Roiul de albine

Foto de June Elaine Taylor

Cand vedeti un roi de albine in locuri pe care le considerati improprii nu chemati exterminatorii, ci pe cineva care stie cum sa le mute intr-un stup. Albinele sunt prietenele omului!

Se spune ca Albert Einstein a avertizat despre ceea ce s-ar putea intampla daca albinele ar disparea: Daca albinele ar disparea, nu ne-ar mai ramane decat patru ani de trait. Daca nu mai sunt albine, nu mai e polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni.

Procesul de disparitie al albinelor e numit “Anomalia Colapsului Coloniei” (CCD – Colony Collapse Disorder) si se produce in momentul in care albinele dintr-un roi dispar brusc, lasand in urma lor, neajutorate, regina si larvele.

Pentru ca exista riscul extinctiei, albinele descoperite in locuri improprii nu trebuie ucise, ci salvate – apicultorul care prinde roiul nu poate decat sa se bucure, pentru ca, intre altele, economiseste ceva bani si isi creste productia de miere, de produse apicole, in general.

Asociatia Apicultorilor Britanici a estimat ca pana in anul 2018 albinele vor disparea in proportie de 99% din Marea Britanie. Cam in aceeasi situatie sunt si americanii. Fenomenul nu este singular: peste 20.000 de specii de plante si 5.000 de specii de animale sunt clasificate ca fiind pe cale de disparitie. Principalele cauze ale acestui fenomen catastrofal sunt distrugerea habitatelor, exploatarea comerciala si poluarea.

Dupa zeci de ani de utilizare a substantelor chimice impotriva daunatorilor din agricultura, pomicultura etc., s-a ajuns la pericolul disparitiei albinelor. Cele mai nefaste rezultate ale utilizarii chimicalelor la scara larga s-au identificat in S.U.A., cand, in anul 2006, s-a descoperit ca milioane de albine au murit – unele insecticide ataca memoria albinelor, iar acestea nu se mai intorc la stup si mor, altele le ucid pur si simplu.

Albinele isi parasesc uneori stupul in care traiau initial si pleaca in cautarea unei noi case, conduse de matca, si unde se vor organiza si dezvolta. Au nevoie de un loc pentru a se dezvolta: uneori gasesc un copac, alteori o crapatura in zidul vreunei cladiri sau un horn. Albinele isi mai pot cladi fagurii pe langa streasina caselor, langa balcoane sau chiar la tocurile usilor.

Printre cauzele care determina familiile de albine sa roiasca se numara si neglijenta apicultorului, supraaglomerarea stupului – situatii in care albinele isi urmeaza regina, pentru ca intr-un stup nu poate exista decat o matca - cand apar concomitent mai multe regine tinere (matci) acestea se lupta intre ele. Uneori, cand colonia devine prea numeroasa (mai sunt si alte cauze), o matca isi formeaza propriul alai si pleaca in cautarea unui salas: roiesc. Momentul e critic deoarece roiul se opreste pe unde considera ca se poate dezvolta. Trebuie prins si dus intr-un stup, altfel toata munca apicultorului care le-a crescut e in zadar.

Atunci cand descoperim un astfel de roi e obligatoriu sa nu speriem albinele prin zgomote puternice, prin aruncarea cu apa pe ele sau – mai rau! – cu benzina, pentru a le da foc. Atunci cand sunt deranjate albinele pot deveni foarte periculoase. Primul lucru: trebuie sunat la numarul de urgenta 112 (sau la un apicultor). Pompierii colaboreaza cu apicultori si, unele sectii, au personal pregatit pentru astfel de interventii. Cei de la Protectia Animalelor au si astfel de atributii dar, din pacate, ei actioneaza mai rar pentru ca cetateanul nu stie unde sa-i gaseasca.

Apicultorul va linisti albinele – ori cu putin fum, ori cu substante speciale - va unge o rama de stup cu putina miere si va ademeni albinele in stup. Cand e gasita matca e cel mai simplu: albinele o vor urma de la sine.

Albinele au un rol vital in polenizarea (reproducerea, altfel spus) a mii de specii de plante. De milioane de ani, de cand au aparut pe Pamant, albinele - la inceput doar cele salbatice, apoi si cele crescute de om - au contribuit la evolutia regnului vegetal.

Adapost pentru caini si solidaritate

Exista pe Internet – deci si pe Facebook – multe grupuri de oameni care se preocupa de bunastarea animalelor – in mare parte e vorba despre caini si pisici (probabil si pentru ca acestea sunt cel mai adesea abandonate in drum).

