Pisica pierduta. Cum cauti pisica pierduta.

Metodele de cautare sunt asemeantoare cu cele din cazul cainilor pierduti.

Metodele de cautare in cazul pisicilor sunt prea puţin diferite intre o pisica obisnuita numai in interior si pisica de exterior, care sta prin curte sau in faţa blocului si dintr-o data dispare. Cea care e obisnuita afara s-ar putea sa nici nu fie pierduta, ci plecata sa exploreze.

Daca pisica este una care a trait numai in casa si dispare, daca a apucat sa iasa poate fi gasita usor: fiind pe teren total necunoscut e posibil sa se ascunda, deci trebuie sa o gasiti; pentru a o gasi trebuie sa o cautati efectiv deoarece s-ar putea sa fie ascunsa si sa nu zica nici pis de cate ori treceti pe langa ea si o chemati pe nume sau doar cu pis-pis. O cautati inclusiv in locurile cele mai stramte sau unde nu v-ar da prin minte ca ar putea fi. Fie ca e o pisica de interior care scapa in libertate, fie ca e o pisica de exterior care dispare din zona de confort, din cabinetul veterinarului, din masina, cand sunteti in vacanta etc, se cheama ca pisica e pierduta pentru ca se afla pe un teritoriu necunoscut.

Pisicile de interior nu au tendinta de a se deplasa pe distante lungi, dar cele de exterior da. Pisicile, fie de interior fie de exterior, daca au o fire aventuroasa tind sa plece la plimbare cu prima ocazie ivita, iar daca se sperie, cumva se defecteaza „busola” interioara si nu mai gasesc drumul spre casa. Si cam orice poate speria o pisica: traficul, copiii galagiosi, sunete puternice si multe-multe altele. Indiferent care e temperamentul pisicii, nu asteptati, incepeti cautarea.

Pisicile seamana intre ele mult mai bine decat seamana cainii si e posibil ca nu oricine sa recunoasca diferentele si va anunta ca gasita o pisica straina – dar mai bine asa decat deloc. Dupa mai mult timp petrecut pe strazi aspectul pisicii se poate schimba destul de mult.

Pisica obisnuita sa fie libera tot timpul sau doar partial e posibil sa nu fie pierduta, ci doar sa se ascunda dintr-un motiv sau altul: s-a speriat de vreun caine, a fost batuta sau amenintata de vreo pisica straina, poate un om rau a lovit-o... Pisica fuge si se ascunde la nu o prea mare distanta de casa: in curtea vreunui vecin, poate, sub vreo masina parcata in apropiere (s-o cautati si pe rotile masinilor parcate, sub aripa) etc.

Atunci cand o pisica libera sau semi-libera dispare e mai dificil pentru ca pot fi mai multe cauze: a ramas blocata undeva, e ranita, a fost luata de cineva bine sau rau intentionat, ucisa de vreun caine, de om, de masina... Poti s-o cauti si uitandu-te dupa... smocuri de blana, dupa pisici moarte lasate pe margine de drum... E o situatie trista, dar vei scapa de intrebari daca afli care ar fi putu fi situatia pisicii. Daca a fost luata, poate a vazut cineva; la fel daca a fost ranita sau ucisa cu intentie sau nu...

Pisicile au o capacitate remarcabila de a gasi drumul spre casa de la mari distante. Unele pisici, insa, nu au aceasta aptitudine sau sunt foarte speriate pentru a putea sa se intoarca.

Cand pisica obisnuita sa fie libera nu mai vine acasa, de regula s-a intamplat ceva cu ea. Ori a plecat sa se imperecheze – daca nu e sterilizata / castrata (si chiar daca este, in anumite cazuri) – ori a suferit vreun accident, ori a fost luata de cineva care a placut-o si a crezut-o (sau nu) ca fiind fara stapan (daca nu avea macar o zgarda cu numar de telefon, adresa; sau cip); daca e ranita (nu foarte grav), inchisa sau flamanda pisica miorlaie, de regula.

Pentru a reusi sa gasim pisica pierduta trebuie sa ne orientam si dupa temperamentul acesteia. E o pisica lenesa sau una activa, curioasa? E o pisica sociabila cu oamenii sau din contra? Daca e o pisica sperioasa va fi, cel mai probabil, undeva aproape. Daca e o pisica voluntara, aventuroasa, e probabil sa se fi deplasat pe o distanta de chiar cativa kilometri si atunci trebuie cautata serios, lipind afise, intreband vecinii, dand anunturi in ziar, pe site-urile de profil sau retele de socializare.

Foarte important. O pisica ranita sau speriata nu miorlaie. Daca cea speriata nu e intr-un pericol imediat, cea ranita (otravita) este. Din acest motiv, pisica trebuie cautata intensiv, asa cum cautam... un lucru strict necesar, rasturnand totul cu josul in sus.

Cele mai multe pisici se ascund in tacere dar, la un moment dat, de sete sau de foame vor miorlai si se vor intoarce acasa; unora le ia cateva ore până sa rupa tacerea, altora zile (intre 10-12 zile) - si ar putea face aceasta fiind ascunsa chiar in casa, sau in curte (undeva in apropiere).

Si inca ceva: e posibil ca pisica sa nu vrea sa fie gasita, chiar daca nu e speriata si... numai ea stie motivul.

Solutii de a gasi pisica 

Solutii de a gasi pisica sunt multe, si fiecare poate completa lista in funcite de temperamentul pisicii pe care a pierdut-o, in functie de preferintele acesteia s.a.m.d.

In primul rand e cautarea, la propriu, cum am scris mai sus, imediat ce am constatat ca lipseste. Trebuie cautata in zona unde s-a pierdut si numai apoi mai departe. Daca v-ati mutat de curand, sau daca aveti o pisica preluata de la cineva care a crescut-o mai multi ani incercati la adresa veche – daca exista posibilitatea fizica de a ajunge acolo. Daca a fugit din cabinetul veterinarului, de exemplu, o cautati in acea zona mai intai.

Luati cu voi o lanterna, pentru a cauta si in locurile intunecoase – lumina lanternei va face ca ochii pisicii sa straluceasca in intuneric.

Chemati-o pe ton scazut, linistit – pisica ascunsa e o pisica speriata si nu va raspunde nici chiar stapanului daca e strigata pe un ton disperat (se va teme sa-si paraseasca ascunzatoarea). Din cand in cand opriti-va si ascultati cu atentie; poate miorlaie cu glas scazut, poate se misca si se aude vreun fosnet…

Pe cat posibil, indepartati celelalte animale (si pasarile) – rugati vecinii care au pisici sa le tina un timp in casa – poate ca vreuna a speriat-o pe a voastra; rugati pe cei care au caini sa ii tina legati un timp (daca locuiti la casa si vecinii au caini); indepartati chiar si cainele familiei din zona, unde e cazul. Sunt pisici care se inteleg foarte bine cu un caine si e posibil sa reactioneze daca ii simte prezenta, dar nu e obligatoriu. Pe de alta parte, cainele familiei ar putea “lua urma pisicii”. Exista si caini dresati special sa ia urma pisicilor (n-am auzit sa fie si in România, dar nu stiu sigur). Chiar si gainile ar trebui inchise un timp, mai ales daca pisica a disparut la scurt timp dupa ce au fost aduse aceastea (sau alte vietati de curte sau de casa).

