Mamifere in apa. Reflexii in oglinda

În oceanele și mările lumii există diferite mamifere, între care și focile. Foca e un animal drăgălaș, din punctul meu de vedere, dar drăgălașele din pozele pe care le-am ales habar n-am ce "fel" de foci sunt.

Sursă fotografii: Adventure Travel România, august 2023 (pagina FB).

Sigur! Mamiferele din poze fac parte din marea familie a focilor dar... Focile sunt împărțite în trei familii: focă, morsă, focă cu urechi. Foca (adevărata focă) are urechile în interior (par găurele în cap) – deci o recunosc repede; morsa are colții aceia lungi – n-am cum s-o confund. Hm. Focile cu urechi sunt: lei de mare și foci cu blană – aceste două familii sunt „bine înrudite”, ambele având urechi cu pavilioane; leii de mare au mai puțină blană, focile cu blană au mai multă (evident!) Și aici începe distracția: focile cu blană sunt, am dedus din cercetările pe net, vreo nouă subspecii!

Ce vreau să zic? Dacă aș ști...! Mda. Am adus la jocul Reflexii în oglindă, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate (joc inițiat de SoriN - http://fewstuff.blogspot.com/) poze cu niște drăgălașe despre care pot spune că sunt foci, din familia focilor cu urechi. Probabil că sunt foci cu blană pentru că fotografiile sunt făcute undeva în Africa, zonă unde sunt colonii mari de astfel de foci cu blană (maro). Se deduce că n-am prea umblat printre foci.

(în prima poză capul focii e oglindit în apă, din profil, deși nu se distinge clar) 😊

Lemur rosu ciufulit. Reflexii in oglinda

Lemurul rosu (ruginiu) este una dintre cele mai mari primate din Madagascar si cel mai mare membru al familiei Lemuridae. Lungimea corpului este de 53 de centimetri, iar coada e lunga de 60 cm. Femelele sunt putin mai mari decat masculii. Lemurul rosu are blana lunga si moale. Este una dintre cele doua specii Varecia, adica Varecia rubra; cealalta specie este lemurul alb-negru (Varecia variegata).

M-am gandit sa aduc in jocul Reflexii in oglinda, lansat de SoriN si preluat de Carmen pe blogul Intre vis si realitate, un lemur rosu ciufulit. Bine, poate ca in poze n-o fi acelasi dar imi imaginez ca este.

In continuare nu mai e despre reflexii in oglinda, dar are legatura cu lemurul oglindit.

Comportamentul lemurului rosu

Este un animal foarte curat si petrece mult timp ingrijindu-se. Lemurul rosu e animal diurn, cel mai activ fiind dimineata si seara.

Lemurii rosii sunt intalniti in padurile tropicale din Masoala, in nord-estul insulei Madagascar. Traiesc de obicei in grupuri mici, matriarhale, de 2-16 indivizi, dar au fost documentate si grupuri mari, de pana la 32 de indivizi. Grupuri mari formeaza uneori in timpul sezonului ploios (fierbinte, din noiembrie pana in aprilie), cand hrana e din abundenta. In timpul sezonului uscat, mai racoros (din mai in octombrie) se vor separa pentru a-si procura hrana singuri atunci cand hrana se gaseste mai greu. Acest comportament al lemurilor rosii este neobisnuit – majoritatea lemurilor diurni raman impreuna si se hranesc in grupuri mari chiar si in sezonul uscat.

Cercetarile sugereaza ca, in general, atat lemurii rosii cat si cei alb-negru traiesc in perechi monogame sau in grupuri mici. Comunica intre ei prin apeluri puternice care pot fi auzite de la distante foarte mari.

Hrana lemurului este compusa mai ales din fructe (smochinele le plac foarte mult), nectar si polen dar se hranesc si cu frunze, seminte si muguri atunci cand hrana nu e suficienta.

Desi traiesc in parti diferite ale Madagascarului, lemurul rosu si lemurul alb-negru au un limbaj care ii ajuta sa se inteleaga reciproc.

Durata de viata si reproducerea lemurului rosu

In salbaticie traieste 15-20 de ani si poate ajunge la varsta de 25 de ani in captivitate (e cunoscut un lemur care a trait aproximativ 33 de ani).

Lemurii rosii ating maturitatea sexuala pe la varsta de doi ani si incep sa se reproduca de la varsta de aproximativ trei ani.

Toti lemurii (si multe mamifere din Madagascar) au un sezon fix de reproducere: spre sfarsitul sezonului secetos pentru ca puii sa se nasca in sezonul ploios, cand hrana este mai multa.

Perioada de gestatie este de 102 zile – femela da naștere la doi-trei pui, de regula, dar uneori are si șase pui. Spre deosebire de celelalte primate diurne, puii de lemur rosu sunt ingrijiti de mama in cuiburi construite din crengute, frunze si blana la circa 10-20 de metri inaltime. Acești pui nu sunt la fel de bine dezvoltati la naștere ca puii altor lemuri pentru ca perioada de gestatie e foarte scurta. Puii, neputandu-se tine de mama sunt mutati de aceasta unul cate unul. Cand mama trebuie sa plece din cuib la cateva zile dupa naștere va ramane de paza tatal. La varsta de patru luni puii de lemur rosu sunt intarcati.

Cercetatorii estimeaza ca peste 50% dintre pui nu ating varsta de trei luni pentru ca mor cazand din copaci.

Specie amenintata cu extinctia

Lemurul rosu este in pericol critic de disparitie mai ales din cauza exploatarilor forestiere, mineritului, vanatorii, cicloanelor, eroziunii, incendiilor in habitatul lor, comertul ilegal cu animale de companie. Au si pradatori naturali: șerpii mari, focile si vulturii, de exemplu.

In anul 1997 a fost creat Parcul National Masoala, fapt care a ajutat la protejarea speciei, dar multi lemuri nu traiesc in limitele parcului si sunt expusi unui risc ridicat.

Populatia lemurilor este obiectul unui Plan de Supravietuire a Speciilor, program in cadrul caruia mai multe gradini zoologice colaboreaza pentru cresterea si ingrijirea populatiei captive.

Din poza urmatoare privește cu mirare un lemur alb-negru ciufulit.

Bine ca nu poate vedea viitorul – si aceasta specie este in pericol de disparitie.

Sursa foto: Adventure Travel Romania

sursa info: wikipedia

Coțofana prin oraș

Coțofana (Pica pica) face parte din familia corvidelor (alături de corbi și ciori). E răspândită în Eurasia, Africa de Nord și America de Nord, dar cel mai frecvent e întâlnită în Europa.

În esență, e o pasăre sedentară; e omnivoră, hrănindu-se cu nevertebrate (insecte și larvele lor – mai ales gândaci – păianjeni, viermi, râme, melci), mamifere mici (șoareci etc.), reptile, broaște, pui și ouă de păsări, dar și cu leșuri – poate fi văzută pe marginea șoselelor, dimineața în special, pentru a se hrăni cu leșurile animalelor ucise de vreun autovehicul, dar nu evită nici resturile menajere. Cercetătorii au găsit în stomacurile coțofenelor circa 64% animale dăunătoare și multe insecte dăunătoare agriculturii și silviculturii. Într-un fel, e „doctor al Naturii”, dar am înțeles că pe unde abundă coțofenele sunt mai puține alte păsări – mai ales din cele mici. Îi plac și fructele, și semințele. Sunt dăunătoare, însă, viilor și livezilor – în livezi, mai ales, au de suferit păsările care cuibăresc pe acolo. Poate că din cauza coțofenelor nu mai sunt în zonă prea multe vrăbii. Poate prinde păsările mici în timpul zborului! Nu poate zbura pe distanțe mari, și mai mult stă la pândă după pradă. 