Initiativele lor sunt de lauda – mai ales ale celor care nu au si nu reprezinta vreo organizatie privind protectia animalelor; sunt persoane fizice – cele mai multe tinere si foarte tinere, cu problemele lor, cu locul lor de munca, familia etc. – care vor sa faca animalelor o viata mai buna si nu sunt platiti sa faca asta.

Ce m-a surprins foarte tare (in mod neplacut) a fost momentul in care o tanara si-a exprimat dorinta de a deschide un adapost pentru caini, adapost pe care sa il sustina financiar printr-o pensiune canina, prin transportul pentru animale. Atunci cand fata si-a exprimat intentia – la nivel de idee – cei mai multi dintre cei care se ocupa cu animalele, adunandu-le de pe strada si gasindu-le un adapost sigur – au sarit, practic, la ea, spunandu-i ce greu e sa faca asta, scriindu-i ca daca vrea sa faca bani de pe urma animalelor sa caute alt grup, ca ei stiu ce greu e, ca de n-ar fi asa de greu ar fi facut si ei care, de ani, se lupta sa aiba grija de cainii nimanui.

Daca tot stiu cat e de greu inseamna ca stiu si ce ar trebui facut, de unde ar trebui pornit – inclusiv pentru o pensiune, care ar putea aduce profit pe termen lung deoarece multi dintre cei care aduna animale nu au unde sa le mai cazeze si o pensiune le-ar fi utila, pentru ca ce ar plati persoanelor care se ofera sa le tina temporar – contra cost si/sau mancare, vaccinari, deparazitari etc. – s-ar putea oferi pensiunii.

Acestia, care de ani de zile – sustin ei – se preocupa de bunastarea animalelor, ar trebui sa le ofere sfaturi celor care afirma ca vor sa demareze un astfel de proiect si sa le explice ce si cum sau, macar, sa ii indrume unde sa caute informatii. Dar, nu! Ei n-au facut decat sa critice intentia, sa sustina ca e greu – ca de-ar fi fost usor ar fi facut si ei! Ar fi putut sa se ofere sa colaboreze! Ar fi colaborat pentru bunastarea cainilor!

In loc sa risipeasca si asa putinele resurse ar putea sa accepte colaborarea cu altii, dar ei se incapataneaza, parca, sa pastreze situatia neschimbata… sa spuna, de cate ori au ocazia, cate animale au in grija, cate animale au salvat… Nu le minimalizez eforturile, ci doar incerc sa le semnalez ca nu e corect modul in care procedeaza – mai mult alungand alti oameni care vor sa se implice in protejarea animalelor tuturor si ale nimanui…

Din pacate, am observat ca nu prea se deranjeaza multi sa colaboraze, ca si cum ar vrea sa fie ei cei care sa-si aroge meritele de a ingriji caini si pisici! Ca si cum ar fi un concurs intre cine are mai multi in grija, cine a salvat mai multi. Inca o data, solidaritatea românilor lasa de dorit! Nu stiu ce-i cu românii de nu reusesc sa fie o comunitate unita pentru aproape nimic! Si e pacat! In acest caz e pacat si pentru animale dar si pentru cei care doresc sa faca ceva mai mult pentru ele si se izbesc in barierele pe care le ridica altii, ca si cum n-ar vrea sa reuseasca! Ca si cum le-ar fi ciuda ca n-au avut ei ideea si n-au supus-o dezbaterii; ca si cum le-ar fi ciuda ca ei n-au macar banii de a demara proiectul; ca si cum le-ar fi teama ca altii ar putea reusi unde au dat ei gres!

Dupa multe mesaje rautacioase si descurajante, incet-incet au aparut alte voci, care au oferit informatiile pe care le aveau, au oferit exemple de pensiuni, exemple de padocuri, exemple de firme unde ar putea apela si multe altele. Dar tot mai aparea una dintre vocile care ziceau: “toata lumea se pricepe, doar noi, cei care ne ocupam de caini zi de zi nu ne pricepem si nu stim ca e greu”. Poate chiar nu se pricep, de aceea n-au reusit decat sa alerge mai mult, sa cheltuiasca mai mult si sa consume mai multa energie si mai mult timp decat s-ar fi intamplat daca ar fi ales sa colaboreze, sa faca un plan, sa faca socoteli si cu planul gata sa solicite ajutor si de la altii. Dar, probabil, au vrut sa fie doar ei si numai ei, sa-i laude ceilalti pentru dedicarea lor si altele… Mai amintesc si faptul ca de face cineva vreo greseala, din nestiinta (fiind prima data cand are un animalut, de exemplu) e imediat luat intai la treispe-paispe, criticat ca nu se pricepe, criticat ca greseste… In loc sa-l sfatuiasca pe un ton politicos, sa-l incurajeze. Nu! Ei – cei priceputi! – uita ca nu s-au nascut invatati – chiar daca nu i-a invatat nimeni au invatat din practica si ar putea impartasi cu ceilalti ceea ce stiu pentru ca lucrurile sa mearga bine mai repede, pentru ca proiectele sa se dezvolte.