Daca pisica are vreo jucarie preferata luati-o cu voi in cautari si miscati jucaria – s-ar putea s-o vada si, auzindu-va vocea calma, sa iasa la joaca. Scuturati cutia cu mancarea ei preferata (bobitele) – sunetul familiar ar putea s-o scoata din ascunzatoare. Chiar si sunetul pe care-l face deschiderea conservei sau a plicului cu mancare ar putea sa o scoata din ascunzatoare daca e prin apropiere, mai ales daca e o mancare cu un miros puternic. Pisicile sunt reticente cand aud chiar si zgomote familiare dar pe timp de noapte ar putea functiona, mai ales mirosul mancarii (noaptea si mirosurile sunt mai puternic percepute). Lasati mancarea acolo si ascundeti-va, urmarind un timp, poate apare pisica.

Rugati-va prietenii si vecinii sa participe la cautare (chiar si pasiv, la modul: daca o vad sa va anunte). Cel care vede pisica e bine sa cheme proprietarul, care e cel mai indicat sa se apropie de aceasta, sa n-o sperie. In niciun caz sa nu alergati spre ea, ci sa va apropiati incetisor, eventual cu ceva din mancarea preferata a pisicii. Le oferiti lanterne si celor care se ofera sa caute activ. Lipiti afise color, in care sa descrieti pisica si scrieti un numar de telefon de contact dar si o recompensa pe care o puteti oferi. Daca primiti un anunt ca cineva a vazut o pisica asemanatoare, chiar daca credeti ca nu e a voastra, verificati, totusi.

Nu va sfiiti sa intrebati trecatorii (si aratati-le si poza pisicii, daca aveti) – mai ales pe cei care au drum prin zona zilnic (locuiesc acolo sau isi plimba cainii, nepotii etc.). Si postasul poate fi intrebat, si femeia de serviciu a blocului, eventual lucratorii din zona, vanzatorii s.a.

Repetati cautarea noaptea, cu lanterna, strigand pisica incetisor. Noaptea e liniste si sansele ca pisica sa iasa din ascunzatoare sunt mai mari penmtru ca se simte mai in siguranta la adapostul intunericului.

Nu va pierdeti speranta. Pisicile au obiceiul sa se ascunda cand sunt speriate si apar uneori dupa zile, saptamani si chiar luni – ele nu stau in acelasi loc, se deplaseaza dintr-un ascunzis in altul mai ales noaptea.

Unde sa cauti pisica: oriunde!

Cand e speriata alege, de regula, primul ascunzis pe care il vede si acesta poate fi un tufis des, un pom, o gura de burlan, un garaj, o pivnita, o gura de canalizare sau de aerisire. Cautati bine cate o zona delimitata in fiecare zi si reveniti mereu si in zonele unde ati cautat. Cele mai multe pisici au obiceiul sa ramana si cateva zile in primul ascunzis gasit pana sa raspunda chemarii. Intr-o zona unde sunt si case rugati vecinii sa se uite si ei prin curte, beci, pod etc.

Cautati si in locurile inalte: pe acoperisuri, pe garduri inalte, in pomi. Se poate ascunde in cine stie ce spartura de pe un zid inalt. Atunci cand e speriata poate urca la inaltimi destul de mari si o pisica grasa sau una batrana. Trebuie cautata si in locuri calde, mai ales daca e rece afara: in camera unei centrale de bloc, in spatele unui aparat de incalzit si chiar la motorul unei masini care ar fi fost parcata in zona de putin timp. Nu ezitati sa cautati intr-o cladire aflata in constructie sau in ruina.

Pisicile sunt curioase. Ganditi-va la un loc in care ar fi putut ramane captiva: pe un santier, in moloz sau echipamente in care ar fi putut cadea sau ar fi putut ramane blocata, imobilizata; vecinii ar fi putu inchide pisica in gartaj sau intr-o scara de bloc fara sa observe; poate a sarit in vreun camion parcat pentru descarcare / incarcare marfa sau chiar in autoturismul cuiva (daca e obisnuita sa fie plimbata cu masina) si daca cei care s-au trezit cu ea in masina au alungat-o pisica e intr-un teritoriu strain si foarte speriata. La fel de bine pisica ar fi putut ramane blocata undeva in casa, sub sau intr-o piesa de mobilier, intr-o incapere in care a intrat fara sa va dati seama, in spatele cartilor, prin vreun cos cu rufe, in spatele draperiilor, in spatele diverselor aparate; s-ar putea ascunde, speriata, prin casa, daca a auzit vreun zgomot puternic.

Ce puteti face pentru a determina pisica sa revina.

Lasati afara (chiar si pe distante mai lungi, din loc in loc) obiecte cu mirosuri familiare: asternutul pisicii, o jucarie preferata, un tricou sau alt obiect vestimentar pe care il purtati direct pe piele si pe care nu l-ati spalat (daca locuiti la curte), ceva de mancare, apa in caz ca iese noaptea din ascunzatoare. E bine sa fie mancare cu miros puternic. Mancarea speciala pentru pisici nu va functiona in acest caz, ci mai repede alegeti ton, ficat, sardele sau ce credeti voi ca va atrage (si) pisica. Puneti mancare intr-un recipient inchis, in al carui capac faceti gauri – sa iasa mirosul. Pisica voastra ar putea ajunge la vas si faptul ca nu poate ajunge la mancare o va determina sa ramana in preajma. Sigur, aceasta metoda poate atrage si alte pisici, dar si alte animale. Si ar trebui sa stea cineva la pândă (iar daca vede pisica sa nu se repeada spre ea, ci sa se miste incetisor, sa deschida usa, sa-i lase undeva mancare poaspata si sa se retraga apoi, lasand usa deschisa (sau, dupa caz, altele de gen).

Un aparat de monitorizare a bebelusilor ar fi numai bun langa usa de la intrare (cand locuiti la curte, desigur): unul afara si celalalt langa pat, dat la maxim, pentru a auzi pisica in caz ca miauna sau... un aparat foto digital cu infrarosu, din cele folosite de cei care studiaza comportamentul animalelor salbatice si care se declanseaza la miscare. Pisicile sunt teritoriale si ar putea reveni acasa din cand in cand si daca nu e nimeni pe acolo s-ar putea sa nu ramana. Mai pot fi folosite capcane speciale, dar nu stiu daca sunt comercializate si in România, dar vreun cabinet medical s-ar putea sa aiba si sa il inchirieze pentru un timp. Exista si unele sprayuri cu feromoni pentru calmarea pisicilor stresate sau speriate si care ar putea avea succes daca pulverizati in zona – exista, totusi, un dezavantaj: atrage si pisicile din vecini.

O alta metoda de a ghida pisica spre casa este sa goliti sacul aspiratorului in zona, pe o suprafata cat mai mare. E mirosul casei unde a trait pisica si in mod sigur in acel sac sunt si firele ei de par, deci si mirosul ei. Faceti asta la fiecare 10 zile, sau chiar mai des daca ploua sau bate vantul.