De când au venit pescărușii parcă nici coțofene nu mai sunt la fel de multe. Hm. Cuibul lor poate fi parazitat de... cuc! Sunt și răpitoare care jefuiesc puii și ouăle coțofenelor (inclusiv ciorile fac asta). În zona unde locuim cred că nu sunt cuci, dar ciori sunt destule, din când în când.

Uneori, coțofenele se opresc pe ramurile teiului din dreptul ferestrei și privesc cum porumbeii și guguștiucii se hrănesc pe pervaz. Parcă ar vrea să se apropie și ele, dar n-au făcut-o încă (pentru ele pun semințe într-o o zonă verde de lângă parcare, acolo unde obișnuiesc și alții să le hrănească – dacă au suficientă hrană poate lasă în pace puii celorlalte păsări). Sunt prudente și atente coțofenele – deși stau în preajma omului păstrează distanța (sunt vânate, din câte am înțeles – oare există vietate care să nu fie vânată de om?!) Se trezesc înainte de răsăritul soarelui și merg la culcare înainte de apus.

Mai sunt în teiul din dreptul ferestrei și alte zburătoare, din când în când, dar numai vrăbiile mai au curaj să vină la grăunțe – se strecoară între porumbei, iau o bobiță și o tulesc în tei (repetă figura de câteva ori). Guguștiucii nu se mai tem de mine – îi pot mângâia; nici porumbeii nu se mai tem, toți, deși îi alung când sunt „la masă” guguștiucii (rândul lor la grăunțe urmează mai apoi).

Coțofana e o specie monogamă, formând cupluri de lungă durată. Cuibul îl construiesc împreună, masculul și femela, un cuib adânc, din crenguțe, bețișoare (chiar și numai din sârmă pe unde nu sunt rămurele); interiorul este nivelat cu pământ sau lut și căptușit cu diverse materiale: lână, fibre vegetale, ierburi moi, pene, păr de animale, chiar bucățele de hârtie și piele s-au găsit în unele cuiburi. De regulă, cuibul are două întrări laterale (rar trei): una principală, iar cealaltă folosită în caz de pericol; intrările sunt protejate cu rămurele spinoase. Sferic sau oval, cuibul e acoperit cu un acoperiș din vreascuri care-l protejează (în zonele urbane, mai ales, multe cuiburi sunt neacoperite). 

În general, în fiecare an coțofenele construiesc un cuib nou – mai puțin în zonele unde posibilitatea unuia nou e limitată, și atunci repară un cuib vechi (cuiburile părăsite de coțofene sunt, în general, folosite de alte păsări). Femela construiește cea mai mare parte a cuibului, masculul aducând majoritatea materialelor necesare.

Regula e de o pontă anuală (între două și opt ouă – rar zece), la sfârșitul lunii martie sau în primele zile din aprilie. Femela este care clocește (în România circa 18 zile), masculul hrănind-o și apărând cu strășnicie împrejurimile cuibului. Ouăle sunt fusiforme, netede, lucioase, albastru deschis sau albastru-verzui (rar de culoarea nisipului), cu stropi fini oliv-maro au gri (mai rar cu pete mari). Puii sunt hrăniți de ambii părinți, dar mai mult de mascul, și părăsesc cuibul după 22-30 de zile de la ecloziune, dar rămân pe aproape, fiind dependenți de părinți câteva săptămâni – până în toamnă și, uneori, până în iarnă. Pui fiind, stau pe ramurile arborilor și doar la insistențele părinților zboară de pe o ramură pe alta, timp de câteva zile, până învață să zboare independent. Toamna, puii se alătură cârdurilor de păsări necuibăritoare sau stau în grupuri familiale și hoinăresc – spre iarnă apropiindu-se de localități, unde sunt mai mari șansele de a găsi hrană.

În sălbăticie, o coțofană trăiește circa 21 de ani (în captivitate între 20 și 25 de ani).

Coțofana e fotografiată într-o zi de februarie. În luna februarie părea că s-a instalat primăvara, iar acum, în martie, e iarnă serioasă. La ora prânzului încă fulguia și stratul de zăpada e serios. Porumbeii și guguștiucii nu-și mai caută de mâncare pe jos, și pe coțofene nu le-am văzut de câteva zile.

Sunt distractive coțofenele! Cândva, în anul 2020, am văzut un pui de coțofană care necăjea un arici mititel – țeposul a scăpat de pasăre adăpostindu-se într-un „gard viu”. Se repezea spre el, țopăia în jurul lui de numa’, și aricelul alerga repede pe lângă o clădire, cu lăbuțele lui mititele, speriat de moarte, cred. Zic că era pui de coțofană, dar poate că era o pasăre adultă, fiind de dimensiunea unui porumbel. Am aflat de curând că sunt mai multe subspecii (vreo 23, răspândite în mai multe locuri de pe Terra), care diferă prin colorit și dimensiuni. În general, am văzut coțofene mari spre foarte mari (mult mai mari decât un porumbel!)

O coțofană (una mare!) am văzut, cu altă ocazie, cum se străduia să spargă o nucă (cred că nucă era). O ținea în cioc, o trântea de pământ, o lovea cu ciocul. Cât timp am fost pe acolo (plimbând câinele) n-a reușit s-o spargă, dar a îngropat-o! Coțofenele au obiceiul de a depozita multă hrană (mai ales toamna) – de regulă în pământ – dar o consumă în câteva zile.

O altă fază distractivă! Distractivă acum! În plimbarea cu Miki (cățelușa), ea s-a oprit sub niște mesteceni să adulmece cine știe ce. Așteptând cu răbdare să-și termine investigația m-am trezit stropită pe haine, de la umăr până la genunchi, cu o substanță albă! O cantitate impresionantă de găinaț de coțofană! Fix deasupra mea, în mesteacăn, două coțofene stăteau „de vorbă” pe o creangă – și pe una au luat-o nevoile! Destul de greu s-a curățat găinațul de pe haine, deși nu apucase să se usuce până am ajuns în casă.

Sunt păsări destul de inteligente; pot păcăli alte animale, își ascund hrana, au capacitatea de a recunoaște oamenii care poartă arme, știu să evite capcanele și utilizează obiectele ca unelte. Simt când se apropie pericolul.

Un fapt interesant, despre care am aflat pe wikipedia, de unde am cules cele câteva informații despre cotofana: https://ro.wikipedia.org/wiki/Co%C8%9Bofan%C4%83

Dr. Mark Becoff, etolog la Universitatea din Colorado, S.U.A., ar fi fost martor la „înmormântarea” unei coțofene. A văzut cum, la o coțofană moartă pe marginea unei șosele, a venit în zbor o surata de-a ei; s-a apropiat cu pași mărunți, mângâind-o cu ciocul, apoi s-a retras, a cules un fir de iarba și l-a așezat peste trupul neînsuflețit. Curând au început sa apară tot mai multe coțofene și fiecare a lăsat un fir de iarba peste cea moartă, până când au acoperit-o, după care toate coțofenele s-au învârtit în zbor deasupra trupului acoperit, cârâind a jale câteva minute în șir.

sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

Ce faceti cu cainii? Se apropie revelionul

Desi aruncatul pocnitorilor la intamplare nu mai e ca acum vreo 5 ani, tot mai sunt indivizi care nu reusesc sa inteleaga ca pocnitorile aruncate la intamplare pot speria si oameni si animale. Oricum, pocnetele sperie, dar cand cineva nu se asteapta risca un stop cardiac, daca are inima sensibila. Pocnetele pot afecta si auzul, atat al oamenilor cat si al animalelor. Daca un om va tresari si va da marunt din buze ceva la adresa inconstientilor, un caine ar putea s-o ia la goana fara sa vada pe unde fuge - si l-ai pierdut! Daca e un caine batran sau unul cu probleme - si deloc surd - daca se sperie i se poate opri inimioara.

