Prințul Broscoi. RiO

Dacă nu vă place să vedeți broscuțe nici măcar în poze vă rog să nu mergeți mai departe. Mie-mi plac și broaștele (care nu sunt țestoase) - nu in sensul că aș alege vreuna ca animal de companie, să o văd cum țopăie prin casă, dar... Mai știi?! De-ar rămâne de dimensiunea puilor... probabil că n-aș zice nu, dar aș ține-o închisă, să nu calc pe ea. De-ar citi mama s-ar scutura ca de friguri și cred că ar veni la mine doar dacă o asigur că broscuța de companie e in vizită la alții.

Utilitatea broaștelor

Sunt broscuțele utile pe Terra?! Evident că sunt! Altfel n-ar fi fost inventate.

Broasca e amfibian, și e foarte sensibilă la poluare - altfel spus, dacă dispar broaștele de pe unde erau multe înseamnă că gradul de poluare e mare. Prezența broaștelor indică faptul că există echilibru biologic in ecosistem, chiar dacă acesta conține numitele macro-deșeuri (fiare vechi și alte gunoaie). Sunt sensibile și la viroze și la mucegaiuri acvatice.

Am adus o vietate cu ochi galeși în jocul imaginilor: Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa fotografii: https://pixabay.com/users/simonevomfeld-1203972/

Hrana broaștelor

Broasca adultă se hrănește cu omizi, limacși, melci mici, insecte adulte, râme și altele - cam tot ce mișcă pe uscat și e suficient de mic pentru gura ei. O broasca de baltă, de exemplu, poate mânca o sută de țânțari pe noapte. Broaștelor le plac mult și căpușele.

Mormolocul (puiul de broască) e omnivor: roade alge, cadavre de insecte, de pești, icre moarte - altfel spus, igienizează ecosistemul. In cazul in care nu au suficientă hrană, mormolocii se mănâncă între ei: cei mari atacându-i pe cei mici, reușind astfel să perpetueze specia.

Broaștele sunt o specie amenințată cu extincția

Amfibienii sunt o specie amenințată cu extincția, rata de declin, afirmă cercetătorii, e mai mare decât oricând. Din 1980 și până azi au dispărut complet circa 200 de specii de amfibieni, la nivel mondial. Vreo 2000 de specii sunt in pericol, tot la nivel mondial, din cauza omului: poluare (pesticide, toxine, chimicale), distrugerea/micșorarea habitatelor, diferite specii invazive, schimbările climatice, supraexploatarea lor pentru pet shop-uri și pentru consum in restaurante. Fără broaște ecosistemele vor fi serios deteriorate și va avea de suferit și omul. Pe la mijlocul anilor 2000 a început o campanie Salvați broscuțele!

Lup la scaldat. RiO

Lupul se numără printre animalele mele preferate. Mmmm. De fapt, cred că... mai toate animalele se numără printre preferate. Oricum, lupul mi se pare un animal fascinant (între altele 😊) și am ales o poză cu un lup, o poză potrivită în jocul Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pixel-mixer-1197643/

Sunt sigură că lupul nu este un animal nerecunoscător, dar copiez mai jos fabula Lupul și Barza, de Jean de La Fontaine:

Poftit odată la un praznic,

Un Lup lihnit, mâncău năpraznic,

S-a lăcomit atât, încât

I s-a înfipt adânc în gât,

O așchie de os.

Dar spre norocul Lupului,

S-a nimerit prin partea locului

O Barză care i l-a scos.

Barza, gata,

Cere plata.

– Îți mai arde și de șagă?

Scapi din gura mea întreagă

Și mai vrei, acum, pitaci?

Zău, cumătră, știi că-mi placi?

Șterge-o, rogu-te, degrabă!

Și să nu-mi mai cazi în labă!

Ascunsă printre muguri. MFC

Miercurea fără cuvinte, la Carmen pe blog: Între vis și realitate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

In ochii calului. RiO

Calul a evoluat de acum 60 de milioane de ani, consideră cercetătorii. Conform fosilelor descoperite în sudul Americii de Nord, cel mai timpuriu predecesor al cailor de azi a fost un patruped de mărimea unui câine. Calul s-a adaptat fără dificultate la climatul și habitatele aflate în schimbare (www.desprecai.eu)

Până când omul și-a dat seama cât de utili ar putea fii caii in viața lor îi alungau sau îi goneau in locuri de unde nu puteau scăpa și îi băteau până la moarte (erau vânați, altfel spus).