Fara solidaritate, fara colaborare stransa si sincera putine pot fi transformate in (mai) bine – oricare ar fi domeniul! 

F.B.I. şi cruzimea faţă de animale

F.B.I. (Federal Bureau of Investigation) a anuntat de curand ca va considera cruzimea faţă de animale ca infractiune distincta si grava, considerand ca persoanele care abuzeaza animalele pot ajunge sa comita delicte mult mai mari si pot ajunge chiar la torturarea semenilor, fiind dovedit statistic ca foarte multi dintre ucigasii cei mai rai au inceput prin a chinui animale.

Anterior, in Uniform Crime Report, cruzimea faţă de animale era o fapta cuprinsa la categoria „alte infractiuni”. Din anul 2016 va fi infractiune distincta pentru care pedeapsa poate fi mai mare decat pana acum. In acest an se va consolida statistica privin cruzimea faţă de animale si din ianuarie 2016 legea se va aplica.

Uniform Crime Report este o publicatie anuala ce contine date criminologice compilate de agentii Biroului, date destinate sa ajute fortele de ordine la identificarea problemelor de aplicare a legii in special cu privire la infractiuni precum omorul, omorul prin imprudenta, violul in forma agravata, talharia, furtul de autovehicule, atacul agravat, incendierea si alte infractiuni cu mare grad de periculozitate. Aceste studii ofera o privire de ansamblu asupra criminalitatii, la scara nationala deoarece se bazeaza pe statisticile prezentate de agentiile de aplicare a legii de pe intreg teritoriul S.U.A.

Conform modificarilor ce urmeaza, abuzul impotriva animalelor va fi considerata o infractiune impotriva societatii, in primul rand pentru ca cei care chinuie animalele pot fi considerate persoane cu risc major in savarsirea unor infractiuni mai grave; in al doilea rand pentru ca vederea animalelor torturate poate induce o stare de rau celorlalte persoane iar in al treilea rand pentru ca animalele sunt fiinte capabile sa simta durerea si… nu pot apela numarul de urgenta (in S.U.A.) 911.

Pe scurt: cei care comit abuzuri impotriva animalelor vor intra in categoria infractorilor periculosi, alaturi de ucigasi, incendiatori s.a.

Infractiunea va avea patru forme: neglijenta, abuz intentionat si tortura, abuz organizat (luptele intre caini, intre cocosi etc.), abuzul sexual asupra animalelor.

In definitia oficiala prin cruzime faţă de animale se va intelege orice actiune care pune in pericol integritatea fizica a animalului si uciderea acestuia, in aceste actiuni intrand neglijenta cu sau fara intentie, tortura, mutilarea, bataia, otravirea, abandonul dar sunt incluse si cazuri precum lasarea fara hrana, apa, adapost, tratament medical (cand e cazul), transportul in conditii care pot provoca ranirea sau moartea animalului, luptele intre animale si altele de acest gen.

Sub incidenta legii nu vor intra intretinerea necesara animalelor folosite in spectacole sau sport, utilizarea animalelor ca hrana, vanatoarea legala, capcanele sau pescuitul.

Grupurile pentru drepturile animalelor au militat mai mult de un deceniu pentru schimbarea legii. In anul 2014 a fost semnata Legea lui Patrick, prin care a fost ridicat gradul de periculozitate al infractiunii de cruzime faţă de animale. Patrick a fost un pit bull slab (descarnat), gasit abandonat intr-o punga, intr-un container de gunoi, starea cainelui atragand atentia nationala ca un exemplu de abuz grav asupra animalelor.

Mai recent a fost adoptata o lege prin care se interzice piercing-ul si tatuarea animalelor de companie.

Proprietara lui Patrick a fost condamnata, in august 2013, la 18 luni de inchisoare cu suspendare si i-a fost luata custodia cainelui pe care l-a abandonat in martie 2011 aruncandu-l, pur si simplu, la gunoi.