Cand aruncati petarde si aprindeti artificii zgomotoase ganditi-va la toate vietatile care va inconjoara. Nici pasarile nu se simt foarte confortabil cand aud vacarmul!

Cei mai multi caini se sperie de trasnete; ce va face sa credeti ca ar fi linistiti cand care mai de care pocneste aiurea in jurul lor?! Cu petardele / pocnitorile e si mai rau decat in cazul trasnetelor pentru caini deoarece acestea sunt mult mai aproape de pamant si cainii simt intens vibratiile - s-o ia la goana e un instinct natural. Plus ca mirosul de “praf de pusca” ii deranjeaza la fel de mult ca si zgomotul puternic.

Zgomotele puternice afecteaza sistemul nervos al cainilor daca acestia nu sunt obisnuiti cu ele si pot deveni anxiosi si chiar agresivi; cainii folositi la vanatoare, de exemplu, sunt obisnuiti si cu zgomotul pustilor si cu mirosul de praf de pusca. Desigur, sunt si caini care nu sunt folositi la vanatoare si nu se tem de zgomotele puternice.

Cand incep focurile de artificii in noaptea dintre ani aveti grija sa fie in casa cainele si sa faceti cumva sa auda cat mai vag vacarmul care-i distreaza pe oameni. Sa nu fie singur e si mai bine. Cand nu se poate altfel, amenajati-i un culcus acoperit (o cusca) cat mai departe de ferestre, unde se poate refugia daca se sperie. Lasati lumina aprinsa. Ar putea incepe si sa urle, daca se sperie, sau sa latre fara oprire.

Daca sunteti pe strada, din orice motiv, aveti grija sa il tineti in lesa si sa fiti atent la el pentru ca se poate smuci si fuge cu lesa dupa el (daca mai are si botnita si nu-l mai gasiti, sarmanul caine nici nu se poate hrani); daca nu are cip de identificare aveti grija sa aiba mereu la gat o zgarda cu datele de identificare (un medalion, ceva) - nu e foarte sigur ca va ramane mult timp cu zgarda daca fuge pentru ca o poate pierde in diferite circumstante. Un caine care fuge de frica greu va fi regasit.

Cainele poate fi obisnuit cu sunetele puternice, dar trebuie sa va ocupati de el cateva luni: inainte de a-i da mancare mancare, de a-l scoate la plimbare, de a va juca cu el sa produceti zgomote asemanatoare celor ale pocnitorilor - in timp, va asocia zgomotul puternic cu “ceva bun”; sa il plimbati in zone unde sunt zgomote mai puternice si altele de acest gen - cu cat il obisnuiti mai de mic, cu atat e mai bine. Recompensati-l de cate ori nu se sperie la zgomote puternice, linistiti-l cand se sperie.

Exista si hainutele pentru caini (si pisici) numite ThunderShirt (vesta antistres) - sunt astfel confectionate incat aplica o oarecare presiune asupra trupului, ceea ce e de ajutor impotriva anxietatii si a fricii. Veterinarii ar trebui sa stie ce sa recomande si chiar sa va dea indicatii despre cand si cat trebuie folosita (daca trebuie sa stea mai multe ore cu ea atunci ar trebui ca din doua in doua ore sa i-o scoateti pentru catva timp, apoi sa il imbracati din nou, si sa verificati daca nu apar iritatii cand sta cu ea foarte mult timp).

Pe caini nu-i impreioneaza astfel de spectacole, nu le percep… frumusetea si nici nu se distreaza. Cine isi iubeste cainele nu-l duce la acest gen de distractie umana. Daca, totusi, il luati cu voi la spectacolul de lumini si zgomot, plimbati-l pe distante lungi inainte, antrenati-l la joaca mai mult decat de obicei, sa-si consume energia - fiind mai obosit este si mai calm; sa-l tineti bine in lesa, sa-l linistiti, sa-i vorbiti - daca va simte linistit asa va fi si el. Nu-l scapati din ochi! (nici din lesa)

Educatia cainelui

Cuprinsul articolului: comenzile uzuale; necesitatile fiziologice; singur in casa; culcusul; jucariile; hrana; zgarda; lesa; botnita.

O educatie corecta va asigura stapanului dar si cainelui o viata linistita.

Cainii au temperamente diferite si, automat, unii vor invata mai usor, altii mai greu. Rabdarea si dragoste sunt cuvintele cheie pentru o buna educatie.

Comenzile pe care vrem sa le stie cainele trebuie invatate in ordine. Nu treceti la alta comanda pana cand prima nu e foarte bine asimilata. In primul si in primul rand cainele trebuie sa isi invete numele. “Nu”, “Nu-i voie” sunt comenzile care trebuie invatate in primul rand. “Bravo” e lauda cea mai uzuala si cea mai usor asimilata de caine.

Cainii, pui fiind, sunt, oarecum, precum copiii: le spui “nu” si par ca nu inteleg dar repetand ce nu au voie pricep. “Nu” trebuie spus cu glas ferm. Cand il strigati ar trebui sa nu ridicati prea mult tonul: sunetele ascutite ii streseaza - cainele avand simtul auzului foarte dezvoltat - si efectul poate fi chiar latratul. Cu cat un om ţipă mai tare cu atat cainele latra mai mult sau se timoreaza. Comenzi precum “sezi”, “astepta” trebuie repetate des si cu ton ferm, dar nu ascutit, ridicat si nu atat de sever ca “nu”. Gestica e importanta in educare si dresaj. Pentru a invata un caine sa şadă il tineti de zgarda si cu cealalta mana il apasati usor de partea din spate a corpului, pana intelege ce doriti de la el - cand a adoptat poziti repetati cuvantul “şezi” si cainele va intelege ce trebuie sa faca atunci cand aude cuvantul. Puteti reusi aceasta si avand intr-o mana o bucatica din mancarea preferata, pe care o tineti sus, astfel ca puiul sa o urmareasca, si palma celeilalte maini o plimbati usor pe spatele lui, apasand usor partea dorsala, spunand “sezi” - cainele se va aseza instinctiv si il recompensati oferindu-i bucatica preferata. Il rasplatiti cu mangaieri si cu laude pe ton dragastos dar nu-i permiteti sa-si schimbe pozitia pana nu-i permiteti, chemandu-l (“hai!” sau “vino” sunt uzuale) sau spunandu-i “du-te”.

Cand i-ai spus “nu” pentru ceva e nepermis ca a doua oara sa i se permita - cainele nu va intelege ce doresti de la el. “Nu” pentru ceva trebuie sa ramana definitv “nu”. Nu-i permite sa urce in pat, ii spui “nu” dar daca, dupa ce si-a insusit comanda si il chemi, in pat, va veni dar va si pleca fara mofturi atunci cand ii veti cere. Trebuie sa aplicati comenzile si interdictiile in functie de cum doriti sa aveti cainele. Important este ca acesta sa asimileze regulile - mai apoi, pot fi modificate din cand in cand deoarece cainele nu va fi bulversat de comenzi incoerente.