Poate ca ar trebui sa implantati pisicii cip (legea o cere, oricum), mai ales daca este una care e lasata libera; daca o gaseste cineva ii poate afla mai repede stapanul, pentru ca nu toti oamenii au acces la Internet sau se descurca sa caute, sa dea anunturi si nu foarte multi stiu ca exista site-uri si grupuri online „specializate”.

Dupa ce gasiti pisica dezlipiti afisele pe care le-ati imprastiat prin cartier pentru ca s-ar putea ca oamenii sa sune in continuare cand vad o pisica ce li se pare ca seamana.

Si pentru a gasi pisica si pentru a gasi cainele trebuie sa te transformi in detectiv. 

Pescăruşul

Pescăruşii sunt pasari acvatice care traiesc, de regula, pe coasta marilor. Am scris „de regula” deoarece in ultimii 20 de ani sunt intalniti inclusiv in orase precum Brasov, Sibiu, Satu Mare, Tirgu Mures... care numai orase „de coasta’ nu pot fi numite.

Ca dimensiuni, sunt intre marimea unui porumbel si a unui vultur (30 – 80 cm) si fac parte din Familia Laridae care cuprinde 6 genuri cu 55 de specii.

Pescarusii obisnuiau sa locuiasca pe stanci in apropierea apelor, insa au inceput sa se obisnuiasca cu viata de la oras, mai ales pentru ca hrana este mult mai disponibila si isi fac cuiburi pe cladirile inalte, motivul principal fiind disponibilitatea hranei, de la oamenii care ii hranesc, dar si din gunoaie.

Hrana pescăruşilor este atât animala cât si vegetala, ea constand din deseuri de la navele de pescuit sau de la fabricile de conserve, din peşte, crustacee, moluste, sau alte animale marine mai mici, ca si din rozatoare. In orase se hranesc inclusiv cu resturile aruncate de oameni.

Speciile mari de pescăruşi, care au marimea unei raţe, ca de exemplu „Larus marinus”, jefuiesc cuiburile altor pasari sau chiar vaneaza pasarile adulte care sunt de obicei bolnave. Speciile mici de pescăruşi se hranesc cu insecte si viermi. Ei pot sa atinga varsta de 30 de ani.

In general pescăruşii au cuibul pe sol, dar unii cuibaresc pe stânci. Indiferent unde se afla cuibul, ei formeaza colonii. Pescarusul depune oua incepand cu luna mai, intre doua sau patru. Cuiburile sunt pazite de parintii care pot ataca inclusiv omul. Perioada de incubatie dureaza intre 3 si 6 saptamani ceea ce inseamna ca primi pui de pescarus vor fi vazuti la inceputul lunii iunie. Puii cresc foarte repede si sunt foarte activi, ei putand sa alerge si sa inoate din prima zi, insa sunt hraniti la cuib de parinti până la varsta de 3 - 9 saptamani. Daca se intorc, puii vor fi hraniti de catre parintii lor. Puii de pescarus sunt frecvent de culoare cenuşie punctaţi cu negru, devenind pasari adulte la patru ani de la eclozare.

Pescarusii sunt printre putinele pasari care isi pot misca ochii pe orbita. Pot invata, aminti si transmite comportamente. Sunt capabili sa imite caderea ploii pe pamant pentru a determina ramele sa iasa la suprafata.

Sunt pasari curioase si inteligente, demonstrand metode complexe de comunicare si o structura sociala dezvoltata. Anumite specii (de ex. Pescarusul argintiu) au manifestat un comportament asemanator pescarilor, folosind bucati de paine (ca momeala), pentru a prinde caraşi aurii. Multe specii s-au acomodat cu prezenta oamenilor. Altii se bazeaza pe cleptoparazitism, pentru a-si obtine hrana. Pescarusii au fost vazuti cum vaneaza pe balene vii, ajungand pe balena atunci cand aceasta iesea la suprafata, pentru a ciuguli bucati de carne dintre dintii acesteia.

Pescarusul cu picioare galbene (Larus michahellis) este raspandit aproape peste tot. Apare pe tarmurile unor mari, sau pe diferite insule, ca de exemplu: Marea Mediterana, Marea Adriatica, Golful Biscaya, Peninsula Iberica, Marea Egee, Creta, Cipru, Marea Marmara, Stramtoarea Dardanele, Marea Neagra. Sunt colonii care populeaza regiuni din Elvetia, Austria, Slovacia, Germania, Marea Britanie, Polonia si altele. Acesta este cel intalnit prin alte orase decat cele de pe langa mari.

Pescarusul cu picioare galbene face parte din ordinul Charadriiformes si familia Laridae.

Pe litoralul nostru trebuie sa-si imparta teritoriul cu pescarusul pontic. Cum acesta prefera sa cuibareasca pe sol, pe nisipuri, s-a concentrat mai mult pe zona salbatica si neconstruita a nordului tarmului marin romanesc. Pescarusul cu picioare galbene nu numai ca vine dinspre sud dar prefera pentru cuibarit stancile si prefera jumatatea intens urbanizata a litoralului nostru unde blocurile, hotelurile, cladirile monumentale de orice tip ii ofera o varianta moderna de "stancarie" unde sa cuibareasca. 

Pescarusul cu picioare galbene e un pescarus de talie mare, cu o lungime totala de 52-58 cm, coada de 5-7 cm si deschiderea aripilor de 120-140 cm. Penajul pe spate si aripi este gri, coada are pene albe si negre. Restul corpului este alb. Ciocul este masiv, galben-portocaliu, cu o pata rosie aproape de varf, picioarele sunt lungi si galbene. Penele aripilor au marginile albe. Ochiul este inconjurat de un inel de culoare rosie. Femelele si masculii au un colorit identic.

La noi doar cateva exemplare izolate din alte specii ce se mai ratacesc pe aici il intrec in marime - pescarusul argintiu propriu-zis venit dinspre vest ar fi o idee mai mare, pescarusul negru este mai mare si cam atat din speciile care mai sunt -rar- semnalate la noi.

In perioada de reproducere traiesc in colonii. Isi construiesc cuibul intr-un mod dezordonat, din diferite vegetale, pe o suprafata plana, pe sol, pe bancurile de nisip, pe insule sau acoperisuri. Femela depune unu sau doua oua, o singura data pe an.

Pasarile adulte emit o mare varietate de sunete si zgomote, prin care transmit diferite mesaje intre ele. Pasarile tinere sunt usor de recunoscut dupa strigatele lor putin diferite, dar stridente.

Hrana acestor pescarusi consta din peşte, sobolani, chiar si animale moarte. Desi nu are caracteristicile unui pradator, uneori are obiceiul sa manance oua de porumbei, pe care le fura din cuiburile acestora.

Chiar si vara pescarusii cu picioare galbene sunt pasari destul de gregare, acolo unde sursa de hrana abunda exista grupuri destul de mari de pescarusi. Pe de alta parte se pricepe bine si sa-si caute hrana si traiul pe cont propriu. E o pasare foarte adaptabila si inteligenta.

In raport cu ciorile care cutreiera si ele plajele si orasul dupa oportunitati pescarusi sunt mult mai indrazneti, mai puternici, in situatii de rivalitate la hrana ciorile ies mereu invinse.