Cainele s-a recuperat miraculos, sunt de parere medicii care l-au ingrijit.

E greu să ai un câine in România

In România, daca ai un caine sau o pisica sau doar hranesti animalele fara stapan care iti ies in cale esti ori baba nebuna sau bosorog fara ocupatie, sau esti o cretina care mai bine ar face copii decat sa plimbe caini, ba esti un imputit – 'ca numai imputit poti fi daca ai un caine in casa si asa mai departe.

Cetatenii români stau foarte rău la capitolul educatie – dar si la capitolul bun simţ. Nu au cultura protejarii mediului, a animalelor, implicit, dar multi se aud vorbind despre dragostea pentru natura si alte texte care dau bine pentru un anumit auditoriu dar cand trebuie sa dovedeasca prin fapte nu stiu cum se face ca au reactii exact contrare.

Ceea ce nu stiu multi, sau nu isi imagineaza, este ca cei care au animale contribuie din plin la economia nationala (indirect). Ei isi vaccineaza cainii si vaccinurile nu-s tocmai ieftine – din profitul facut de cei care vand/administreaza vaccinuri si alte produse medicale de uz veterinar se plateste impozitul de 16 % catre bugetul statului (beneficiind astfel si toti ceilalti). Cei care au caini cumpara mancare pentru animalele lor si pentru animalele fara stapan – profitul celor care vand e impozitat, de asemenea. Cumpara alte produse pentru caini (si alte necuvantatoare) si iar se calculeaza un procent din profituri, procent care ajunge tot la bugetul comun (local sau nu).

Mai sunt o multime de alte cheltuieli pe care le au cei care-si permit sa creasca un caine, dar despre asta nu vorbeste nimeni. Pe scurt: cainii sunt producatori de venituri la bugetul de stat. Chiar daca veti sari ca muscati de sarpe tot scriu: copiii nu-s, nici somerii, nici batranii cu pensii mai mici de 1000 de lei, nici asistatii social s.a.m.d. Da, da, si unii si altii au platit candva, platesc pentru ei parintii… Adunand sumele “cotizate” in 40 de ani de munca nu se aduna decat pentru doua-trei pensii, restul se ia de la buget, din ceea ce muncesc altii. Cainii din adaposturi pot fi intretinuti din banii care se aduna din veniturile obtinute de stat din banii pe care acesti iubitori de caini si alte vietati ii cheltuiesc ingrijindu-si prietenii necuvantatori – asa ca nu de la cei care n-au caini ajung la adaposturi bani (sau doar in procent foarte mic). Produsele pentru animale sunt destul de scumpe, deci producatorii si vanzatorii au profituri mari si sunt impozitati si producatorii si vanzatorii. Asa ca, incetati sa ziceti ca din banii vostri, ai celor care dispretuiti cainii, sunt intretinuti cei din adaposturi. Bugetul e la gramada, dar daca ar fi separati de gramada banii obtinuti din impozitarea profiturilor producatorilor/vanzatorilor de produse pentru animale ati fi surprinsi de suma foarte mare care ar rezulta.
Mai amintesc ca datorita necuvantatoarelor pe care le iubim sunt si locuri de munca: personalul din fabricile unde sunt produse cele necesare necuvantatoarelor (secretare, contabili, muncitori, ingineri, chimisti, electricieni etc.), vanzatorii din magazinele de profil, medici veterinari, asistenti, ingrijitorii din adaposturi etc.

Bigotii, in special, jignesc pe cei care plimba caini, imaginandu-si ca mai corect e sa cresti copii. Bigotii si nefericitii (poate sunt sinonime in anumite cazuri) n-au idee daca ai sau ba copii (multi dintre cei care plimba caini au si nepoti, ei plimband cainele copilului sau al nepotului), ci iti arunca in faţă sa faci copii. Ei isi imagineaza ca poti infia, daca nu poti face, sau poti suporta tratamente excesiv de scumpe, care nu-s pentru toate buzunarele, isi imagineaza ca poti fi tratata si parca te obliga sa suporti o sarcina care ti-ar pune viata in pericol. 