Trebuie sa insitati pe educatie in special dimineaţa, cand cainele este odihnit si mai receptiv. Isi pierd repede interesul pentru educatie daca insistati prea mult. Cand e foarte mic, cainele are o capacitate redusa de concentrare si insistati degeaba. Cand e mic-mic nu incercati sa-l educati mai mult de 5 minute. Mai apoi, de pe la varsta de trei luni, o jumatate de ora e suficient, la inceput, marind gradat timpul in care va ocupati de educatia lui. Pentru pui - care au o constitutie fragila - dormitul este foarte important. Cand observati ca nu mai e deloc atent renuntati: nu va mai asimila nimic. Prin joaca aveti mari sanse sa il educati usor.

Va orientati in functie de dispozitia cainelui, de temperamentul lui, cam cat e necesar sa insistati.

Daca un caine, in absenta voastra, face nazbatii, nu-l certaţi cand vedeti - habar n-are de ce il certati si nu va intelege ce vreti de la el. Mustrarile trebuie facute exact in momentul cand comite nazbatia sau imediat dupa, cand poate asocia fapta cu mustrarea.

Necesitatile fiziologice. Cum il obisnuiesti sa-si faca nevoile afara sau intr-un loc anume pregatit. Cele mai multe recomandari sunt de a nu scoate cainele afara in primele trei luni de viata pentru a preintampina anumite boli (parerile, insa, sunt impartite). Poti pregati un loc in casa - in baie, de preferat, dar cainele sa aiba acces liber acolo. Poti aseza un strat de ziare sau un asternut special, pe sistemul pampersilor.

Cainele nu e educat si face cam pe unde apuca. Atunci cand face pipi are o anumita pozitie - cand sunt mici, toti isi lasa “fundul jos” (atunci il iei si il duci la locul ales pentru aceasta). Cand defecheaza (face caca) isi arcuieste usor coloana vertebrala, ridicand usor coada de la radacina - inveti repede semnele cand esti atent la el. Cand, insa, a adoptat aceasta pozitie nu e bine sa-l iei si sa il duci la locul special pentru ca risti sa ii blochezi tractul. Astepti sa faca si il duci in locul respectiv, cu excremente cu tot - cainele are tendinta sa acopere si simtind mirosul va intelege, in final, unde trebuie sa faca. De asemenea, poti sti ce face cand anusul este usor dilatat (ceea ce inseamna sa-l urmaresti, mai ales dupa ce mananca) sau cand incepe sa amusineze cu viteza prin casa. Atunci il duci in locul special si stai langa el pana face, dar nu tinandu-l, ci doar aducandu-l pe locul acela cand vrea sa plece. Chiar si cand va incepe sa faca afara veti observa ca are tendinta sa faca in aceleasi locuri - asa ca aveti grija unde face prima data.

Cand nu face la locul special il certi cu “Nu! Nu-i voie” si il duci unde ar trebui sa faca sau il duci afara.

Multi recomanda sa scoateti cainele afara cam din doua in doua ore si sa il mangaiati, sa il recompensati atunci cand isi face nevoile. Dar nu intotdeauna avem la dispozitie atata timp, de aceea fiecare trebuie sa aleaga metoda cea mai potrivita pentru el.

Cainele trebuie dus afara imediat cand se trezeste, imediat dupa ce a mancat, dupa ce s-a jucat. Aceasta cand este mic, in plin proces de educare - mai tarziu va ajunge chiar sa te anunte el cand e ora de plimbat sau de mancat. Din acest motiv e bine sa aveti ore fixe pentru mancat sau plimbat - orologiul biologic al cainelui va fi fara gres iar cand are vreo “urgenta” va va da de veste scancind, agitandu-se pe langa usa sau pe langa lesa, “batand pasul pe loc” langa voi.

Culcusul e locul cel mai important pentru caine: acolo se retrage cand se simte nesigur, cand vrea liniste, cand ai musafiri etc. De aceea, alegi un loc mai retras din casa, care sa ii asigure cainelui un loc mai ferit. Din chiar prima zi, din cand in cand, iei cainele de pe unde este si il duci in culcus, eventual flosind un cuvant sau doua pentru a-l face sa inteleaga ce trebuie sa faca acolo. De obicei se foloseste comanda “la loc” - cu mana intinsa ii si arati locul. Nu te astepta sa priceapa din primele zile. Trebuie sa fii consecvent si sa il duci acolo cand e timpul pentru somn, cand trebuie sa stea acolo pentru ca ai musafiri sau ai de lucru.

Jucariile sunt necesare pentru a scapa de neplacerile provocate de ros (pantofi, mobilier) mai ales in perioada cand isi schimba dintii, cand nu ai timp de el sau cand e singur acasa si se plictiseste. Cand ai un caine agitat eviti sa te joci cu el tragand de jucaria pe care o tine cu dintii deoarece ii sporesti agresivitatea - aceasta joaca e indicata pentru cainii mai domoli.

Singur in casa. Cainii lasati singuri se plictisesc sau se sperie. Trebuie obisnuiti sa stea singuri. Puteti face aceasta incepand sa il lasati singur intr-o camera, cand sunteti in alta. Il mustrati cand incepe sa latre, dar il lasati tot acolo. Nu insistati prea mult de prima data, ci repetati “tratamentul” de cateva ori pe zi.

Inainte de a pleca ignorati-l cam o jumatate de ora, apoi iesiti din casa, intarziati cateva momente afara si reveniti, dar ignorati cainele cateva minute. La inceput va departati putin de casa si, in timp, tot mai mult, intarziind revenirea. Ignorati manifestarile lui de bucurie dar dupa ce se linistete mangaiati-l si laudati-l. Eventual, ii lasati in apropiere un obiect de imbracaminte impregnat cu mirosul dv. - pana invata ca e in siguranta si daca e singur acasa.

E indicat sa obisnuiti cainele cu mai multe persoane - nu se stie cand aveti nevoie sa il ingrijeasca altcineva.

Hrana. Cainele trebuie sa aiba vasul lui pentru mancare si vasul lui pentru apa si trebuie sa fie curate. Orele de masa trebuie sa fie cat de regulat posibil (in functie si de programul stapanilor) si locul sa fie mereu acelasi. Inca de cand e mic, dupa ce ii puneti mancarea in vas, il lasati sa guste de cateva ori apoi luati vasul pentru cateva secunde, pentru a-l invata sa nu muste cand cineva, din neatentie, din nestiinta sau in gluma, ar vrea sa ii ia mancarea. Daca are tendinta sa muste sau maraie, il mustrati si ii dati mai tarziu sa manance, repetand figura cu luatul vasului.

Pentru o dieta sanatoasa, cainele ar trebui sa aiba trei mese pe zi, pana la varsta de sase luni si doua mese pe zi dupa aceasta varsta - dar aici depinde si de talia cainelui, de capacitatea de digerare si/sau absorbtie sau de eventuale afectiuni, cand ar trebui sa manance putin si des. Si, bineinteles, in alimentatie trebuie sa tineti cont si de cata miscare face zilnic cainele. Medicul veterinar e cel mai in masura sa va indrume.

Atunci cand sunteti la masa cainele trebuie sa fie in alta camera. Cainii sunt pofticiosi si se vor aseza strategic langa masa, poftind la ceea ce mancati si chiar agasandu-va sa ii dati si lui - ceea ce nu e indicat nici pentru digestia lui si nici pentru a dv.

