15 mai 2012

Norma juridica: trasaturi, structura, clasificare


Dreptul este un ansamblu de reguli de conduita obligatorii ce consfintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor, in relatiile lor reciproce, a caror respectare e asigurata, la nevoie, de forta de constrangere a statului.
Omul este o fiinta politica – spunea Aristotel – care traieste in societate; ca fiinta sociala omul traieste in colectivitate si in aceasta colectivitate se formeaza, in functie de anumite situatii complexe, diferite norme de conduita.

Ca si concept norma juridica poate fi asimilata cu legea lato sensu, dar in sensul ei strict este o norma de conduita sociala edictata si sanctionata de puterea publica si a carei respectare este asigurata, atunci cand se impune, de forta coercitiva a statului – aceasta definitie reflecta continutul si sensul unei norme. Valabilitatea normei juridice este permanenta – in intervalul de timp cuprins intre intrarea in vigoare si iesirea din vigoare.
Norma juridica ar putea fi asimilata moralei. M. Djuvara scria ca “dreptul intreg este punerea in actiune a moralitatii in asa fel incat fiecare personalitate sa-si poata desfasura activitatea nestanjenita si in conditiunile cele mai prielnice in societate, fara sa incalce insa libertatile celorlalti”
Respectarea normelor este o necesitate sociala care face posibila convietuirea si cooperarea intre membrii societatii. Conformarea sau neconformarea (devianta) la norme constituie reactii ale individului fatza de comunitate.

Trasaturile normei juridice



Norma ofera o directiva, indica o limita, ofera criterii, cristalizeaza o experienta sociala.
Trasaturile definitorii sunt: violabilitatea, generalitatea, impersonalitatea, tipicitatea, imperativitatea, vizeaza un raport intersubiectiv.
Violabilitatea – desi imperativa norma juridica este incalcata adesea; individul care savarseste un act ilegal actioneaza cu dispretul valorii incluse in regula de drept, caz in care va interveni forta coercitiva a statului – judecatorul are rolul de a valorifica particularitatile spetei astfel incat prin decizia pe care o va da regula de drept sa fie recunoscuta ca detinatoare de adevar juridic.
Norma juridica este o regula cu caracter general – adica e menita sa se aplice la un numar nedefinit de cazuri si persoane; e o regula tipica, altfel spus, prin care se stabilesc drepturile si obligatiile participantilor la viata juridica, ale subiectilor raporturilor juridice, in general. Conduita prescrisa trebuie sa fie respectata ori de cate ori sunt prezente conditiile si imprejurarile pe care le are in vedere.
Norma juridica este o regula cu caracter impersonal – nu se adreseaza unor anumite persoane, prestabilite.
Norma juridica are un caracter prescriptiv – stabileste o anumita conduita, care consta intr-o actiune sau incatiune in vederea realizarii unui anumit scop.
Norma juridica este obligatorie, imperativa – e destinata sa stabileasca in societate o anumita ordine de drept; normele juridice asigura trecerea de la indicativ la imperativ.
Normele juridice vizeaza un raport intersubiectiv – “modele abstracte si generale de interventie in relatiile interindividuale si de grup, astfel incat sa se obtina coordonarea conduitelor individuale cu aspiratiile valorice obiective estimate si totodata sa fie satisfacute si interesele materiale si spirituale ale marii majoritati a indivizilor din comunitate” (I. Dobrinescu, “Dreptatea si valorile culturii”, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992)

In functie de caracterul prescriptiv avem: norme-principii, norme-definitii sau norme sarcini si trebuie sa mai facem distinctia intre normele juridice si dispozitiile individuale.
Normele principii – se manifesta sub forma stabilirii unor principii cu caracter general, care pot viza intregul sistem de drept sau o anumita ramura a dreptului. Ca de exemplu, Tilul I al Constitutiei Romaniei, in care sunt consfintite si unele prevederi de principiu, prin care sunt consfintite unele finalitati ale activitatii de stat: Romania este un stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil (art 1, al 1) din Constitutie) Dar norme-principii intalnim si in alte acte normative, referitoare la un anumit domeniu – ca exemplu, codurile (dar chiar si unele legi), care incep cu un capitol numit “Principii generale” – ale dreptului civil, ale dreptului penal etc.
Normele definitii – sunt acele norme care definesc anumite concepte. Ca exemplu, in Codul civil din 2009 este definita rudenia (art 405 si urmatoarele)
Pentru a da un inteles unic in intreaga legislatie este definit acest concept pentru ca interpretarea normelor e in relatie cu acest concept si trebuie sa se tina seama de sensul care ii este dat prin definitia din codul respectiv (sau legea respectiva: legea privind evaziunea fiscala, ca exemplu, care defineste conceptul de “evaziune fiscala”)
Norme sarcini – sunt acele norme prin care se stabilesc competenta, atributiile sau sarcinile unor organe. Legile pentru aprobarea bugetului, ca exemplu, trebuie sa stabileasca sarcini si prevederi concrete, exprimate in cifre, privind elementele bugetului (venituri, cheltuieli, provenienta unora si destinatia celorlalte) ceea ce inseamna ca normele juridice cuprinse in legile bugetare au caracterul unor sarcini deoarece stabilesc un cadru exact in limitele caruia se desfasoara activitatea financiara a organelor de stat si intr-o oarecare masura si a altor persoane juridice si a cetatenilor.