Esti un imputit daca ai un caine in casa mai zic unii (sau aceiasi), pentru ca e plin de par in casa ta. Si daca ii intrebi cand au intrat ei ultima data in casa unuia care are caine iti vor spune ca n-au intrat niciodata pentru ca… nu le plac cainii. Cei care au animale in casa pastreaza curatenia si chiar numai pentru a-si proteja prietenii necuvantatori. Parul pe care il lasa animalele poate fi inspirat chiar de acestea, ceea ce le-ar pune viata in pericol. Cei care au animale au casele curate si pentru ca nu vor ca prietenii lor cuvantatori sa se umple de par cand sunt in vizita sau sa le fie scarba de a manca la ei pentru ca pisica umbla libera prin bucatarie. Si cainii si pisicile pot suferi de diverse alergii – inclusiv la praf. Cei care au un caine in casa (sau au o pisica) spala des prin casa si spala asternutul cainelul pentru ca un eventual miros neplacut sa nu-i deranjeze nici pe ei nici pe cei care trec pe acolo.

Vor unii sa nu hranim animalele fara stapan pentru ca se aduna prea multe si lor le e frica de caini, in special, si de purici, in general. Daca se aduna prea multi caini undeva se poate depasi starea de frica si se pot domoli cainii care par mai agresivi oferindu-le, din cand in cand, macar resturile de mancare pe care oricum le arunca cei mai multi. Cainele il tine minte pe cel care-l hraneste si nu-l va latra cand il vede (poate doar de bucurie).

Nu ne nastem cu frica, ci invatam frica. Copiii nu se nasc cu teama de caini, ci sunt educati sa le fie teama de caini, pentru ca insotitorii lor adulti urla cand vad un caine, striga la micuti sa nu se apropie, cainii se sperie de isteria zgomotoasa si latra, si e firesc sa se sperie copilul. Copiii ii vad pe adultii lor lovind sau alungand animale si vor face acelasi lucru; unii adulti isi invata copiii ca e boala curata sa mangai un animal si mult altele.

Cred ca multi dintre cei care au ceva impotriva cainilor (in special) nu au ceva atat impotriva cainilor cat impotriva persoanelor care au caini sau au grija de caini (si alte animale), ca si cum i-ar invidia pe cei care n-au alta treaba decat sa ingrijeasca animale si sa lupte pentru a li se acorda protectie.

Bineinteles ca exista exceptii – intotdeauna exista exceptii - dar acestea nu fac decat sa confirme regulile si, de regula, cei care plimba caini si nu au copii au motivele lor; cei care au animale in casa pastreaza o buna curatenie si asa mai departe.

Unii ma intreaba: de ce caini si nu copii sau batrani sau altii? Si aceia, dar aici este vorba despre caini. Cand e vorba despre oameni altele sunt conditiile deoarece in cazul oamenilor trebuie sa avem acordul lor, in primul rand – nu ne permite legea sa-i luam (pur si simplu) si sa-i ducem intr-un adapost pe cei de care nu are nimeni grija. Cu oamenii e mult mai complicat si legislatia nu ingreuneaza degeaba ajutorul pe care putem sa-l oferim anumitor categorii – trebuie asigurata o protectie pentru aceste persoane. Un caine nu-l poti trimite la cersit asa cum poti exploata un om in acest sens (dar exista adevarate retele care fura caini si apoi ii… vand, ori proprietarului, spunand ca l-au gasit, ori celor care vor un caine). Desi pare ca nu prea multi se lupta pentru o viata mai buna a oamenilor nu e asa, doar ca un om nu ai unde sa-l angajezi nici intr-un an (pentru ca nu are studii, in principal) sau… nu vrea sa mearga sa munceasca, din cine stie ce considerente (unele reale, cele mai multe doar motive). Orice viata e importanta dar viata oamenilor este mai importanta, cred. Cu oamenii nu-ti poti permite orice risc. In plus, in cazul cainilor (si altor animale) exista o multime de medici veterinari care se ofera sa efectueze gratuit anumite operatii, care suporta ei anumite cheltuieli cu ingrijirea animalelor ranite si ale nimanui, sau care apartin persoanelor care nu-si pot permite un tratament scump, dar necesar, pentru animalul sau. Deci, cand vor exista si mai multi medici pentru oameni care sa faca asta va fi, poate, mai usor si cu tratarea oamenilor fara ajutor si saraci.
Nu putem publica fotografiilor celor care au nevoie de ajutor - si nici alte date personale - si nu doar pentru ca suntem obligati prin lege sa le respectam intimitatea, ci si pentru ca si acei oameni au demnitate si nu vor sa stie toata lumea cine sunt si in ce situatie sunt.

In multe cazuri, in situatii de vitregii ale naturii, asociatiile de protectie a animalelor – cu zeci de voluntari – au fost intre primii care au ajuns in locurile lovite de natura si le-au dus oamenilor din zona nu doar mancare pentru animalele lor, ci si alimente, paturi, apa, medicamente pentru ei.

Pentru oameni exista mult mai multe asociatii – guvernamentale sau nu – multe servicii de stat sau private decat exista pentru animale, iar toti cei care plang ca de ce nu se ocupa unii de oameni, ci se ocupa de animale, ar putea sa se ocupe ei de oameni, sa se inscrie voluntari in asociatiile care ajuta oameni. Oare cei care striga sa nu mai avem grija de caini, ci de oameni, cand au fost ultima data intr-un orfelinat, intr-un camin pentru batrani, cand au dus o oala cu ciorba unor oameni care nu au dupa ce bea apa?

Lupul moralist ar trebui sa se uite in oglinda inainte de a arata spre cei care fac ceva pentru fiintele din lumea in care traiesc. Iei cainii de pe strada, ii hranesti, le faci un bine si celor care urasc cainii: nu-i mai vad pe strazi, nu sunt flamanzi si, deci, mai putin violenti… De ce sunt, totusi, asa multi caini pe strazile unor orase? Aici e alta poveste… dar toti cei care dispretuiesc cainii ar putea avea atitudine si ar putea sa se implice pentru a fi adunati de pe strazi si pastrati in adaposturi. Daca mi-e teama pentru sanatatea mea ma implic si fac in asa fel incat cainii sa fie dusi in adapost, nu stau si scriu pe retelele de socializare ca “e un caine aici care ma latra si n-am curaj sa-mi las copilul afara” – pui mana pe telefon si suni unde trebuie sau te imprietenesti cu patrupedul, hranindu-l.

Mai e mult până departe…

M-am saturat sa vad caini pierduti!

Si copiii se mai pierd – prin piete, parcuri, supermarket-uri – dar cainii! Necazuri se intampla uneori, oricata grija am avea dar, totusi, aceasta ar trebui sa fie exceptia, nu regula!

Nu pot intelege cum multi dintre cei care afirma ca-si iubesc cainii ii lasa liberi – mai ales in perioada de imperechere. Exista lese lungi pentru toate categoriile de caini.

Nu va lasati cainii masculi liberi in speranta ca doar-doar vor prinde vreo catelusa! Faceti rau si cainelui vostru – riscand sa-l pierdeti cand pleaca in cautarea unei cateluse in calduri – dar faceti rau si eventualilor pui care vor veni in aceasta lume in care oamenii par a nu mai fi capabili sa aiba grija nici de copii! Puii care vor veni vor sfarsi, cel mai probabil morti de mici sau vor mari numarul cainilor fara stapan pe care ii blameaza atatia oameni. Atunci cand cainele vostru s-a imperecheat la intamplare sa stiti ca e si vina voastra ca sunt pe strazi multi caini fara stapan! Nu le dati ocazia unor “bisnitari” care au pseudo adaposturi sa ceara bani tot mai multi de la bugetul local pentru a intretine – chipurile – cainii fara stapan.

Imperecherea la intamplare poate dauna sanatatii cainelui si pentru ca se poate contamina cu diverse prin contactul cu o catelusa bolnava.

Nu pot intelege cum de cei care au caini n-au habar ca un caine trebuie tinut in lesa mai ales in nopti precum cea de Revelion, cand care mai de care bubuie cu artificii! Cei mai multi caini se sperie de zgomotele puternice si o iau la goana bezmetici – singura lor dorinta fiind sa se adaposteasca, sa se simta in siguranta! Cum poate fi cineva atat de inconstient incat sa lase cainele fara lesa in astfel de zile?!

Ma doare sufletul cand vad fotografiile cainilor pierduti! Cei care i-au pierdut sunt disperati si posteaza fotografii cu prietenii lor necuvantatori surprinsi in ipostaze de tandrete sau cand se joaca, sau atunci cand dorm sau mananca… Le privesc ochisorii blanzi, boticul fin si “zambetul” pe care il afiseaza – dovada clara ca se simt iubiti, fericiti. Si mi-i imaginez apoi ratacind disperati pe strazi, haituiti de oameni si de cainii maidanezi, batuti de oameni si de caini maidanezi, in loc de mangaieri primind lovituri de picior in stomac sau beţe in cap, in loc de mancarea preferata primind mancare otravita si sfarsind in chinuri groaznice… Mi-i imaginez cautand cu disperare hrana si apa si un loc unde sa se odihneasca dar nu au parte de asa ceva si bantuie zi si noapte, ghidandu-se dupa mirosuri inselatoare, adulmecand toti oamenii in speranta ca isi vor gasi prietenii bipezi. Si bantuie, si bantuie pana se epuizeaza de foame, de sete, de alergare. Au fost iubiti si rasfatati si acum sunt ai nimanui! Au stat la caldura, pe saltele si perne destinate special lor si acum abia daca gasesc un loc sa isi odihneasca trupusoarele… Indura frigul in colturi umede si reci dupa ce au stat la caldura… Mananca resturi din gunoi dupa ce au mancat bunatati din vasele destinate special lor… Stau in zapada sau in ploaie sau sub soarele torid dupa ce au avut un loc ferit unde le era bine…