Pentru a invata cainele sa nu manace de la altcineva puteti vorbi cu prietenii, sa ii ofere ceva bun si cand intinde boticul sa hapaie il opriti cu un “nu” ferm. Cainele va invata repede ca nu are voie sa manance ce ii da altcineva. Totusi, aceasta educatie ar putea fi cu dus-intors daca veti fi nevoit sa lasati cainele in grija altor persoane.

Zgarda. Pentru ca un caine - mic sau mare - trebuie plimbat in lesa e necesar sa il obisnuim cu zgarda inca de cand e mic. Ii tinem la gat o curea, cat e mic, dar nu-l lasam peste noapte cu ea.

Mersul in lesa. Cainele mic, jucaus si curios, se va simti ingradit daca prima iesire din casa e cu lesa. De aceea, incepeti prin a-i agata lesa de zgarda si lasati-l sa se plimbe cu ea prin casa, tragand-o dupa el dar supravegeati-l, sa nu se sugrume. Puteti mai apoi sa il plimbati prin casa cu lesa: il duceti la locul special pentru necesitatile fiziologice, la locul unde i-ati pus mancarea sau pur si simplu il plimbati. Afara, il lasati putin sa se zbanguie, apoi micsorati lungimea lesei si ii spuneti “pas”, sa mearga exact in paralel cu dv. Potirivit este un ham, la inceput, pentru ca de va trebui sa fiti ferm cu lesa sa nu provocati cainelui tuse, tragandu-l de zgarda si afectandu-i gatul. Puii sunt foarte fragili. Cainele trebuie purtat in partea stanga, tinand lesa in mana dreapta si cu stanga scurtand lesa pentru ca patrupedul sa mearga “la pas”. Totusi, daca doriti sa nu-si faca nevoile decat pe iarba, nu pe stalpi, cladiri, masini parcate etc. sunt de parere ca trebuie purtat cainele pe acea parte unde este zona verde - pe cat e posibil - pentru ca ce folos ca-l tin in stanga daca va marca stalpii, masinile sau va urina pe asfalt? Obisnuit sa mearga “la pas” cainelui nu-i pasa in ce parte a dv sta.

Cand ii spuneti “pas” trageti ceva mai brutal de lesa. Cainii inteleg cum trebuie sa mearga si daca nu le spuneti “pas” ci doar trageti de lesa mai hotarat. E bine sa nu-l lasati sa mearga nici in urma dv, nici inainte, ci doar paralel. Pe masura ce va obisnuiti sa il stapaniti si sa manevrati lesa veti incepe sa intelegeti si ce doreste cainele. Puteti avea o lesa lunga, pentru a-i permite sa si exploreze prin zona verde, dar o tineti scurta cand sunt multi oameni in zona, sa nu incurcati circulatia, sa speriati pe cine stie cine sau sa riscati ca vreun neatent sa loveasca animalul - nu toata lumea e atenta pe unde merge si nu e politicos sa inoportunam trecatorii cu animalutul nostru. Trebuie sa existe respect reciproc intre cei care au caini si cei care nu.

De asemenea, va trebui sa il educati sa nu se repeada sau sa latre la cei care trec cu bicicleta pe trotuar, la cei care alearga, sa nu se repeada dupa pisici (o va face mai apoi si dupa alte animale si chiar dupa oameni). Cei care se plimba cu bicicleta sau cei care alearga ar trebui sa fie si ei educati, sa incetineasca atunci cand trec pe langa caini pentru ca nu trebuie sa uitam nicio clipa: cainii sunt imprevizibili, ca orice animal, indiferent de educatie. Cainii latra instinctiv cam la tot ce misca, la tot ce se agita. Un om agitat, care mai are si vreun baston sau sacose risca sa fie latrat de caini - de aceea stapanii trebuie sa isi educe foarte bine cainii, sa nu provoace vreun infarct sau vreo comotie cerebrala oamenilor agitati.

Botnita este un accesoriu incomod pentru caini dar obligatoriu pentru anumite rase de caini. In timpul verii cainele poate avea dificultati de respiratie cu o botnita care ii strange botul. Unii caini accepta usor botnita - cand le este prezentata din timp, cu rabdare - si ceilalti pot fi ajutati sa o ignore. Obisnuirea cainelui cu botnita poate fi un proces lung si cainele trebuie sa o accepte cu calm, sa inteleaga ca nu e niciun pericol. E bine sa ii obisnuim cu botnita chiar si numai pentru eventuale cazuri in care trebuie sa-l ducem la medic. Un caine aflat in suferinta poate avea tendinta sa muste pe cei care ii sunt straini si veterinarii folosesc obligatoriu botnita pentru a se proteja. Cainele obisnuit cu aceasta va fi mai putin speriat pe masa veterinarului.

Botnita nu rezolva agresivitatea. Un caine obisnuit sa se bata o va face si cu botnita iar forta lui e destul de mare si daca nu poate musca. Cu o lovitura de laba poate frange coloana vertebrala a unui caine mic, ca exemplu. Cainii agresivi trebuie reabilitati, nu stresati cu botnita.

Pentru a avea botnita potrivita e bine sa mergeti cu animalul sa o cumparati. Exista botnite diferite, pentru conformatiile diferite ale boturilor cainilor. O botnita pentru cainele lup e total improprie unuia cu botul scurt (si invers).

Pentru a-l obisnui trebuie parcurse unele etape, timp de mai multe zile: ii aratati botnita de la distanta, il incurajati sa vina sa o miroasa si il recompensati. Puneti in botnita o bucatica de carne si il incurajati sa bage botul si sa o ia - nu miscati botnita, nu atingeti cainele (repetati aceasta de cateva ori pe zi). Va prefaceti ca puneti mancarea in botnita, cand va vede cainele iar dupa ce isi baga botul acolo i-o dati din mana, ca recompensa. Apoi, cand pare ca s-a obisnuit, tineti de curelele botnitei dar nu le prindeti si nu le tineti decat cateva secunde (repetati de cateva ori pe zi, marind timpul in care ii tineti botul in botnita). Apoi, incetisor, ca si cum v-ati juca, legati botnita astfel incat sa nu o poata scoate si il lasati cu ea cateva minute - o scoateti cand s-a calmat, cand nu mai incearca sa o scoata singur. Il lasati sa se zbata fara sa-l certati, fara sa-l opriti. Daca incepe sa se zbata cand vreti sa o scoateit va opriti si il mai lasati cu ea. Acum sunteti pregatit sa lucrati cu botnita si afara, dar tot in etapele descrise mai sus - pentru ca toate cele descrise mai sus sunt etape de parcurs de-a lungul a mai multor zile, pana se obisnuieste cainele. Cand incepeti obisnuirea cainelui de mic cu botnita e mai usor. Unii caini - chiar la varsta adulta fiind - se obisnuiesc chiar repede si nu aveti de dus prea multa munca de lamurire cu ei.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Repostare de pe alt blog personal, din motive ”categorie blog”. Ideea acestui blog mi-a venit mai tarziu.

Vrei un caine - ce ar trebui sa stii

Dupa ce ai ales cainele trebuie sa il aduci acasa. Asa cum il vei obisnui din prima zi asa il vei avea. Inainte de toate ii permiti sa inspecteze terenul, sa adulmece totul, sa se obisnuiasca in noul mediu. Daca e pui vei avea surpriza sa “marcheze” pe ici-colo, dar ai rabdare, pentru ca va urma educarea si vei scapa de aceste neplaceri. Daca ai si alte animale - caini, pisici, hamsteri etc - pasari sau alte vietati (iguana, soparla, broaste testoase etc) ii permiti - sub stricta supraveghere - sa le adulmece, sa stie ca sunt acolo si fac parte din noua lui “familie”. Cu pisicile trebuie sa fiti foarte atenti, pentru ca l-ar putea zgaria (mai ales daca e o singura pisica si nu a avut alta companie in afara de cea a omului).