Mai apoi, umanoizii, au înțeles utilitatea cailor și au început să-i domesticească pentru carne, pentru piei, pentru lapte și, mai târziu, pentru transport, pentru călărit, la tras sania; și mai târziu - după inventarea roții (in jurul anului 3500 i.e.n., in Mesopotamia) - i-au înhămat la care, la trăsuri și tot așa. Bineînțeles, caii au ajuns și pe câmpurile de luptă, pentru că oamenilor, de când sunt ei, le place să se bată, să se războiască, să ucidă doar pentru că pot.

De-a lungul timpului, calul a câștigat tot mai mult respect și valoare și a fost dorit ca animal de povară sau pentru hergheliile imperiale.

Cândva, erau o necesitate, fiind folosiți in transport, in război, in agricultură (caii grei) și alte activități - dar și pentru carne.

E interesantă geneza calului, dar mă interesează doar in linii generale cum a evoluat acest animal minunat. Îmi plac mult (și) caii însă am avut rare interacțiuni cu ei.

Caii au cei mai mari ochi dintre toate animalele terestre - am aflat de curând. Și dacă tot am aflat, am găsit și două poze cu reflexii in ochii unor cai, imagini potrivite pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate:

sursa foto: https://pixabay.com/users/pxel_photographer-17831348/

sursa foto: https://pixabay.com/users/anrita1705-11109462/

Datorită faptului că are ochii plasați în părțile laterale ale capului, calul e capabil să vadă la 360 de grade simultan.

Calul poate vedea noaptea mult mai bine decât oamenii, dar ochii lor se adaptează de la lumină la întuneric și invers într-un interval de timp mai lung decât ochii oamenilor.

E considerat un animal nobil și inteligent și apare în miturile celor mai multe popoare, simbolizând curajul, viteza, grația, focul și cerul.

Calul este darul lui Dumnezeu pentru omenire, spune un proverb arab. La cât de important s-a dovedit acest animal pentru oameni poate fi considerat astfel.

(...) - Calul nu știe că e cal. - Ei și? Nu văd ce-a câștigat omul știind că e om. (Emil Cioran, Caiete III. 1962-1972, Editura Humanitas, București, 2010; traducători: Vlad Russo, Emanoil Marcu)

Ochios sperios. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pixamio-11118596/

Sunt o dragalasa!

Eu n-am contrazis-o pentru că sunt de acord cu ea: este o drăgălașă! Și pentru că este o drăgălașă i-am publicat pozele aici, pentru jocul Reflexii in oglinda, joc inițiat de SoriN și găzduit de Carmen pe blogul Între și realitate.

- Sunt frumușică! Uite, vezi și tu ce imagine frumoasă am!

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/a_m_o_u_t_o_n-9408103/

Nu-mi vine in minte acum ce specie de maimuțică e...

Egreta. Gratioasa oglindita. RiO

Egretele, din câte am înțeles, sunt de două feluri: egrete mici și egrete mari. N-am idee dacă egreta din poza aleasă pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate este egretă mică sau egretă mare și, din punct de vedere estetic, nici nu contează. Și egreta mică și egreta mare fac parte din familia Ardeidae.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/terski-5330276/

Jocul e unul al imaginilor cu diferite reflexii, dar îmi place să scriu câte ceva în legătură (sau nu) cu imaginile, din când în când (pentru obiectivitate: mai întotdeauna 😊). Așadar, extra joc:

Egreta mică (Egretta garzetta)

Înălțimea acesteia e de cca. 60 cm; are ciocul și picioarele lungi, penajul alb imaculat. Poate trăi până la vârsta de 22 de ani. Mai e cunoscută sub numele de bâtlan mic, ceapur alb mic sau stârc mic alb.

In Delta Dunării e prezentă între lunile aprilie și octombrie, dar în ierni blânde rămâne, uneori. E prezentă pe toate continentele (mai puțin în Peninsula Scandinavă). In Europa, populația e relativ mică (între 68-94 de mii de perechi; in Romania sunt intre 4 mii și 8 mii de perechi, nu doar in Delta Dunarii. Fiind pasăre migratoare, iernează pe continentul african.

Habitat. Preferă zonele mlăștinoase unde sunt și zone cu tufe și copaci (de regulă sălcii), dar și deltele cu mult stuf unde își construiesc cuiburi din crengi și stuf (și femela și masculul participă la construirea cuibului.

Hrana. Se hrănește in ape puțin adânci și liniștite, unde stau la pândă și vânează pești mici, amfibieni, insecte, dar și, pe câmp, reptile, mamifere și păsări mici.

Reproducere. De regulă, formează colonii de cuibărire și depun o singură montă pe an, 3-4 ouă, perioada de incubație - 21-25 de zile - fiind asigurată de ambii părinți. Puii golași stau in cuib 30 de zile, dar până învață să zboare și să vâneze sunt hrăniți de părinți.

Amenințări. Principala amenințare e reducerea zonelor umede, de stufăriș, prin gestionarea proastă practicată de om, in special. Navigația excesivă și apropierea omului de zonele de cuibărire sunt alte cauze care influențează negativ rata de reproducere. Poluarea cu substanțe chimice și/sau deșeuri menajere ucide multe păsări, in general.

Egreta mare (Ardea alba)

E o specie de stârc de talie mare. Înălțimea e de cca. un metru. Penajul e alb imaculat. Ciocul e masiv, lung, galben (in perioada de reproducere devine închis la culoare, aproape negru). Masculul e un pic mai mare decât femela - la fel și în cazul egretei mici.

E o specie larg răspândită, fiind întâlnită pe toate continentele (nu și în Antarctica). In România cuibărește in special in zonele joase extracarpatice, Delta Dunării, sistemul lagunar fiind cele mai importante zone. In interiorul arcului Carpatic numărul coloniilor e redus - majoritatea exemplarelor din interiorul Transilvaniei pleacă la începutul perioadei de îngheț.

Specia e clasificată  ca Risc scăzut. In Europa se consideră că ar fi între 20 de mii - 35 de mii de perechi, tendința populațională fiind considerată nesigură. In România e estimată prezența a 210-265 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind necunoscută. 

Habitat. Nu e deosebit de cel al egretei mici. In perioada de migrație egretele sunt prezente in număr mai mare in Transilvania, mai ales în zonele lacurilor de acumulare.

Hrana. Ca și egreta mică. In zonele acvatice: pești, broaște, șerpi, crustacee, insecte acvatice; pe câmp: reptile, amfibieni, păsări și mamifere de talie mică, insecte.

Reproducere. Perioada de reproducere începe în aprilie. Femela depune 3-5 ouă; incubare 25-60 de zile; puii învață să zboare după 42-60 de zile. Perechile cuibăresc in colonii (uneori mixte cu alte specii de Ardeidae); cuiburile sunt mari, din crengi și stuf.

Amenințări. Aceleași ca și în cazul egretei mici.

Sursa bibliografică: pasaridinromania.

Fericit la duș. MFC

Miercurea fara cuvinte, pe blog la Carmen, Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/lorrym-3465282/

Bobocul solitar.RiO

Un boboc de rață sălbatică se plimbă liniștit pe oglinda unui lac. Habar n-are că poza lui e parte în jocul Reflexii in oglinda - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

E un boboc care are mult mai mult de zece zile de când e pe lume - rățuștele mai mici de zece zile tind să înoate și să meargă în grup, întotdeauna aproape de mama lor, pentru a evita - pe cât posibil - prădătorii. Sunt și ceilalți pe acolo, inclusiv mama-rață, dar fotograful l-a ales pe el pentru poza. Puii rămân sub supravegherea mamei 50-60 de zile, să învețe ce e bun de mâncat, ce nu e bun. După acest interval vor putea zbura, vor fi independenți.

In timp ce se plimbă, puiul mai și mănâncă. Rațele sunt omnivore: mănâncă iarbă, plante acvatice, semințe, fructe, dar și insecte, pești, crustacee și altele. Pe oglinda apei, micul rățoi găsește sigur ceva insecte sau semințe.

Rațele au fost domesticite cu mai bine de 500 de ani in urmă, dar micuțului din poză nu-i pasă de asta - el e sălbatic și știe, încă înainte de a ieși din ou, că trebuie să se ferească inclusiv de om, aceea ființă cu două picioare și fără pene care obișnuiește să ucidă din plăcere, împușcând diverse vietăți.

Rățuștele mănâncă pâinea - și alte astfel de preparate - cu poftă, dar nu le prea face bine acest tip de hrană oferită de oameni când le văd pe lac. Asta nu înseamnă a nu le mai hrăni, dar dacă tot o facem să le oferim ceea ce le face bine.

Foto: https://pixabay.com/users/netti_nu_nu-21673442/

Pufos in zapada. MFC

Miercurea fara cuvinte, la Carmen: Între vis și realitate.

Sursa foto 1 și 2: https://pixabay.com/users/ambquinn-4464111/

https://pixabay.com/users/pf%C3%BCderi-199315/