Unii, putini, sunt regasiti de cei care i-au pierdut dar altii ajung in adaposturi sau raman sa bantuie pe strazi, suferind de foame si de sete, disperati dupa un loc in care sa se simta in siguranta iar altii sfarsesc pe margine de drum loviti de vreo masina sau de mâna unui biped fara minte. Mai sunt si norocosii pe care oameni cu suflet milos ii iau in casa lor si le ofera ceea ce avusesera la inceput.

Mai, oameni! Nu va e mila de animalutele pe care ziceti ca le iubiti?! Asigurati-va ca nu pot iesi din curte sau din casa fara sa-i vedeti, asigurati-va ca ii aveti in lesa cand iesiti cu ei la plimbare… Cainii sunt firi independente si le place libertatea dar nu le faceti rau dorindu-le binele! Cainii nu sunt in siguranta oriunde atunci cand sunt liberi! Asigurati-va ca ii aveti mereu sub ochi!

Dar… ce sa mai comentez?! Unii nu-s in stare sa aiba grija de copii si imi imaginez ca pot avea grija de un caine?! Nu toti cei care iubesc cainii sunt si capabili sa ingrijeasca unul! Si la fel, nu toti cei carora le plac copiii (si au copii) sunt capabili sa aiba grija de ei.

De ce sa plimbi cainele in lesa

Proprietarii de caini spun cel mai adesea: “imi cunosc cainele, nu-i un pericol pentru oameni sau animale”. Cel mai adesea chiar asa si este. Dar e util si chiar necesar sa plimbam cainii tinandu-i in lesa. Sunt mai multe motive pentru care trebuie sa facem aceasta. Unii spun ca suntem obligati prin lege sa facem aceasta dar, de fapt, suntem obligati prin unele hotarari ale consiliilor locale, ceea ce din punctul meu de vedere nu-i corect – din punct de vedere al procesului legislativ: o HCL nu poate pretinde mai mult decat legea (nu stiu sa existe o lege care sa vorbeasca despre purtarea cainilor in lesa chiar si in cazul celor mici). Despre lesa, botnita obligatorii se scrie clar in OUG 55/2002 republicata, dar aceasta se refera la cainii considerati periculosi si la cei considerati agresivi (a se vedea art. 6).

In cazul in care vreun politai local va opreste in drum ca nu aveti cainele in lesa iar in localitate exista o HCL care prevede asa ceva va trebui sa achitati amenda – jumatate, in 48 de ore – apoi sa contestati respectivul proces verbal in contencios administrativ si s-ar putea sa primiti banii inapoi (recomand un avocat in astfel de situatii, chiar daca pare o chestiune simpla, pentru ca trebuie combatuta cu argumente juridice puternice o hotarare de consiliu local). In cele mai multe localitati (poate chiar in toate orasele) exista cate o hotarare de consiliu local in care se stipuleaza ca lesa e obligatorie pentru orice fel de caini.

Am caini de cand ma stiu si i-am lasat liberi mai mereu (dar nu oriunde). La vremea cand am avut primul caine erau foarte putini cei care aveau si ii plimbau pe drumurile publice. Atunci nici cetatenii nu sareau cu gura ca e cainele liber: “Vai! Ma omoara!” sau “Tine-l in lesa!” Nu! La acea vreme oamenii se jucau cu patrupedul si-si lasau copiii sa-l mangaie. Azi, informatiile trunchiate de pe la TV si de aiurea ii fac pe oameni sa stie ceva, dar sa nu stie bine ceea ce inseamna, categoric, cearta cu cei care stiu si care sunt mai putini (din pacate).

Acum as plimba cu lesa chiar si cel mai mic caine pentru ca oamenii par a fi devenit tot mai rai si l-ar putea lovi daca se apropie de ei – am vazut cazuri, am auzit despre altele. Nu vreau sa risc asa ceva cu bipedele fara pene.

