19 apr. 2015

Adapost pentru caini si solidaritate

Exista pe Internet – deci si pe Facebook – multe grupuri de oameni care se preocupa de bunastarea animalelor – in mare parte e vorba despre caini si pisici (probabil si pentru ca acestea sunt cel mai adesea abandonate in drum).

Initiativele lor sunt de lauda – mai ales ale celor care nu au si nu reprezinta vreo organizatie privind protectia animalelor; sunt persoane fizice – cele mai multe tinere si foarte tinere, cu problemele lor, cu locul lor de munca, familia etc. – care vor sa faca animalelor o viata mai buna si nu sunt platiti sa faca asta.

Ce m-a surprins foarte tare (in mod neplacut) a fost momentul in care o tanara si-a exprimat dorinta de a deschide un adapost pentru caini, adapost pe care sa il sustina financiar printr-o pensiune canina, prin transportul pentru animale. Atunci cand fata si-a exprimat intentia – la nivel de idee – cei mai multi dintre cei care se ocupa cu animalele, adunandu-le de pe strada si gasindu-le un adapost sigur – au sarit, practic, la ea, spunandu-i ce greu e sa faca asta, scriindu-i ca daca vrea sa faca bani de pe urma animalelor sa caute alt grup, ca ei stiu ce greu e, ca de n-ar fi asa de greu ar fi facut si ei care, de ani, se lupta sa aiba grija de cainii nimanui.

Daca tot stiu cat e de greu inseamna ca stiu si ce ar trebui facut, de unde ar trebui pornit – inclusiv pentru o pensiune, care ar putea aduce profit pe termen lung deoarece multi dintre cei care aduna animale nu au unde sa le mai cazeze si o pensiune le-ar fi utila, pentru ca ce ar plati persoanelor care se ofera sa le tina temporar – contra cost si/sau mancare, vaccinari, deparazitari etc. – s-ar putea oferi pensiunii.

Acestia, care de ani de zile – sustin ei – se preocupa de bunastarea animalelor, ar trebui sa le ofere sfaturi celor care afirma ca vor sa demareze un astfel de proiect si sa le explice ce si cum sau, macar, sa ii indrume unde sa caute informatii. Dar, nu! Ei n-au facut decat sa critice intentia, sa sustina ca e greu – ca de-ar fi fost usor ar fi facut si ei! Ar fi putut sa se ofere sa colaboreze! Ar fi colaborat pentru bunastarea cainilor!
In loc sa risipeasca si asa putinele resurse ar putea sa accepte colaborarea cu altii, dar ei se incapataneaza, parca, sa pastreze situatia neschimbata… sa spuna, de cate ori au ocazia, cate animale au in grija, cate animale au salvat… Nu le minimalizez eforturile, ci doar incerc sa le semnalez ca nu e corect modul in care procedeaza – mai mult alungand alti oameni care vor sa se implice in protejarea animalelor tuturor si ale nimanui…

Din pacate, am observat ca nu prea se deranjeaza multi sa colaboraze, ca si cum ar vrea sa fie ei cei care sa-si aroge meritele de a ingriji caini si pisici! Ca si cum ar fi un concurs intre cine are mai multi in grija, cine a salvat mai multi. Inca o data, solidaritatea românilor lasa de dorit! Nu stiu ce-i cu românii de nu reusesc sa fie o comunitate unita pentru aproape nimic! Si e pacat! In acest caz e pacat si pentru animale dar si pentru cei care doresc sa faca ceva mai mult pentru ele si se izbesc in barierele pe care le ridica altii, ca si cum n-ar vrea sa reuseasca! Ca si cum le-ar fi ciuda ca n-au avut ei ideea si n-au supus-o dezbaterii; ca si cum le-ar fi ciuda ca ei n-au macar banii de a demara proiectul; ca si cum le-ar fi teama ca altii ar putea reusi unde au dat ei gres!

Dupa multe mesaje rautacioase si descurajante, incet-incet au aparut alte voci, care au oferit informatiile pe care le aveau, au oferit exemple de pensiuni, exemple de padocuri, exemple de firme unde ar putea apela si multe altele. Dar tot mai aparea una dintre vocile care ziceau: “toata lumea se pricepe, doar noi, cei care ne ocupam de caini zi de zi nu ne pricepem si nu stim ca e greu”. Poate chiar nu se pricep, de aceea n-au reusit decat sa alerge mai mult, sa cheltuiasca mai mult si sa consume mai multa energie si mai mult timp decat s-ar fi intamplat daca ar fi ales sa colaboreze, sa faca un plan, sa faca socoteli si cu planul gata sa solicite ajutor si de la altii. Dar, probabil, au vrut sa fie doar ei si numai ei, sa-i laude ceilalti pentru dedicarea lor si altele… Mai amintesc si faptul ca de face cineva vreo greseala, din nestiinta (fiind prima data cand are un animalut, de exemplu) e imediat luat intai la treispe-paispe, criticat ca nu se pricepe, criticat ca greseste… In loc sa-l sfatuiasca pe un ton politicos, sa-l incurajeze. Nu! Ei – cei priceputi! – uita ca nu s-au nascut invatati – chiar daca nu i-a invatat nimeni au invatat din practica si ar putea impartasi cu ceilalti ceea ce stiu pentru ca lucrurile sa mearga bine mai repede, pentru ca proiectele sa se dezvolte.

Fara solidaritate, fara colaborare stransa si sincera putine pot fi transformate in (mai) bine – oricare ar fi domeniul! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu