9 mar. 2022

Coțofana prin oraș

Coțofana (Pica pica) face parte din familia corvidelor (alături de corbi și ciori). E răspândită în Eurasia, Africa de Nord și America de Nord, dar cel mai frecvent e întâlnită în Europa.

În esență, e o pasăre sedentară; e omnivoră, hrănindu-se cu nevertebrate (insecte și larvele lor – mai ales gândaci – păianjeni, viermi, râme, melci), mamifere mici (șoareci etc.), reptile, broaște, pui și ouă de păsări, dar și cu leșuri – poate fi văzută pe marginea șoselelor, dimineața în special, pentru a se hrăni cu leșurile animalelor ucise de vreun autovehicul, dar nu evită nici resturile menajere. Cercetătorii au găsit în stomacurile coțofenelor circa 64% animale dăunătoare și multe insecte dăunătoare agriculturii și silviculturii. Într-un fel, e „doctor al Naturii”, dar am înțeles că pe unde abundă coțofenele sunt mai puține alte păsări – mai ales din cele mici. Îi plac și fructele, și semințele. Sunt dăunătoare, însă, viilor și livezilor – în livezi, mai ales, au de suferit păsările care cuibăresc pe acolo. Poate că din cauza coțofenelor nu mai sunt în zonă prea multe vrăbii. Poate prinde păsările mici în timpul zborului! Nu poate zbura pe distanțe mari, și mai mult stă la pândă după pradă. 

De când au venit pescărușii parcă nici coțofene nu mai sunt la fel de multe. Hm. Cuibul lor poate fi parazitat de... cuc! Sunt și răpitoare care jefuiesc puii și ouăle coțofenelor (inclusiv ciorile fac asta). În zona unde locuim cred că nu sunt cuci, dar ciori sunt destule, din când în când.

Uneori, coțofenele se opresc pe ramurile teiului din dreptul ferestrei și privesc cum porumbeii și guguștiucii se hrănesc pe pervaz. Parcă ar vrea să se apropie și ele, dar n-au făcut-o încă (pentru ele pun semințe într-o o zonă verde de lângă parcare, acolo unde obișnuiesc și alții să le hrănească – dacă au suficientă hrană poate lasă în pace puii celorlalte păsări). Sunt prudente și atente coțofenele – deși stau în preajma omului păstrează distanța (sunt vânate, din câte am înțeles – oare există vietate care să nu fie vânată de om?!) Se trezesc înainte de răsăritul soarelui și merg la culcare înainte de apus.

Mai sunt în teiul din dreptul ferestrei și alte zburătoare, din când în când, dar numai vrăbiile mai au curaj să vină la grăunțe – se strecoară între porumbei, iau o bobiță și o tulesc în tei (repetă figura de câteva ori). Guguștiucii nu se mai tem de mine – îi pot mângâia; nici porumbeii nu se mai tem, toți, deși îi alung când sunt „la masă” guguștiucii (rândul lor la grăunțe urmează mai apoi).

Coțofana e o specie monogamă, formând cupluri de lungă durată. Cuibul îl construiesc împreună, masculul și femela, un cuib adânc, din crenguțe, bețișoare (chiar și numai din sârmă pe unde nu sunt rămurele); interiorul este nivelat cu pământ sau lut și căptușit cu diverse materiale: lână, fibre vegetale, ierburi moi, pene, păr de animale, chiar bucățele de hârtie și piele s-au găsit în unele cuiburi. De regulă, cuibul are două întrări laterale (rar trei): una principală, iar cealaltă folosită în caz de pericol; intrările sunt protejate cu rămurele spinoase. Sferic sau oval, cuibul e acoperit cu un acoperiș din vreascuri care-l protejează (în zonele urbane, mai ales, multe cuiburi sunt neacoperite). 

În general, în fiecare an coțofenele construiesc un cuib nou – mai puțin în zonele unde posibilitatea unuia nou e limitată, și atunci repară un cuib vechi (cuiburile părăsite de coțofene sunt, în general, folosite de alte păsări). Femela construiește cea mai mare parte a cuibului, masculul aducând majoritatea materialelor necesare.