Motive pentru a purta cainii in lesa cand iesim cu ei la plimbare:

1. Sunt oameni rai care i-ar putea rani daca au ocazia.

2. Cand femelele sunt in calduri cainii o iau razna si cei mai multi nu mai asculta comanda stapanilor si dusi sunt! Cainele va reveni de unde a plecat – mai devreme sau mai tarziu – dar stapanul, ingrijorat, va pleca sa-l caute si… uite-asa ramane un alt sufletel pe strazi.

3. Cainii sunt imprevizibili, oricat ne laudam ca sunt dresati sau ca sunt blanzi. Nu stim ce miros simte la vreun om sau animal si devine agitat – riscam ca animalutul nostru sa raneasca un om sau un animal.

4. Unora dintre oameni le este o frica irationala de caini – e bine sa evitam sa le provocam acestora vreun acces de panica sau – mai rau! – vreun infarct.

5. Cei mai multi caini se sperie la zgomote puternice si luati pe neasteptate o vor lua la goana sa se puna la adapost si riscam sa-l pierdem.

6. Cainii se pot indeparta de stapan si numai urmarind cine stie ce miros, sau alearga vreo pisica sau cine stie ce si se rataceste. Riscam sa il pierdem.

7. Fiind liber mai culege si mancare de pe jos si se poate imbolnavi; tinandu-l in lesa avem mai multe sanse sa ii scoatem mizeria din gura sau macar sa ne dam seama cam ce a inghitit si cand, pentru a putea interveni cu succes.

8. Cainele nostru, prietenos, poate alerga sa se joace cu un caine tinut in lesa iar proprietarul celalalt poate ca n-are dispozitia sa isi lase cainele sa socializeze (sunt destui din acestia). Sau, poate, celalalt caine nu e, inca, obisnuit in societatea altor caini si atunci va fi stricata si placerea plimbarii tale si a celuilalt, daca se iau cainii la harta – mai ales cand e perioada “de imperechere” si cei doi sunt amandoi masculi. Femelele nu sunt chiar asa de agresive in astfel de perioade si e un mit faptul ca “femela cu femela se cearta” sau “mascul cu mascul se cearta” cand se intalnesc. Este vorba doar despre educatia primita de cainii respectivi, de atitudinea stapanilor acestora – cainii simt emotia stapanului si actioneaza in consecinta: daca unul se teme de caini (sunt destui proprietari de caini care se tem de orice alt caine care nu-i al lui) va iesi scandal intre cainii care s-au intalnit.

NU lasati cainele legat sau – mai rau! – liber cand intrati pe cine stie unde! Cainele poate pleca si nu vedeti in ce directie; cainele poate fi furat, chiar si atunci cand e legat de vreun pom sau cine stie ce; cainele poate fi ranit de oameni – cu sau fara intentie.

Daca va iubiti cainii nu riscati sa ii pierdeti! Merita sa investim intr-o lesa lunga pentru a nu-i pierde! Sunt in comertul de specialitate lese care se “deruleaza” automat si se pot si bloca la lungimea dorita. Aceste lese sunt de la cele fine pana la unele foarte rezistente, pentru caini mari si puternici. Cainii mici si cei de talie medie ar trebui sa poarte ham, pentru a nu le afecta gatul in caz ca-i apuca sa traga de lesa. Pentru cei mari, puternici (care nu prea sunt sociabili) ar fi utila o zgarda (sau si zgarda si ham, pentru a nu le fi ranit gatul). Acest gen de lesa da cainelui iluzia ca e liber si poate fi scurtata foarte repede atunci cand vrem sa-l aducem langa noi.

Inca ceva: atunci cand aveti lesa lunga si sunteti in zone aglomerate (pe trotuar, in piete, pe alei de parc etc.) tineti lesa scurta pentru ca oamenii sa nu se impiedice in caine si in lesa si sa nu va mai injure (in gand sau tare). Avem dreptul sa luam cainele cu noi in multe locuri dar nu avem dreptul sa ii incurcam pe ceilalti in activitatile lor. Trebuie sa ii respectam si pe cei care nu au caine sau pe cei carora le e frica de caine sau urasc cainii.

Atitudinea fiecarui proprietar de caine foloseste sau dauneaza celorlalti proprietari de caini. Faptul ca avem caine si ne mandrim (sau nu) cu el nu ne face mai cu moţ decat cei care nu au. Noi suntem exceptia, nu regula.