In opera de legiferare sunt analizate valorile pe care normele le apara iar cand sunt propuse noi criterii valorice sau o noua experienta sociala sistemul normelor juridice va cunoaste transformari care sa ilustreze juridic schimbarile intervenite la nivelul comunitatii.

Structura normei juridice

A. Structura logico-juridica: ipoteza, dispozitia si sanctiunea; nu toate normele contin aceste trei elemente – nu exista o regula generala de organizare a normei juridice ca structura; diversitatea raporturilor juridice a ramurilor dreptului conduce implicit si la o diversitate mare a normelor care au diferite structuri.
1. Ipoteza este acea parte care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se cere o anumita conduita, precum si categoria subiectilor la care se refera prevederile dispozitiei.
Ipotezele se diferentiaza in functie de gradul de precizie al formularii, astfel:
- ipoteza strict determinata – prin lege se prevad toate conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a se incadra; ca exemplu, stabilirea dreptului la pensie de varsta, anticipata, de urmas sau invaliditate;
- ipoteza relativ determinata – cand imprejurarile de aplicare a dispozitiei nu pot fi formulate in toate detaliile, cum ar fi in cazul emiterii unui mandat de arestare cand exista temere fondata de pericol social, unde “temere fondata” are o evidenta determinare relativa;
- ipoteza simpla – cand se are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia;
- ipoteza complexa – cand se au in vedere o multitudine de imprejurari in care toate sau fiecare in parte pot determina aplicarea dispozitiei.
2. Dispozitia (care exista intotdeauna) este acel element care prevede conduita ce trebuie urmata in prezenta ipotezei date, adica sunt evidentiate drepturile si obligatiile corespunzatoare ale subiectelor vizate de norma juridica in cauza.
Disozitia poate sa prevada fie savarsirea unei actiuni, fie abtinerea de la savarsirea unor fapte, fie sa impuna o anumita conduita sau sa interzica o anumita comportare (a nu face) sau sa lase la apreciarea persoanelor alegerea unui anumit comportament.
Dispozitia poate fi strict determinata – stabileste categoric si fara nicio posibilitate de abatere drepturile si obligatiile subiectilor vizati si poate fi
Dispozitie relativ determinata – cand se prevad variante sau limite ale conduitei, urmand ca subiectii sa aleaga una dintre acestea (conduita dorita).
3. Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normei juridice, urmari care sunt, de fapt, masurile ce se iau impotriva persoanelor care au incalcat legea.
In functie de natura raporturilor sociale reglementate, de importanta intereselor, a valorilor aparate, de periculozitatea sociala, sacntiunile se disting din punct de vedere al naturii si gravitatii lor:
- sanctiuni penale;
- sanctiuni administratice;
- sanctiuni disciplinare;
- sanctiuni civile.
O alta clasificare a sanctiunilor se poate face dupa scopul acestora:
- sanctiuni de anulare - urmaresc anularea actului ilicit;
-sanctiuni reparatorii – urmaresc restabilirea situatiei legale anterioare sau repararea prejudiciului produs;
- sanctiuni expiatorii – cele care prevad aplicarea unor masuri de constrangere in ideea ispasirii vinovatiei pentru fapta antisociala savarsita si prevenirii unor noi incalcari.
Dupa gradul de determinare sanctiunile pot fi:
- absolut determinate – cele unde sanctiunea e precis stabilita si nu incape o alta interpretare sau deviere de la aceasta;
- relativ determinate – acelea care se pot stabili in mod concret dintr-un cadru mai larg (sanctiunile penale, in general);
- alternative – acelea unde cel care le aplica are de ales intre mai multe sanctiuni (ca exemplu: inchisoare sau amenda);
- cumulative – cele in cadrul carora organul de aplicare trebuie sa aplice doau sau mai multe sanctiuni (ca exemplu: inchisoare si confiscarea averii).
B. Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si structurii logice a acesteia, la redactarea ei, care trebuie sa fie clara, concisa, concreta – are in vedere modul cum sunt enuntate normele juridice in cadrul actelor normative.
Normele juridice sunt cuprinse intr-un act normativ care poate fi lege, hotarare, regulament, statut etc. Acest act normativ e structurat pe capitole, sectiuni, articole. Pentru a stabili continutul normei este necesar sa coroboram texte din articole si chiar legi diferite. Ca exemplu, o hotarare judecatoreasca penala se da in temeiul unor prevederi din codul penal, codul de procedura penala, legea de organizare a justitiei dar si in temeiul unor legi speciale care reglementeaza anumite domenii (cum ar fi traficul de droguri si / sau de persoane, spalarea banilor etc)