In raport cu oamenii pescarusii sunt inca destul de sfiosi, se apropie de om doar cu mare precautie daca cineva reuseste sa le castigi increderea.

Cele mai grele momente le trec pescarusii peste iarna. Nu migreaza dar hoinaresc pe distante mari in cautare de hrana. Cauta in special lacurile ramase neinghetate, de multe ori acele lacuri se intampla sa fie in orase. Cand inghetul vine brusc si nemilos cativa dintre acesti refugiati ai iernii pier, lupta pentru existenta intre specii si intre indivizii aceleiasi specii devine si mai nemiloasa. Aceste episoade sunt insa exceptia de la regula, in general colaborarea si solidaritatea ajuta la trecerea perioadelor critice, de aceea iarna vedem pescarusii si alte specii in grupuri mari.

Pentru mai multe informatii:

http://www.pasaridinromania.com/2014/04/pescarus-cu-picioare-galbene-larus.html

http://destepti.ro/pescarus-cu-picioare-galbene

http://www.zoo.ro/pescarus

http://www.animalutul.ro/pasari/pasari-exotice/pescarusul/1634/http://www.animalutul.ro/pasari/pasari-exotice/pescarusul/1634/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pesc%C4%83ru%C8%99

sursa foto:

http://destepti.ro/pescarus-cu-picioare-galbene

Cum înveţi câinele să meargă in lesă

Până in anul 2014, berlinezii erau obligati sa plimbe câinii in lesă numai prin paduri, parcuri, cladiri publice, mijloace de transport in comun si scari – pe strada aveau voie si fără lesă. Din 2014 lesa a devenit obligatorie si pe strada. Vor putea lasa câinii liberi numai aceia care vor obtine o adeverinta care sa ateste ca animalul raspunde la comenzile stapanului, adeverinta care se obtine (contra cost) in urma unui test din care reiese faptul ca e receptiv la comenzi. De asemenea, se pot plimba fără lesă pe strada si acei caini pe care stapanii ii au de mult timp.

In România eu nu stiu sa existe vreo lege (adica un act normativ care sa emane de la Parlament, sau vreo ordononanta de guvern), care sa ne oblige sa plimbam (toti) cainii in lesa, dar stiu ca exista in acest sens hotarari de consiliu local in mai toate localitatile, ceea ce inseamna ca o hotarare locala are putere mai mare decat legea data de parlamentari, ceea ce este inadmisibil. Poate, insa, ma insel, si parlamentarii sau guvernantii au scos o astfel de dispozitie pentru toate categoriile de caini, nu doar pentru cei considerati agresivi si care trebuie sa poarte, obligatoriu, si botnita cand sunt pe strada – unii au scris in hotararile lor locale ca e obligatorie botnita pentru toti cainii mai mari de 10 kg. Daca as avea un pechinez obez ar trebui sa-l plimb cu botniţă?

Revenind la lesa. Obligatorie sau nu lesa este indicata din mai multe motive si toti cainii trebuie invatati cu aceasta.

Unii caini se acomodeaza foarte repede cu zgarda si cu lesa, dar altii se sperie sau pur si simplu nu le place sa se simta „incorsetati” – sunt spirite libere.

ZGARDA

Trebuie obisnuit de mic cu zgarda, in primul rand. Trebuie sa fie o zgarda fina, sa nu-l jeneze, sa nu-l sperie - poate fi si una impotriva puricilor, o curea de ceas (daca are gatul subtirel) sau o zgarda din nailon, o funda. In general, cainele mic trebuie tinut in casa (adapost) in primele 3 luni de viata, cand se fac primele deparazitari, primul vaccin, si e momentul ideal de a-l obisnui si cu zgarda si cu lesa.

Zgarda nu trebuie sa fie nici prea stransa, dar nici prea larga, sa-si poata scoate capul (o fac foarte rapid) :) si nici prea grea, sa-i oboseasca gatul.

Inainte de a i-o pune la gat obisnuiti-l cu ea, lasati-l sa o miroasa, lasati-o in preajma lui, sa inteleaga ca nu e ceva periculos.

Chiar daca incearca sa-si scoata zgarda, tragand cu labutele sau rostogolindu-se etc,. nu cedati tentatiei si lasati-o acolo – ii distrageti atentia cu ceva bun de papa sau cu joaca. Daca nu sta si nu sta sa ii puneti zgarda nu insistati – se va speria si va asocia zgarda cu ceva „rau”. Incercati sa i-o prindeti in timpul jocului sau cand manaca, pentru ca nu e prea atent la altele.

Exista zgarda de dresaj (de forta sau de corectie numita): sunt unele cu „ţepi”, dar ţepii au capetele rotunjite, nu ranesc pielea cainelui, insa il tempereaza; sunt altele cu un „mecanism” care se aseaza pe capul cainelui si cand acesta trage in lesa capul ii va fi usor rasucit spre stanga sau dreapta. Nu, nu se va rani, doar ca unui caine ii place sa mearga privind direct inainte, iar rasucirea capului ii e neplacuta.

E periculos sa lasati cainele sa traga in lesa daca are zgarda – isi poate afecta chiar si corzile vocale si poate suferi vreo problema chiar la cap (strangulandu-se, practic, circulatia sangelui va fi defectuoasa, respiratia va fi ingreunata, cainele va tusi, daca nu va pati ceva chiar mai grav).

Nici in ham nu e sanatos pentru caine sa traga in lesa. De asemenea, hamul nu e tocmai indicat pentru a dresa cainele sa mearga in lesa, dar nu e nici contraindicat, mai ales in cazul cainilor mici sau al celor docili – la cei mici sa aveti mare atentie daca trage in lesa pentru ca hamul i-ar putea afecta oasele fragile sau ligamentele.

LESA

Abia dupa ce se obisnuieste cu zgarda treceti la obisnuirea cainelui cu lesa. Alegeti o lesa subtire la inceput – poate fi o curea ce poate fi prinsa cu un carlig de zgarda – si relativ scurta (si cele retractabile sunt bune, pentru ca au buton de blocare la dimensiunea dorita). La fel ca si cu zgarda: lasati-l sa o „cunoasca”. O agatati la zgarda, la inceput cand nu e atent. Il lasati sa se plimbe un timp cu ea atarnand – se va obisnui. Cand nu o poarta, la inceput e bine sa o lasati in apropierea lui, langa vasele cu apa si cel pentru mancare sau in / langa culcus.

Dupa ce cainele da semene ca e obisnuit cu lesa alunecand in urma lui prindeti capatul liber, dar sa nu smuciti, ci doar chemati-l. Inainte de lesa probabil ati observat cum va urmeaza peste tot, deci n-ar trebui sa fie greu nici cu lesa. Intai il lasati de capul lui, tinand de lesa, apoi il veti obisnui sa mearga in partea stanga, in paralel cu voi. Il invatati „pe stanga”, apoi il puteti ţine pe ce parte doriti – uneori iarba e pe dreapta cand va deplasati, deci ar fi aiurea sa-l tineti in partea stanga. Capatul lesei ar trebui tinut cu mâna dreapta, iar cu stanga tineti mai jos, de lesa, pentru a avea control mai bun asupra cainelui. Din ce am facut eu de-a lungul timpului nu mi se pare o regula pentru ca am invatat cainii sa mearga in lesa tinad-o cu o singura mâna si controlandu-l foarte bine. Practic, e si o chestiune de cum va e mai comod, mai simplu pentru ca, in timp, veti face din instinct exact ceea ce trebuie.