Socializarea trebuie obtinuta de la inceput pentru a evita ulterioare neplaceri si stres.

Ai grija ca inainte de a aduce cainele sa ai pregatite pentru el: locul in care va dormi, asternutul, perii, piepten (daca are parul mai lung), vasul pentru apa, vasul pentru mancare, cateva jucarii - sa si-o poata alege pe cea preferata si care il va tine linistit cand ai treburi de facut - hrana necesara (umeda si uscata). La inceput - daca e caine de rasa, mai ales - intrebi pe cel de la care cumperi ce mancare i-a dat, pentru a-i da la fel la inceput si, treptat, sa il obisnuiesti cu alt fel de hrana, daca vrei.

Atunci cand alegi un caine de talie mica poti alege sa cumperi si o cusca de transport, sa il obisnuiesti de mic cu aceasta si sa se simta in siguranta, pentru a nu se speria mai apoi, cand e nevoie sa il transporti astfel, in avion sau alt mijloc de transport care permite transportarea cainilor.

Sa aveti in atentie pungile pentru a ridica dejectiile - in caz ca face pe trotuar, alei pietruite etc. Recomandarea este pentru manusi, lopetica si pungi dar punga e suficienta pentru ca iei cu punga, apoi intorci punga si o arunci in primul cos de gunoi. Dar! Aici exista o lacuna legala, o aberatie, mai simplu spus: nu trebuie aruncat in cos de gunoi obisnuit, unde sunt aruncate gunoaiele reciclabile (cosurile obisnuite aflate pe strazi). Iar astfel de cosuri nu exista in Romania! Asadar, aruncati in cosul de gunoi obisnuit. De preferat, insa, este sa obisnuiti cainele sa isi faca nevoile numai in iarba.

Alegerea numelui. Poti alege orice nume pentru caine - cei cu pedigree au nume multe si lungi, dar sunt strigati cu un nume scurt, de preferinta unul care sa contina mai multe consoane sau cel putin una, puternica, deoarece cainele isi va retine usor numele si cand il strigati scurt raspunde prompt. Una e cand strigi “Rex, nu!” si alta cand strigi “Nabucodonosor, nu!” Timpul de reactie al cainelui e mai scurt cand si numele e scurt.

Culcusul e locul cel mai important pentru caine: acolo se retrage cand se simte nesigur, cand vrea liniste, cand ai musafiri etc. De aceea, alegi un loc mai retras din casa, care sa ii asigure cainelui un loc mai ferit. Din chiar prima zi, din cand in cand, iei cainele de pe unde este si il duci in culcus, eventual flosind un cuvant sau doua pentru a-l face sa inteleaga ce trebuie sa faca acolo. De obicei se foloseste comanda “la loc” - cu mana intinsa ii si arati locul. Nu te astepta sa priceapa din primele zile. Trebuie sa fii consecvent.

E bine sa il obisnuiesti sa manance intr-un singur loc: ori in hol, ori in bucatarie sau chiar in camera unde doarme daca e mai comod asa, dar nu chiar langa culcus, sa nu verse apa (pe care trebuie sa o aiba la discretie, proaspata, mai ales daca il hranesti si cu boabe).

Ii pregatesti un loc unde va avea voie sa-si faca nevoile (necesitatile fiziologice) cat este pui - ulterior il inveti sa faca afara (in primele trei luni de viata e indicat sa nu scoatem puii afara, pentru a-i feri de eventuale boli, dar parerile sunt impartite). Acest loc pentru necesitatile fiziologice poate fi fixat in baie - dar cainele trebuie sa aiba acces liber acolo. Asternutul pentru nevoi poate fi aranjat intr-o tava din plastic, mare, pe care se astern mai multe ziare dar exista si asternuturi speciale, confectionate dupa sistemul pampersilor (mai scump dar mai usor de intretinut curatenia).

Trebuie obisnuit cu zgarda de mic si cand iesiti, cu lesa. Poti obisnui cainele cu lesa inca de cand e mic, plimbandu-l prin casa si obligandu-l sa mearga “la picior”. Cainii, mai ales cand sunt mici, sunt foarte curiosi si se reped catre tot ce nu le miroase cunoscut. Pe langa aceasta, sunt si foarte jucausi si nu au stare in lesa, vor sa fie liberi. Nu le permite, oricat ti-ai dori. Exista un timp (si loc) pentru joaca si un timp pentru plimbare.

Cand alegi un caine din rasele de caini considerati agresivi prin lege esti obligat sa ii pui botnita cand iesi cu el in locuri publice. Cainele trebuie obisnuit cu botnita de la varsta de sase luni, dar poti incepe mai devreme, cu o botnita mai mica, mai fina. Botnita se alege in functie de forma botului cainelui si trebuie aleasa una care sa nu provoace cainelui iritatii. Medicul veterinar este cel mai in masura sa va sfatuiasca. De asemenea, rasele de caini considerati agresivi prin lege trebuie inregistrati la politie.

Cainii cu valoare chinologica trebuie inregistrati la o asociatie chinologica, pentru a primi, intre altele, drept de monta, daca doriti sa aveti pui de la ei, mai tarziu. Toti cainii trebuie inregistrati si la un medic veterinar, care va elibera un carnet de sanatate in care vor fi inscrise toate vaccinarile facute de-a lungul timpului, deparazitarea periodica si eventuale tratamente.

Trebuie indepartate obiectele mici de la nivelul la care le poate ajunge cainele. Firele electrice, prelungitoarele, jucariile copiilor, detergentii etc trebuie sa nu fie in calea cainilor.

Trebuie trasate sarcinile cu privire la caine pentru toti cei din familie. De preferat ar fi ca unul singur sa se ocupe de educarea cainelui deoarece cainii sunt animale de haita si vor recunoste dominatia unei singure persoane. Mai apoi, cainele va asculta de fiecare, dar trebuie folosite comenzile anterioare, comenzi care trebuie sa fie cat mai scurte.

In educarea cainelui trebuie sa existe consecventa. Trebuie stabilit de la inceput ce are voie sa faca si unde are acces. Cum il obisnuiti de mic asa il veti avea. Cei mai multi caini prefera sa doarma in pat, langa stapan. Daca vreti sa evitati aceasta - ceea ce ar fi indicat - e bine sa nu-i permiteti accesul in niciun pat cat timp e mic. Mai apoi, daca il veti chema in pat va veni dar nu va face mofturi cand trebuie sa plece la “locul lui”. Trebuie sa stabiliti in ce camere are voie sa intre si in care nu (dupa ce i-ati permis sa exploreze totul). Trebuie invatat de mic sa socializeze cu alti caini si cu alte animale, dar si cu oamenii, fie ei adulti sau copii.

Respectand reguli simple te poti bucura in liniste, mult timp, de cainele tau. Cainele intelege si asculta comenzile omului dar nu este om, nu-l tratati ce pe un om si nu il rasfatati prea mult daca doriti sa evitati stresul si alte probleme.

Repostare de pe alt blog personal, din motive de ”categorie blog”. Ideea acestui blog mi-a venit mai tarziu.