Clasificarea normelor juridice

Dupa obiectul pe care il reglementeaza:
- drept constitutional, drept penal, drept civil, dreptul de proprietate, dreptul electoral, dreptul comercial etc
Dupa forta juridica:
- norme din legi, norme din decrete, norme din hotarari ale guvernului, norme din ordine ale ministrilor etc.
Din punct de vedere tehnico-relational:
- norme juridice complete – cele in care reglementarea este clara;
- norme juridice incomplete – trimit spre completare catre alte norme; acestea norme incomplete pot fi norme de trimitere – cele la care face trimitere norma initiala (sa zicem asa) si pot fi norme in alb – norma care trebuie sa apara pentru a completa norma incompleta.
Dupa natura conduitei pe care o prescriu:
- norme juridice onerative – cele care prescriu in mod expres obligatia de a savarsi o actiune;
- norme juridice prohibitive – cele care interzic savarsirea unei actiuni, a unei fapte; acestei categorii ii apartine majoritatea normelor de drept penal, ca exemplu.
Normele juridice onerative si cele prohibitive sunt norme imperative – nu exista posibilitatea ca subiectele de drept sa deroge de la acestea.
- norme juridice permisive – cele care, fara a obliga sau interzice in mod categoric o actiune, o conduita, prevad posibilitatea ca subiectul sa-si aleaga singur o conduita, actionand dupa propria apreciere (ca exemplu: legea iti permite sa ceri orice pret pe autoturismul pe care vrei sa-l vinzi).
Normele permisive sunt de mai multe categorii:
- norme supletive – in ipoteza in care subiectul nu a ales singur conduita in limitele stabilite de lege, norma este accea care stabileste reglementarea ce urmeaza a se aplica (exemplu: daca sotii nu se inteleg asupra numelui pe care sa il poarte legea dispune ca fiecare va purta numele avut inaintea casatoriei);
- norme de imputernicire (de competenta) – acele norme prin care se formuleaza anumite drepturi si obligatii (competente / atributii) ale subiectelor de drept; acestea stabilesc capacitatea si competenta subiectilor de drept, posibilitatea savarsirii anumitor actiuni;
- norme juridice de stimulare – stabilesc atribuirea de decoratii, premii lasand in principiu, la aprecierea organului competent aplicarea lor concreta;
- norme juridice de recomandare – sunt prevederi neobligatorii, adresate unor organizatii sociale autonome prin care sunt indemnate sa urmeze o anumita conduita.
Normele permisive sunt denumite si norme dispozitive.
Dupa sfera de cuprindere si natura reglementarii:
- norme juridice generale (sau de drept comun) – au sfera cea mai larga si se aplica tuturor relatiilor sociale din ramura respectiva a dreptului;
- norme juridice speciale – cuprind un domeniu mai restrans de relatii sau anumite institutii;
- norme juridice de exceptie – sunt cele care se abat de la reglementarea generala, admitand o reglementare diferita fata de dreptul comun si dispozitiile generale.
Normele care au caracter special sau de exceptie trebuie interpretate in mod foarte strict.

Cracterul general, permanent si obligatoriu nu are alta menire decat de a apara valorile consacrate ale societatii, de a proteja interesele indivizilor, imprimand o conduita de natura desfasurarii unei vieti sociale normale.

**
Resurse:
Introducere in teoria generala a dreptului, Ed All, 1998, Ion Craiovan si Ioan Ceterchi;
Teoria generala a dreptului, Ed Militara, 1997, Ion Craoivan;
Introducere in studiul dreptului, Ed Servo-Sat, 1996, Horea Oprean;
Dictionar explicativ si practic de drept, Ed National, 1997, colectiv

Nota:
Continutul acestui material nu epuizeaza toate aspectele cu privire la acest subiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu