Șerpii, creaturi fascinante. RiO

Din punctul meu de vedere, șerpii (ofidieni) sunt creaturi fascinante. N-aș putea spune de ce îmi plac foarte mult. Sunt acoperiți cu solzi duri, foarte divers colorati și cu modele deosebite, cei mai mulți. Mobilitatea oaselor faciale este atât de mare încât șerpii pot înghiți o pradă mult mai mare decât capul lor - nu sunt sigură, dar cred că această caracteristică ii face unici.

Pe site-ul pixabay - cu poze care nu necesita atribuire = pot fi descărcate și utilizate - am găsit trei imagini cu șerpi care se potrivesc in jocul Reflexii in oglinda - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Șarpele verde neted (Opheodrys vernalis)

E o specie de șarpe neveninos, care trăiește în America de Nord. Mai e numit șarpe de iarbă. E subțirel, nu prea lung (36-51 cm) și se hrănește cu insecte - foarte util la ținerea sub control a insectelor de pe pășuni, câmpuri (lăcuste, greieri, omizi etc.)

E verde strălucitor și are burta alba. Mai există și unele subspecii.

Cu toate că e neveninos, neagresiv, cei mai mulți indivizi care îl întâlnesc (și n-au cea mai mica idee ce și cum despre comportamentul acestuia) îl ucid.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/bbphotodesign-4567771/

Șarpele galben

Majoritatea speciilor de șarpe galben sunt neveninoase; reprezintă puțin spre deloc o amenințare pentru oameni, dar pot mușca daca sunt provocați sau încolțiți (rănile, prin perforare, ar fi minore și ar durea cam ca o zgârietură de pisica). 

Șerpii galbeni veninoși pot provoca oamenilor diferite grade de probleme: de la disconfort ușor până la simptome severe și chiar moarte. 

Cei mai mulți șerpi galbeni sunt creaturi nocturne. Pot fi întâlniți în diferite părți ale lumii - răspândiți mai mult în zonele tropicale și subtropicale - și în medii variate: păduri, pajiști și chiar în deșert.

Se hrănește cu păsări, cu mamifere mici, cu insecte.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/abdulkomeng-3360146/

Șarpele de pe bustean

N-am idee ce șarpe este, dar imaginea are reflexii. 

Sursa foto: https://pixabay.com/users/orischak-5513233/

Nu mă pricep la șerpi, in general, dar știu să recunosc unii dintre șerpii care pot fi întâlniți în Romania. 

M-am întâlnit cu ceva șerpi? Da, dar mai rar decât m-am întâlnit cu ursul. In Poiana Brașov (cred! e muuult de atunci) am văzut o vipera comuna, într-o pădure... Nu aș fi văzut-o daca nu mi s-ar fi atras atenția asupra ei, și nu as fi știut că e vipera: era aproape negru șarpele (am înțeles că femelele sunt astfel) și nu avea un V pe cap. Era semi-ascunsa sub un bolovan. Viperele sunt discrete (de fapt, mai toți șerpii sunt), nu sar in fața nimănui; se retrag când simt vibrații, și se ascund. Sigur, fiind atât de discrete poate că cei care au obiceiul sa se plimbe prin anumite păduri (și nu numai) au trecut pe langa unele și n-au avut habar... Veninul viperei comune nu are efect devastator asupra unui adult sănătos (in pericol serios sunt copiii, bolnavii cronici, vârstnicii).

Șerpi de casa, șerpi de apa am văzut mai des - cu un pui de șarpe m-am și jucat - l-am simțit aspru când se încolăcea pe brațul meu (nu era rece, nu era umed). Foarte drăgălaș. 

Leopard la apa. RiO

Leopardul din imagini (Panthera pardus) e fotografiat in Parcul National Etosha din Namibia, prin 2020. Nu e fotografiat de mine! Eu abia reușesc să fac poze motanului familiei! 

L-am adus aici (doar in foto, desigur) de pe Adventure Travel, pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Micuțul cu pete (nu e tocmai mic, dar e mai mic și mai ușor, are și petele mai mici decât un jaguar - felina, nu mașina) venise să se adape. 

In deșertul namibian nu sunt foarte multe surse de apa - multe locuri sunt amenajate special, de oameni, și acolo se întâlnesc, rand pe rand sau mai multe specii deodată, multe animale și păsări. Când se aduna păsările nu se mai înțelege aproape nimic - sunt multe și gălăgioase; flamingo atrag atenția in aglomerație.

A băut apă - reflexia nu e cine știe ce, dar leopardul e (in opinia mea, desigur); a privit, cu interes, spre fotograf, și și-a văzut de treabă, mai apoi.

Aceste pisici cu pete sunt cei mai adaptabili prădători mari din Namibia. Se camuflează perfect in mediul înconjurător. Exista o vorbă care suna cam așa: să nu menționezi câți leoparzi ai văzut, ci să te întrebi câți te-au văzut.

Acești prădători sunt vânători nocturni, dar activi înainte de apus și imediat după răsărit; rar pot fi observați la prânz. Sunt animale solitare - rar sunt împreună mai multe, doua, trei zile, când femelele sunt in calduri (excepție femelele cu puii - puii stau cu mama lor trei ani; altfel, ca și masculii, sunt solitare).

Leopardul venit să bea apa n-a plecat imediat; a vrut să se asigure că nu-l urmărește cineva, că nu e in pericol.

Leoparzii sunt trecuți pe lista animalelor vulnerabile, fiind tot mai puține exemplare deoarece zona omului se tot mărește, a animalelor devine tot mai mică și e inerentă întâlnirea sălbăticiunilor cu oamenii. De exemplu, Parcul Etosha a fost mult mai mare cu ani în urmă (1907), dar a devenit tot mai mic, ca urmare a presiunii oamenilor din zona, care aveau nevoie de terenuri pentru diverse - mai dezvolta ferme de animale mici, de pasari. Zona Etosha e deșertică, și, in general, e acoperita de un praf fin, alb - de la salina aflată acolo, cea mai mare din Africa. Praful alb se așază pe orice: locuințe, mașini, vegetație, animale... Motiv pentru care elefanții de acolo mai sunt numiți și elefanți fantomatici, iar Etosha derivă dintr-un alt cuvânt, care se traduce prin Marele loc alb.

In mai multe locuri din lume - unde au existat cândva - leoparzii au dispărut. Au destui dușmani naturali, dar cel mai mare dușman - și în acest caz - este omul. Degeaba e o felina superbă, excepțională - sare în lungime vreo 6 metri, în înălțime vreo trei, aleargă cu circa 85km/oră - omul are nevoie de teritorii și le ia, indiferent ce, cât și unde distruge.