In momentul in care cainele trage in lesa (indiferent că inainte sau inapoi) va opriţi si ţineţi lesa strâns, nu-i permiteţi să înainteze. Nu trageti de lesa, nu smuciţi, nu il certaţi, doar va opriti si il chemati (puteti folosi si o recompensa gustoasa cand vine si / sau mângâieri). Daca nu se potoleste schimbati directia plimbarii. Repetati figura cu oprirea de cate ori il simtiti ca trage in lesa sau ramane in urma. Cainele va trebui sa inteleaga ca nu va ajunge nicaieri daca trage in lesa. E contraindicat sa il obisnuiti sa mearga cu lesa in tensiune – lesa trebuie sa fie lejera cand iesiti cu animaluţul la plimbare. Mai tarziu, cand stie exact ce trebuie sa faca, atunci cand va intelege comenzile numai din miscarea lesei ii puteti lasa lesa si mai lunga, sa-si faca nevoile, de exemplu sau sa socializeze cu alti caini, sa inspecteze zona etc. dar imediat ce se termina cu acestea scurtati lesa, il readuceti „la picior”.

Daca permiteti cainelui sa traga in lesa si pastrati pasul de plimbare e ca si cum l-ati invata sa traga – greu il veti dezobisnui mai apoi.

Lasati lesa la o lungime de cca. 1,50 m si lasati cainele sa se plimbe (fara sa va miscati din loc); cand lesa e relaxata il recompensati cu „bravo”, cu mangaieri, cu bunatati. Apoi incepeti plimbarea si ii spuneti „la pas” sau doar „pas”; daca incepe sa traga va opriti si nu va miscati până când nu va fi lesa din nou relaxata – il recompensati pe blănos. Daca e un caine mare trebuie sa va fixati serios si sa tineti lesa cu ambele mâini. Straduiti-va sa nu smuciti de lesa.

Cand va pregatiti sa iesiti ii spuneti ceva de genul „hai afara” – va asocia cuvintele cu plimbarea si cu lesa – le place sa se plimbe! – dar si cu nevoile fiziologice. Sunt caini care desi nu au fost dresati in acest sens ajung sa aduca stapanului lesa – sau sa se aseze in faţa usii de la intrare – cand au nevoi stringente. Cu cat aveti orele de plimbare mai fixe cu atat veti avea mai putine probleme cu animaluţul.

Daca nu vrea sa porneasca il momiti cu ceva bun, il mangaiati si il indemnati cu „hai”. Il plimbati si prin casa cu lesa, sa se obisnuiasca.

Cainii s-ar opri sa adulmece fiecare fir de iarba daca ar fi dupa ei; trebuie lasati sa faca si asta, dar cand o face va opriti si cand porniti ii dati comanda „hai”, tragand scurt de lesa.

Cand da sa fuga dupa vreo pasare, pisica, la vreun om, la alti caini, va opriti din plimbare si ii spuneti „nu” pe un ton hotarat.

Puii, la primele iesiri, trebuie lasati sa exploreze, dar aveti grija sa fie un mediu prietenos, sa nu se accidenteze, sa nu se sperie – sa nu asocieze iesirile cu spaima sau durerea etc. Plimbarile vor fi scurte.

Cainele trebuie lasat sa isi consume energia inainte de a incepe educatia. Daca a stat mult inchis in cusca, sau in culcusul lui cand erati plecat, lasati-l sa se joace puţin inainte sa incepeti plimbarea, dar nu-l obositi pentru ca nu va mai fi prea atent la ce vreti de la el. Si trebuie sa mai retineti un lucru: cainele e ca un copil mic, nu se poate concentra prea mult timp asupra exercitiilor si nici nu au toti aceeasi rapiditate in a invata - fiecare cu ritmul lui - deci trebuie sa il educati in etape. E nevoie de multa rabdare in cazul unor caini. Imbinati educatia cu joaca, indiferent daca aveti de educat un caine adult sau unul foarte tanar. O „sedinta de lucru” nu trebuie sa depaseasca 10 - 15 minunte (chiar mai putin cu puii) si se pot lucra doar 2-3 sedinte pe zi. In timpul plimbarii, insa, pentru obisnuirea cu lesa, devine un fel de reflex, si educatia poate dura cat dureaza plimbarea.

Folositi numele cainelui, orice incercati sa-l invatati si dati-i comenzi cat mai scurte.

In timp ce il invatati sa mearga in lesa ii dati comanda „stai” cand doriti sa se opreasca si trageti usor de lesa. E bine sa ii spuneti „stai” de cate ori aveti de gand sa va opriti pentru ceva, decat sa smuciti lesa si cainele sa nu stie cu ce a gresit. Daca executa comanda corect de 2-3 ori recompensati-l cu o bucatica din mancarea preferata. Mai tarziu va stie exact ca trebuie sa se opreasca atunci cand simte ca trageti de lesa.

In cazul in care ati ales sa cresteti un caine adult care nu e obisnuit cu zgarda si lesa urmati aceiasi pasi – e nevoie de ceva mai multa forta cand trebuie obisnuit sa mearga in lesa (mai ales daca e un caine mare).

Ideile de aici nu sunt „dresaj standard”, ci mai mult sunt explicatii din practica personala – am invatat sa mearga in lesa si caini adulti care cantareau cca. 50 de kg, fiind foarte puternici nu doar prin greutate, dar si caini din rasa Boxer sau Pitbull. Am invatat sa mearga in lesa un pechinez atat de mic incat nu eram sigura ca il am la capatul lesei. Si o pisica.

Se zice ca ai un caine perfect educat sa mearga in lesa atunci cand in mâna care ţine lesa ai un pahar cu apa si apa nu se varsa in timpul plimbarii. Ei, nici chiar asa nu putem reusi daca nu suntem profesionisti, dar ne descurcam bine si plimbarile raman o placere.

Cand educati cainele sa mearga in lesa faceti numai asta, mai ales pe strada, nu discutati la telefon, nu socializati in mod constant, ci concentrati-va la cainele care, imediat ce simte ca nu mai sunteti atent, face ce vrea si asa, incetisor, invata exact ceea ce nu vreti sa invete. Mai tarziu veti avea timp si pentru telefon si pentru altele in timp ce va plimbati cu prietenul patruped.

Nu acceptati la un caine pui un comportament pe care nu l-ati accepta la un caine adult – cum il educati cand e pui asa il veti avea.

Pare usor... Cu unii caini chiar este, dar nu cu toti. E nevoie de multa rabdare, in primul rând, de intelegere, de dragoste si de timp, de hotărare. Nu va lasati induplecati de privirea lui atat de blajina, de „gudurelile” lui atunci cand vrea sa obtina ceva – daca o faceti câinele va fi cel care vă va controla si o sa va doara braţele, câinele va face ce vrea si plimbarea numai placere nu va fi.