Alegerea primului caine

Prezenta unui caine schimba viata celor care il vor ingriji. E o decizie care trebuie tratata cu seriozitate: cheltuielile se vor mari (hrana, vaccinari periodice, jucarii ca exemple), o parte din timpul liber i-o vom dedica acestuia; plecarile in vacanta sau doar excursiile scurte ar putea fi, oarecum ingradite daca nu putem lua cainele cu noi si nu avem in grija cui sa-l lasam pentru o perioada mai lunga de timp - exista, in unele orase, pensiuni pentru patrupede dar e destul de scumpa cazarea si nici nu exista foarte multe pensiuni.

Pentru a lua un caine sa il crestem si a ne bucura de prezenta si jocurile lui trebuie mai intai sa fim siguri ca avem timp pentru el. Cainele trebuie plimbat de trei ori pe zi. Trebuie dus afara dupa o jumatate de ora sau o ora dupa ce mananca, pentru ca fluxul intestinal sa nu se deregleze si astfel cainele sa se constipe sau sa ii se blocheze glanda anala care mai apoi ar trebui vidata la medic. La cainele care va fi liber in curte mai rar se va intalni aceasta problema. Cainele trebuie plimbat cel putin o jumatate de ora de fiecare data sau macar o data din cele trei plimbari zilnice (recomandarea este de doua ore zilnic), tocmai pentru a nu fi sedentar - si la caini, sedentarismul poate duce la anumite afectiuni. Bineinteles, durata plimbarilor si frecventa acestora depinde si de cainele pe care il avem. In caz de urgente, sa zicem, cainele educat poate rezista si 12 ore fara a-si face nevoile (in special femelele) dar nu este indicat sa il scoatem doar de doua ori perioade indelungate.

Daca nu avem timp pentru plimbari lungi nu trebuie sa alegem Dalmatian, orice fel de Retriever sau alti caini crescuti pentru a pastori.

Un caine sedentar are tendinta de a deveni obez si de a se constipa - de aceea e nevoie de plimbari lungi, mai ales in cazul masculilor, care au un adevarat ritual: marcheaza fiecare pom, fiecare stalp delimitandu-si astfel teritoriul. Urina nu va fi eliminata toata in numai cateva minute de plimbare si cainele s-ar putea imbolnavi.

In cazul in care suntem alergici trebuie sa evitam cainii, dar exista si rase potrivite pentru acesti oameni: cainii hipolaergici (dar niciun caine nu e total non-alergic). Acestia sunt caini care naparlesc mai putin sau deloc si au mai putina “matreata”. Sunt chiar si caini care nu au deloc par. Totusi, acesti caini au nevoie de o ingrijire mai atenta. Pentru cei alergici la saliva cainilor nu este nicio diferenta intre rase, iar cei cu alergii severe ar trebui sa renunte la ideea de a avea un caine sau alt animal cu blana desi sunt oameni care, alergici fiind, au adoptat caine si au scapat - in timp - de alergie. Cel mai bine, inainte de a ne hotari sa luam cainele dorit, este sa petrecem un timp in preakma acestuia si sa vedem daca se declanseaza alergia.

Dogul german si alte cateva rase saliveaza abundent mai ales vara.

Trebuie luat in calcul si aspectul naparlirii (primavara si toamna). Parul pe care il lasa cainii prin casa, de exemplu, poate fi destul de greu de adunat si trebuie sa avem timp pentru a face aceasta zilnic. Parul cainilor cu blana multa cade mai mult decat al celor cu blana scurta. Cainii nu lasa par doar in perioadele de naparlire. Daca va sperie ideea parului lasat peste tot in casa si pe haine, ori va asumati "corvoada", ori va luati un foxterrier, un caniche sau alta rasa care lasa par foarte putin, ori renunti la caine.

De asemenea, daca nu suntem o fire calma ar trebui sa evitam rase precum Dobermanul, Pitbullul si altele deoarece acesti caini au tendinta de a riposta chiar si impotriva stapanului atunci cand sunt pedepsiti - sau se striga la ei - si in mintea lor stiu ca nu au facut nimic gresit: cainelui nu i se pare gresit sa dea iama in stratul cu flori, de exemplu. Daca avem o gradina la care tinem ar trebui sa evitam rasa terrier deoarece au obiceiul de a sapa.

Sexul cainelui este, uneori, important. Femelele sunt mai afectuoase, mai jucause, mai atasate de stapani, mai grijulii si nu exista riscul sa plece dupa mascul in perioada de imperechere, dar pot fi si mai agresive cu strainii cand e vorba despre “familia” lor. In perioada de imperechere femela “e la ciclu” si cateva picaturi de sange tot vor pica pe undeva, desi ea va avea mare grija sa nu se intample. Pe masura ce imbatraneste, asta se va intampla mai rar, mai putin. Prima data ar putea fi mai complicat dar nu e regula.

Masculii sunt mai sobri, mai independenti si mai dificili. Educatia necesita mai multa fermitate si cainele va executa si recunoaste comenzile unui singur stapan: ale celui care reuseste sa-l domine. Dar cat ar fi cainele mascul de educat, instinctul il domina: cand simte o femela in calduri fuge cu prima ocazie. Pentru protejarea lor (mai ales in perioada de imperchere) e obligatorie lesa, altfel exista riscul sa-l pierdem. El va reveni - mai devreme sau mai tarziu - in exact locul unde si-a lasat stapanaul dar stapanul nu mai e acolo: a plecat sa-l caute.

Nu alegeti un caine mascul in ideea ca scapati de unele probleme pe care vi le-ar ridica femelele, veti da de altele, mai ales daca lasati cainele sa se imperecheze la intamplare. Bruceloza este o boala foarte grava, care se transmite la caini pe cale sexuala si la om, prin contactul cu secretiile cainelui infectat dar faciliteaza aparitia de noi catei nedoriti de cineva, unii agresivi, care vor bantui pe strazi.

Talia si personalitatea cainelui sunt importante in momentul alegerii. Cainii de talie mica se adapteaza foarte usor intr-un apartament, ca si cele mai multe rase de talie mijlocie dar cei de talie mare prefera curtea - oricum, un spatiu mai mare. Cainii de talie mica sunt foarte temperamentali si nu stau locului o clipa. Cainii de talie mare, in bucuria lor de a va vedea - chiar si dupa o absenta de 15 minute - v-ar putea darama cu bucuria lor, daca nu-i educati sa nu sara pe dumneavoastra. La fel, dand din coada de bucurie, pot darama obiectele de décor de mici dimensiuni. Cainii nu sunt constienti de forta lor.

O persoana agitata si activa are nevoie de un catel energic; o persoana calma are nevoie de un catel linistit. Uneori insa, contrastele se atrag - o persoana melancolica nu are decat de castigat daca isi alege un terrier zbuciumat si tonic.

Cand stim ca vom tine cainele in curte trebuie sa luam in calcul clima din zona, pentru ca nu toti cainii sunt rezistenti la frig si nu toti suporta caldura foarte bine. Caini precum cei din rasa Huski (sau metisii acestuia), Saint Bernard, ca exemplu, sufera in anotimpul cald si au nevoie sa li se asigure un loc racoros - fie in curte fie in apartament. Un caine de talie mare sau mijlocie nu va avea suficient spatiu intr-un apartament de bloc, mai ales daca este dintre cei foarte energici, cum ar fi cainele din rasa boxer sau metisii acestuia. Desi se pot acomoda in apartament si astfel de caini e nevoie de multa rabdare pentru a-i educa - unii caini au personalitate forte puternica si destul greu (in sensul ca e nevoie de multa rabdare) pot fi educati - Cockerul intra in aceasta categorie dar si Pekinezii.

Chiar si cainele care va fi tinut in curte are nevoie de cel putin o plimbare mai lunga pe zi.

Cainele are nevoie de un spatiu numai al lui, unde sa se retraga cand doarme, cand aveti musafiri sau cand simte ca are nevoie de liniste. E nevoie de un cos adaptat taliei (exista si paturi speciale pentru ei), o saltea sau o patura asezate intr-un colt linistit al casei ar fi suficient. Recomandarea este sa nu se aseze patura direct la nivelul solului pentru a se evita eventuali curenti de aer sau frigul care patrunde cand aerisiti, chestiuni care pot afecta cainii - in special la ochi si urechi dar si la rinichi sau plamani (unele rase au, genetic, predispozitie la afectiuni ale anumitor organe).

Cainii pot latra in cele mai neasteptate momente! Cainii latra la orice zgomot care li se pare suspect, latra cand aud alti caini latrand sau cand ii simt in zona – in special cei care sunt tinuti in curte. Nu-i deloc placut sa fii trezit in miez de noapte de latraturi. Educatia are un mare lor pentru a combate acest aspect, dar totusi, nu va putea fi educat un caine sa nu latre - doar un dresor poate face aceasta cu succes. Latraturile pot deranja vecinii si pana il educi ar trebui sa stii ca sunt oameni capabili sa inteleaga acest aspect. Multi caini, daca nu sunt educati sa stea singuri in casa, vor latra nu doar cand esti plecat din casa dar si atunci cand ii lasi singuri intr-o camera.

Daca avem copii trebuie sa alegem o rasa prietenoasa cu acestia, desi un pui de caine care creste alaturi de un copil va fi foarte atasat de acest copil si niciodata nu-i va face rau deoarece creste obisnuit sa fie tras de urechi si de coada si de blanita. De preferat, insa, e sa evitam pe cat posibil contactul direct intre copiii foarte mici si animalute pentru ca firele de par ale animalului ajung pe manutele copilului si apoi in gura si inghitirea sau aspirarea firelor de par e periculoasa. Cat de curat ar fi cainele poate avea paraziti si muscatura, chiar in joaca, poate fi periculoasa - cainele nu stie ca puiul de om e mai sensibil decat semenii lui. In plus, si copilul poate fi un pericol pentru caine: ii poate rani ochii, ii poate frange labutele (cand e pui), ii poate introduce vreun obiect in ureche sau nari etc.

Daca inca nu ai copii dar ai in plan (sau nu, dar se iveste) trebuie sa stii daca vei renunta la caine cand va veni copilul in lume. Cainii se pot imbolnavi daca le este schimbat stapanul dupa doi ani, in special. Cainele se ataseaza foarte puternic de “familia” lui si nu va intelege de ce este respins si abandonat - cei care l-ar prelua, eventual, au nevoie de multa rabdare si dragoste si nu intotdeuna au scucces. Cand spatiul cainelui in casa e strict delimitat nu va exista o problema ca patrupedul sa fie la distanta de copil.

Alegerea unui caine adult poate fi mai dificila - in sensul ca nu puteti sti la ce sa va asteptati - fie ca alegeti un maidanez simpatic fie ca gasiti un caine de rasa pierdut de stapan. Un astfel de caine isi doreste mai mult decat orice siguranta si afectiune. Cand i le veti oferi va alegeti cu cel mai credincios prieten pe care il poate avea cineva. Totusi, trebuie sa fiti atent si sa fiti sigur ca va puteti asuma cresterea unui caine adult. Dupa varsta de doi ani un caine isi schimba mai greu - sau deloc - personalitatea, comportamentul sau fiind deja format. Oricat de bland poate parea cu oamenii nu stiti daca este asa cu toti. Nu stiti daca e invatat sa socializeze cu alte animale (caini, pisici si altele), nu stiti cum se comporta in preajma copiilor. Nu stiti nimic despre trecutul sau si trebuie sa invatati.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Repostare (din sept.2013) de pe alt blog personal, din motive ”categorie blog”.

Pisoiul jucăuş de la colţul blocului

Miki

Câinele trebuie plimbat de cel puţin 3 ori pe zi – nu-i rău nici de două ori, la 12 ore, dacă e tânăr şi/sau sănatos. Femelele rezista mai bine la acest “regim”. Ninge, plouă, bate vântul, e caniculă sau e ger de capră pietrele, eşti răcit, plictisit, deprimat, melancolic, şomer…? Nu contează! Trebuie să iesi, sau să convingi pe cineva din familie (sau dintre prieteni, după caz) să plimbe căţelul – sau il educi să facă în balcon, sau in baie, pe prosoape absorbante speciale. In fine… Am făcut această introducere pentru a se înţelege că cei care au câini nu prea stau in casă – pe lângă ieşirile la muncă, şcoala, dus/adus copiii de la şcoală, grădiniţa etc., cumpărături, vizite şi muuulte altele care implică “ieşiri”, posesorii de câini – mai ales cei care nu au curte – mai ies, in plus, de trei ori (unele ieşiri pot fi “comasate” cu plimbatul câinelui, dar tot rămân multe. Ei! Când ieşi atât de des – mai ales când doar te plimbi – vezi multe-multe şi bune şi rele, scene vesele şi scene triste.

Luni, pe la 22:30, ies cu Miki la plimbare. Îmi place să mă plimb noaptea pentru că sunt puţini oameni (spre deloc) pe străzi. La colţul blocului, pe o alee, un pisoi portocaliu cu alb, un grăsunel pufos, se învârtea in jurul trunchiului unei salcii: sa urce, să nu urce? Între crengi e agăţat un sac de nailon (de mult timp) şi flutură in vânt. Nu urcă. Aleargă in direcţia opusă, alunecând uşor pe gheaţă. Ne vede, in sfârşit, şi se ghemuieşte lângă o bordură înaltă. Îşi dă seama că suntem inofensivi şi începe să alerge după un ambalaj din celofan de la un pachet de ţigări – zona e luminată de la vitrinele magazinului aflat la parterul blocului. Vântul i-a mai adus şi un păhărel din plastic – lăsat acolo de vânzătoarele care fumează in acel colţ. Fuga şi după el. Sărea pe lăbuţele din spate, se ghemuia, lua la “driblat” păhărelul apoi se ghemuia lângă bordură; stătea un pic şi o lua de la capăt; se oprea, se întindea, cât era de lung, pe o suprafaţă de asfalt fără gheaţă şi iar alerga celofanul şi păhărelul. Timp de vreo 5 minute, cât am rămas in zonă, m-am amuzat cu joaca lui. Când, după circa o jumătate de oră, am revenit din plimbare, era tot acolo şi se juca. Abia acum l-a lătrat Miki. Pufosul şi-a arcuit spinarea şi-a luat poziţie de atac, cu părul zbârlit de-a lungul spinării şi pe coada. M-a pufnit râsul.

Am dus căţelul in casa şi am revenit să îi dau ceva de mâncare dar nu l-am mai găsit acolo – şi trecuseră doar vreo cinci minute.

Nu vă faceţi probleme! Pisicile din cartier sunt hrănite bine, au apă de băut la dispoziţie şi căldura (îşi au culcuşurile la subsol, in spatele garajelor, pe lângă conducte prin care curge apă caldă sau in camerele speciale unde se adună gunoiul – in acele locuri sunt ferite şi de câinii maidanezi care, in unele nopţi, fac “razii” prin cartier.