Regula e de o pontă anuală (între două și opt ouă – rar zece), la sfârșitul lunii martie sau în primele zile din aprilie. Femela este care clocește (în România circa 18 zile), masculul hrănind-o și apărând cu strășnicie împrejurimile cuibului. Ouăle sunt fusiforme, netede, lucioase, albastru deschis sau albastru-verzui (rar de culoarea nisipului), cu stropi fini oliv-maro au gri (mai rar cu pete mari). Puii sunt hrăniți de ambii părinți, dar mai mult de mascul, și părăsesc cuibul după 22-30 de zile de la ecloziune, dar rămân pe aproape, fiind dependenți de părinți câteva săptămâni – până în toamnă și, uneori, până în iarnă. Pui fiind, stau pe ramurile arborilor și doar la insistențele părinților zboară de pe o ramură pe alta, timp de câteva zile, până învață să zboare independent. Toamna, puii se alătură cârdurilor de păsări necuibăritoare sau stau în grupuri familiale și hoinăresc – spre iarnă apropiindu-se de localități, unde sunt mai mari șansele de a găsi hrană.

În sălbăticie, o coțofană trăiește circa 21 de ani (în captivitate între 20 și 25 de ani).
Coțofana e fotografiată într-o zi de februarie. În luna februarie părea că s-a instalat primăvara, iar acum, în martie, e iarnă serioasă. La ora prânzului încă fulguia și stratul de zăpada e serios. Porumbeii și gugu
știucii nu-și mai caută de mâncare pe jos, și pe coțofene nu le-am văzut de câteva zile.

Sunt distractive coțofenele! Cândva, în anul 2020, am văzut un pui de coțofană care necăjea un arici mititel – țeposul a scăpat de pasăre adăpostindu-se într-un „gard viu”. Se repezea spre el, țopăia în jurul lui de numa’, și aricelul alerga repede pe lângă o clădire, cu lăbuțele lui mititele, speriat de moarte, cred. Zic că era pui de coțofană, dar poate că era o pasăre adultă, fiind de dimensiunea unui porumbel. Am aflat de curând că sunt mai multe subspecii (vreo 23, răspândite în mai multe locuri de pe Terra), care diferă prin colorit și dimensiuni. În general, am văzut coțofene mari spre foarte mari (mult mai mari decât un porumbel!)

O coțofană (una mare!) am văzut, cu altă ocazie, cum se străduia să spargă o nucă (cred că nucă era). O ținea în cioc, o trântea de pământ, o lovea cu ciocul. Cât timp am fost pe acolo (plimbând câinele) n-a reușit s-o spargă, dar a îngropat-o! Coțofenele au obiceiul de a depozita multă hrană (mai ales toamna) – de regulă în pământ – dar o consumă în câteva zile.

O altă fază distractivă! Distractivă acum! În plimbarea cu Miki (cățelușa), ea s-a oprit sub niște mesteceni să adulmece cine știe ce. Așteptând cu răbdare să-și termine investigația m-am trezit stropită pe haine, de la umăr până la genunchi, cu o substanță albă! O cantitate impresionantă de găinaț de coțofană! Fix deasupra mea, în mesteacăn, două coțofene stăteau „de vorbă” pe o creangă – și pe una au luat-o nevoile! Destul de greu s-a curățat găinațul de pe haine, deși nu apucase să se usuce până am ajuns în casă.

Sunt păsări destul de inteligente; pot păcăli alte animale, își ascund hrana, au capacitatea de a recunoaște oamenii care poartă arme, știu să evite capcanele și utilizează obiectele ca unelte. Simt când se apropie pericolul.

Un fapt interesant, despre care am aflat pe wikipedia, de unde am cules cele câteva informații despre cotofana: https://ro.wikipedia.org/wiki/Co%C8%9Bofan%C4%83

Dr. Mark Becoff, etolog la Universitatea din Colorado, S.U.A., ar fi fost martor la „înmormântarea” unei coțofene. A văzut cum, la o coțofană moartă pe marginea unei șosele, a venit în zbor o surata de-a ei; s-a apropiat cu pași mărunți, mângâind-o cu ciocul, apoi s-a retras, a cules un fir de iarba și l-a așezat peste trupul neînsuflețit. Curând au început sa apară tot mai multe coțofene și fiecare a lăsat un fir de iarba peste cea moartă, până când au acoperit-o, după care toate coțofenele s-au învârtit în zbor deasupra trupului acoperit, cârâind a jale câteva minute în șir.