Pisoiul jucăuş de la colţul blocului

Miki

Câinele trebuie plimbat de cel puţin 3 ori pe zi – nu-i rău nici de două ori, la 12 ore, dacă e tânăr şi/sau sănatos. Femelele rezista mai bine la acest “regim”. Ninge, plouă, bate vântul, e caniculă sau e ger de capră pietrele, eşti răcit, plictisit, deprimat, melancolic, şomer…? Nu contează! Trebuie să iesi, sau să convingi pe cineva din familie (sau dintre prieteni, după caz) să plimbe căţelul – sau il educi să facă în balcon, sau in baie, pe prosoape absorbante speciale. In fine… Am făcut această introducere pentru a se înţelege că cei care au câini nu prea stau in casă – pe lângă ieşirile la muncă, şcoala, dus/adus copiii de la şcoală, grădiniţa etc., cumpărături, vizite şi muuulte altele care implică “ieşiri”, posesorii de câini – mai ales cei care nu au curte – mai ies, in plus, de trei ori (unele ieşiri pot fi “comasate” cu plimbatul câinelui, dar tot rămân multe. Ei! Când ieşi atât de des – mai ales când doar te plimbi – vezi multe-multe şi bune şi rele, scene vesele şi scene triste.

Luni, pe la 22:30, ies cu Miki la plimbare. Îmi place să mă plimb noaptea pentru că sunt puţini oameni (spre deloc) pe străzi. La colţul blocului, pe o alee, un pisoi portocaliu cu alb, un grăsunel pufos, se învârtea in jurul trunchiului unei salcii: sa urce, să nu urce? Între crengi e agăţat un sac de nailon (de mult timp) şi flutură in vânt. Nu urcă. Aleargă in direcţia opusă, alunecând uşor pe gheaţă. Ne vede, in sfârşit, şi se ghemuieşte lângă o bordură înaltă. Îşi dă seama că suntem inofensivi şi începe să alerge după un ambalaj din celofan de la un pachet de ţigări – zona e luminată de la vitrinele magazinului aflat la parterul blocului. Vântul i-a mai adus şi un păhărel din plastic – lăsat acolo de vânzătoarele care fumează in acel colţ. Fuga şi după el. Sărea pe lăbuţele din spate, se ghemuia, lua la “driblat” păhărelul apoi se ghemuia lângă bordură; stătea un pic şi o lua de la capăt; se oprea, se întindea, cât era de lung, pe o suprafaţă de asfalt fără gheaţă şi iar alerga celofanul şi păhărelul. Timp de vreo 5 minute, cât am rămas in zonă, m-am amuzat cu joaca lui. Când, după circa o jumătate de oră, am revenit din plimbare, era tot acolo şi se juca. Abia acum l-a lătrat Miki. Pufosul şi-a arcuit spinarea şi-a luat poziţie de atac, cu părul zbârlit de-a lungul spinării şi pe coada. M-a pufnit râsul.

Am dus căţelul in casa şi am revenit să îi dau ceva de mâncare dar nu l-am mai găsit acolo – şi trecuseră doar vreo cinci minute.

Nu vă faceţi probleme! Pisicile din cartier sunt hrănite bine, au apă de băut la dispoziţie şi căldura (îşi au culcuşurile la subsol, in spatele garajelor, pe lângă conducte prin care curge apă caldă sau in camerele speciale unde se adună gunoiul – in acele locuri sunt ferite şi de câinii maidanezi care, in unele nopţi, fac “razii” prin cartier.