Aveti placerea sa aveti câine dar atunci când sunteti in locuri publice, mai ales in cele aglomerate si nu dedicate cainilor, ţineţi lesa scurta.

(fotografiile sunt ale unei prietene)

Caine pierdut – ce trebuie sa faci cand pierzi cainele

Se pierd o multime de caini, mai ales in perioadele de imperechere, cand masculii parca-si pierd mintile si aproape ca nu mai asculta comenzile prietenilor lor bipezi, luand-o la goana dupa orice catelusa care-si tine coada ridicata.

Multe cateluse au fost sterilizate dar nu toate operatiile au fost reusite si cainii le simt mirosul si dau navala. Cand catelusa e cu stapanul, e bine, proprietarul masculului are o sansa sa-si gaseasca prietenul blanos, dar daca e o catelusa comunitara sansele se micsoreaza.

Ma doare sufletul cand tot citesc anunturi despre caini pierduti... Atunci cand la catelusa noastra alearga cate un caine avem grija sa ne uitam dupa stapanul cainelui lasat liber. Fie-va mila de ceilalti stapani de caini si daca aveti o catelusa in calduri incercati sa gasiti stapanul cainelui care vine sageata la ea – daca plecati in viteza e posibil sa se rataceasca acel caine care, probabil, a venit de la o distanta apreciabila si posibil sa fi fost pierdut din vedere de stapanul sau. De ce nu-l tine in lesa? Aceasta e o alta discutie si, pe langa dispozitiile legii, sunt multe motive pentru care trebuie plimbati cainii in lesa.

Daca, totusi, ai ghinionul ca patrupedul sa se rataceasca – fie ca nu-l tii in lesa, fie ca fuge din curte, trebuie sa iei urgent masuri pentru a-l gasi, pana sa ajunga sa se departeze prea mult. De regula, cei mai multi gasesc drumul spre curtea de unde au fugit dar numai daca sunt si plimbati prin zona de resedinta, daca ei cunosc bine aceasta zona. Desigur, pot reveni acasa si cei care nu-s plimbati des, dar sansele sunt mai mici, pentru ca blanosul nu e obisnuit cu „mirosurile zonei”.

Specialistii afirma ca sansele de a gasi cainele sunt in primele 12 ore, dar au fost gasiti caini si dupa cateva zile, luni si chiar dupa cativa ani.

Ce ar trebui sa faci:

1. Daca fuge din curte intreaba intai membrii familiei cand si unde l-au vazut ultima data, apoi intreaba vecinii inainte de a porni in cautare.

2. Cainii mai fricosi sau speriati, in special, se pot ascunde in locuri neobisnuite, asa ca ar trebui sa-i cauti chiar si pe sub masini pe cei de talie mica, in spatiile inguste, printre tufe dese dar chiar si in scarile de bloc – ingroziti ca s-au ratacit ei s-ar putea strecura pe orice usa gasita deschisa si care le pare cunoscuta. Sa ai cu tine o lanterna, sa poti vedea in locurile stramte si intunecoase.

3. In timp ce esti in cautarea lui striga-l pe nume, tare – daca regula e sa folosesti un nume de alint atunci foloseste acest nume (il strigi asa cum e el obisnuit sa te auda).

4. Ia cu tine mancarea lui preferata sau ceva carne cruda si striga-l asa cum il chemi, de obicei, la masa. Daca are o jucarie care „piuie” ia-o cu tine si fa-o sa „sune”.

5. Daca nu-l gasesti in primele ore insista seara, cand zona e cufundata in liniste si sunetul vocii tale are sanse mari sa ajunga la urechile cainelui. Dimineata de vreme e la fel de indicat sa pornesti in cautare strigandu-l. Dimineata si seara sunt (si) „ore de masa” pentru catel. Sa fii atent si la latraturi, pentru ca s-ar putea sa fie cainele tau.

6. Priveste cu atentie si tufele, poate vezi blana de-a lui agatata in crengute (daca nu e dintre cei cu par scurt); cauta „urmele pe pamant”, daca e un teren care permite aceasta.

7. Lasa un tricou purtat in zona unde erai cand l-ai pierdut. Poti sa rupi bucati dintr-un obiect de imbracaminte pe care inca nu l-ai spalat si iti poarta mirosul si sa legi bucati prin tufe, de exemplu, „marcand” traseul cainelui spre casa.– e posibil sa simta si sa apara. In acel loc unde erai cand l-ai pierdut lasa si un vas cu apa, in caz ca revine – nu lasa mancare pentru ca s-ar putea sa vina si alti caini si s-ar putea sa il alunge pe al tau daca apare si el in acelasi timp. Cautarea poate fi facuta de unii pe jos si de ceilalti cu masina, cu geamul coborat, strigandu-l – acoperind o zona mai mare. Cainii pot ajunge repede departe de zona de confort atunci cand pornesc dezorientati in cautarea stapanului, ghidandu-se dupa fel si fel de mirosuri care li se par cunoscute, si multe sunt aduse de vant, dezorientand cainele. Imprastiati continutul sacului de la aspirator - acolo trebuie sa fie destul păr de-al cainelui si, deci, mirosul lui.

8. Extinde cautarea si pana la 10-15 km, daca nu il gasesti din prima zi. Cainele se departeaza, in general, cam 1-2 km, dar daca nu il gasesti pe aceasta raza trebuie sa cauti la distante mai mari – cu cat trece mai mult timp cu atat mai mare va fi distanta pe care ar trebui sa cauti.

9. Cere ajutor si prietenilor sau vecinilor care cunosc cainele si la a caror voce si miros cainele ar reactiona. Cere ajutor in cautare celor care au caini care se joaca, in general, cu prietenul tau blanos si fiecare va cauta in alta directie.

10. Lipeste afise cu fotografia cainelui (dar si o descrie succinta, numele la care raspunde, zona in care a disparut plus macar un numar de telefon de contact) pe o raza de un km sau doi; anunta-i pierderea in ziarul local sau pe siteurile de gen, pe paginile grupurilor formate pe siteuri de socializare si care au ca tema „caini pierduti / gasiti". Lasa afise si pe la cabinetele veterinare, la adaposturi. Daca postezi pe siteuri de socializare ai grija sa setezi anuntul ca „public”, sa poata fi vazut si distribuit de cat mai multe persoane. Anuntarea unei recompense pentru gasirea cainelui e o idee buna – sunt gasti de pustani care aduna cainii care par rataciti si ori cauta sa ii dea inapoi pentru recompensa ori vor cauta sa-l vanda, de regula pe mai nimic, dar cand e vorba despre recompensa acesti pustani fara capatai se toarna intre ei.

11. Cauta la adaposturile locale dar si pe siteurile cu anunturi pe tema si in ziarele locale.

12. Noaptea sa nu pleci singur in cautarea cainelui si sa ai cu tine un telefon mobil, o lanterna, lesa (si zgarda). Sa nu mergi singur sa te intalnesti cu cei care te suna sa iti spuna ca au gasit cainele – cere persoanei care afirma ca are cainele sa-l descrie si intreaba despre ceva ce nu ai scris in anunt.

Atunci cand cainele fuge de langa tine e bine sa ramai in locul unde erai cand a plecat – el va reveni si pentru ca nu te gaseste va pleca in cautarea ta. Poate se intoarce singur acasa, dar nu risca daca stii ca nu se descurca singur. Cheama pe cineva care sa plece sa-l caute.

Nu renunta la cautare daca nu-l gasesti intr-o zi sau doua – cainii rezista destul de bine departe de casa. Verifica regulat la adaposturile din zona, in special.

Cand plimbi cainele fara lesa ai macar grija sa nu-l pierzi din ochi – daca discuti cu vecinii sau la telefon e posibil sa n-ai idee de directia in care a plecat cainele. Ideal este sa plimbi cainele in lesa sau dreseaza-l sa nu se ia dupa alti caini, dreseaza-l sa vina singur acasa – ceea ce nu e deloc indicat., pentru ca nu se stie ce se poate intampla. La finalul plimbarii, in drum spre casa, spune-i clar: „Hai acasa!” sau ceva de genul pentru a-l obisnui ca „hai acasa” e „comanda” de a ajunge la locul lui caldut  – cine il gaseste si il pune in lesa ar putea fi condus acasa de caine spunandu-i variante ale lui „hai acasa” (asa am dus acasa doi caini pe care i-am gasit).

Crezi ca daca mergi in padure sau in zone izolate e indicat sa lasi cainele liber si sa nu-l supraveghezi ca pe copii = sa nu-l pierzi din ochi? Gandeste-te de doua ori: cainele s-ar putea speria din orice (fiind si intr-o zona necunoscuta) si ar putea s-o ia la goana. Sau, poate, vede ceva care-i starneste interesul si pleaca intr-o aventura care-i poate fi fatala.

Daca va iubiti cainele veti avea grija sa il plimbati in lesa si sa il lasati liber numai in locurile ingradite, unde nu exista nesansa sa „evadeze”, iar daca il tineti in curte veti avea grija sa fie tinut cumva izolat de zona portii pentru a nu se strecura cand vin musafiri, cand iesiti sau intrati cu masina etc. si veti avea grija sa verificati gardul, sa nu sape cainele pe sub el si sa iasa – cei din rasa Beagle, de exemplu, sunt experti in evadarea pe sub gard, iar cainii precum ciobanescul german, boxerii s.a. sar cu succes si garduri inalte de doi metri.

Cea mai buna solutie de a gasi repede cainele, in caz ca se pierde, este sa il duceti la veterinar sa-i introduca microcip-ul de identificare, dar nu ezitati sa ii agatati de zgarda un medalion cu numele si un numar de telefon de contact – sa va gaseasca cei care, eventual, il gasesc si nu stiu ca se pot adresa oricarui cabinet veterinar pentru a fi verificat daca are microcip. La cainii cu blana foarte lunga si deasa exista nesansa ca microcipul sa nu poata fi citit, asa ca o zgarda sau un medalion cu datele voastre de contact sunt utile. Sub nicio scuza sa nu lasati cainele liber si cu botnita! Risca sa moara de foame sau sa fie batut de cainii comunitari fara a se putea apara.

Aveti grija de cainii vostri! 

Va puteti inspira si din modul in care se cauta pisicile:

Ce trebuie sa faci cand pierzi pisica

Taxa pentru caine in asociatia de proprietari. Rautate sau necesitate?

Din cauza unor proprietari nesimtiti nu trebuie “persecutati” toti proprietarii de caini, in special.

Citeam pe undeva ceea ce scria o individa… I se adresa unei persoane (detinatoare de caine la bloc): “sa nu-mi spuneti ca animalul dv nu-si face nevoile pe holul blocului, ca nu va cred!” M-am intrebat atunci si ma intreb acum: cat de mult poate uri cineva oamenii (de caini nu mai zic!) pentru a face astfel de afirmatii? Mai rau: oare unde traieste acea sarmana individa si unde a fost educata daca poate gandi astfel?

Multi administratori de asociatii de proprietari urmaresc sa treaca la plata intretinerii cainii pe care unii proprietari ii detin. Motiveaza: mizerie, microbi, consum mare de electricitate cu liftul si altele de gen.

Cainii, conform legii, nu pot fi trecuti la plata intretinerii pentru ca nu sunt asimilati persoanelor. Din acest motiv au inceput sa fie taxati proprietarii de caini, in special pe motivul ca-si plimba cainii mai des cu liftul (de doua-trei ori pe zi) si nu-i sterg pe labe cand intra cu ei in scara blocului ceea ce – chipurile! – da de lucru in plus femeii de serviciu.

Sa vedem, daca e necesitate sau doar rautate sau s-au gandit unii sa speculeze dragostea unora pentru animale si sa adune bani pentru “fondul de reparatii” al asociatiei.

Cainii fac mizerie, consuma electricitate si uzeaza liftul.

Caz real, concret: la etajul 7 al unui bloc locuieste o familie compusa din doi parinti, un bunic, patru copii la scoala; total 7 persoane pentru care se plateste intretinere si se calculeaza cheltuielile per persoana. Copiii pleaca si vin de la scoala la ore diferite – liftul functioneaza numai pentru ei de 8 ori, consumand energie electrica si… se uzeaza; nu? Aceeasi copii ies si intra in casa de la joaca de cateva ori pe zi – liftul se uzeaza, energia electrica se consuma. Parintii merg la munca si vin de la munca, ies apoi si insotind copiii… Bunica duce si aduce copiii la si de la scoala… Toti acestia se plimba cu liftul zilnic de nu li se poate tine socoteala. Cand afara ploua sau e zapada urmele lor sunt in tot holul scarii, alaturi de alte zeci de urme (intre care ale eventualilor oaspeti, postasului etc) – femeia de serviciu nu e acolo in regim non-stop, ci numai cateva ore, dimineata… Intre sutele de urme lasate de toti locatarii care se plimba pe acolo se vor regasi si urmele unor labute de animale! Daca e sa calculam “cantitatea” de mizerie a urmelor de pasi ajungem la concluzia ca patru labute – oricat de mari ar fi – nu lasa o urma la fel de mare ca cea a labei unui biped fara pene.

Calculand plimbarile zilnice si firesti ale tuturor locatarilor dintr-un condominiu ajungem la concluzia ca animalele nu sunt la fel de multe ca bipezii fara pene si nu fac la fel de multa mizerie si nu se plimba la fel de des cu liftul, vizitandu-si si amicii de la alte etaje. Bineinteles, nu se iau in calcul aici bipezii nesimtiti care nu si-au educat sarmanul caine sa nu faca pe ziduri si pe unde apuca. Chiar si asa! Sa zicem ca se instituie taxa pentru acesti indivizi! Atunci, toti ceilalti locatari ar trebui sa tina ciocul mic si sa nu mai comenteze pentru mizerie. Doar bipedului in cauza i se iau bani pentru curatenie; nu?!

Oricum o dai taxa nu are sens. Iar daca are sens, bipezii care au vrut taxa pentru caine ar trebui sa-si tina pliscul si sa suporte. Ar fi putut sa actioneze in alt fel (exista dispozitii legale) si sa oblige bipedul nesimtit sa faca el curat dupa caine sau pur si simplu sa-l oblige la educatie si chiar sa il reclame si acesta sa fie amendat. Dar nu! Unii bipezii s-au lacomit la bani. Cei care s-au lacomit sa taca si sa inghita!

In plus! Cand afara nu ploua cainii nu mai lasa urme de apa / noroi prin scara de bloc – deci n-ar trebui sa se calculeze taxa – in acelasi cuantum -  pentru acele zile.

Daca vii cu sacii de cartofi si-i duci in camara lasi urme de praf in urma ta… Esti de bun simt si cureti praful (desi n-ai caine!) dar n-ar trebui s-o faci! Doar platesti femeia de serviciu sa curete… Cam asta ar fi logica celor care pretind taxe pentru cainii din bloc…

Cainii transmit boli si lasa par.

Da, desigur, doar ca un biped civilizat isi vaccineaza cainii si are grija de sanatatea acestuia daca nu pentru alt motiv macar pentru a-si proteja sanatatea personala si a familiei.

La cat par lasa cainii prin holurile blocului sau prin lift… sa-mi fie cu iertare! Intr-un an de zile nu poti aduna nici macar pentru o pernuta de ace!

Dar sa zicem ca-i de rau! O taxa lunara ii scapa pe ceilalti proprietari de boli si de parul cainilor?! Nicidecum, dar… se bucura ca-i fac rau unui mosneag care si-a permis sa creasca un caine pentru a-si mai alunga singuratatea si care prefera sa se plimbe in compania unui animalut decat sa sada pe banca din faţa scarii, alaturi de cei care n-au ocupatie.

Caz concret: intr-un bloc cu 28 de apartamente cu subsol umed vin de la deratizare impotriva gandacilor… In trei apartamente nu era urma de gandac, dar acolo erau: in doua apartamente cate un caine si in unul o pisica. Agentii de la deratizare stiu: gandacii simt unde se afla fiinte care le sunt dusmani naturali si evita zonele. Si hotii si cersetorii evita “zonele” unde sunt caini.

Cainii ii sperie pe unii vecini.

Da, exista caini mari, unii considerati periculosi, dar pentru acestia legiuitorul a instituit obligativitatea botnitei. Si pentru toti cainii exista obligativitatea purtarii cainelui in lesa.

Pe unii oameni, insa, ii sperie si un pui de caine. Exemplu concret: o femeie tanara la brat cu iubitul… Un pui de caine lup, in varsta de o luna (abia reusea sa-si mentina echilibru si sa mearga drept) e pe trotuar, in lesa. Femeia incepe sa urle ca-i e frica de caini! Tipa, si da din picioare! Catelusul incepe sa schelalaie disperat, de frica…

Alt exemplu: stapanul merge linistit pe marginea zonei verzi, tinandu-si cainele boxer in lesa. In jur, alti oameni isi plimba cainii in liniste… Un copil, cu ma-sa de mana, râde catre cainele boxer de la marginea cealalta a trotuarului (cca trei metri) si intinde manuta, bucuros ca vede animalul si dorind sa se joace. Boxeru-ul il ignora. Dar ce faca muma acestui copil?! Incepe sa urle! “Nu! Nu-i voie! Te musca! Vai!” Ţipa strident, isteric! Oamenii din jur se intorc speriati sa afle ce se intampla, cum ar putea ajuta… Un caine incepe sa latre cu furie, apoi si ceilalti ii tin isonul. Din cauza unei femei isterice si needucate s-a declansat o larma dementa in cartier.

Chiar nu-i educa nimeni pe unii bipezi, sa le spuna ca nu-i in regula sa urli langa caini, ca-i sperii si pot reactiona imprevizibil crezand ca sunt in pericol ei sau stapanul?!

O taxa pentru caine in mod sigur va lecui de frica irationala (sau de rautate) astfel de bipezi fara pene!

Cainii latra.

Ca sa vezi! Ce tupeu are un caine care latra cand suna cineva la usa sau la interfon. Prin definitie, cainele e animal de paza. Cei care latra fara oprire cand sunt singuri acasa trebuie, obligatoriu, educati. Nu e vina lor ca latra, ci a proprietarului neglijent. Dar! Multi proprietari de caini nu sunt constienti ca latra cainele toata ziua cand e singur, deci ar trebui sa li se atraga atentia si el sa urmareasca faptul pentru a se convinge. Un proprietar care nu vrea sa-si educe cainele sa nu mai latre cand e singur in apartament trebuie reclamat si trebuie amendat pentru tulburarea linistii. O taxa lunara va rezolva problema?! Cu taxa platita ceialti ar trebui sa nu se mai arate deranjati de latraturi!

**

Sunt unii care afirma: apartamentele sunt pentru oameni! Haida-de! Unde scrie asta?! Sunt unii care au apartamente cumparate pe numele cainilor! Sunt milionari care si-au lasat averile… cainilor sau altor animale pe care le-au iubit. Vorba vine, dar ca idee! Argumentele unora sunt chiar hilare si ma intreb daca ei isi dau seama cat sunt de caraghiosi, mai ales cand la bloc, la parter, unii oameni au un caine - si nu un caine mare, nu un caine care face galagie si nici nu-si face nevoile pe holuri…

Cat timp nu deranjez vecinii cu prezenta cainelui meu ar trebui ca fiecare sa-si vada de ale lui. Dar, sunt prea multi oameni care se hranesc din conflicte, prea multi oameni care mor de grija altuia, prea multi oameni fara ocupatie. Dar mai toti acestia merg regulat la biserica si se saluta cu “Doamne ajuta!” Pentru a fi pe intelesul lor: “Sa le dea Dumnezeu dupa sufletul lor!”

Sa fie clar! Nu ma refer aici la bipezii fara pene care sunt nesimtiti prin definitie! Pentru ca nesimtiti prin definitie sunt toti aceia care scuipa seminte in faţa blocului (si nu numai), toti aceia care arunca pe fereastra pampersul murdar al bebelusilor; toti aceia care-si plimba copiii in carucior aliniindu-se si ocupand un intreg trotuar; toti aceia care arunca gunoiul sau isi fac nevoile in zone verzi; toti aceia care urineaza in public pe pomi si / sau pe colturile cladirilor sau in holurile blocurilor… Astora cine le impune o taxa?!

O taxa lunara nu rezolva problemele pe care le au unii locatari cu nesimtitii care au caini! Ba chiar le poate agrava… Altele sunt solutiile, dar administratorii de asociatii sunt prea comozi sa rezolve si atunci taxeaza, iar daca vine la ei vreun vecin nemultumit ca a calcat in kk de caine in fata liftului acesta ar trebui sa ridice din umeri: femeia de serviciu vine abia dimineata… In logica taxei caca de caine va ramane acolo pana vine cineva sa curete… S-ar putea folosi dispozitiile legii care cere ridicarea rahatilor de caine (si amendati cei care n-o fac) dar…. E dificil… Cum dovedesti al cui caine a facut? Mai ales daca nu-l vezi?! Asa ca, voi, cei mai catolici decat papa, acceptati taxa si rahatul in blocurile unde locuiti.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Repostare de pe alt blog personal, din motive ”categorie blog”.