Egretele, din câte am înțeles, sunt de două feluri: egrete mici și egrete mari. N-am idee dacă egreta din poza aleasă pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate este egretă mică sau egretă mare și, din punct de vedere estetic, nici nu contează. Și egreta mică și egreta mare fac parte din familia Ardeidae.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/terski-5330276/Jocul e unul al imaginilor cu diferite reflexii, dar îmi place să scriu câte ceva în legătură (sau nu) cu imaginile, din când în când (pentru obiectivitate: mai întotdeauna 😊). Așadar, extra joc:
Egreta mică (Egretta garzetta)
Înălțimea acesteia e de cca. 60 cm; are ciocul și picioarele lungi, penajul alb imaculat. Poate trăi până la vârsta de 22 de ani. Mai e cunoscută sub numele de bâtlan mic, ceapur alb mic sau stârc mic alb.
In Delta Dunării e prezentă între lunile aprilie și octombrie, dar în ierni blânde rămâne, uneori. E prezentă pe toate continentele (mai puțin în Peninsula Scandinavă). In Europa, populația e relativ mică (între 68-94 de mii de perechi; in Romania sunt intre 4 mii și 8 mii de perechi, nu doar in Delta Dunarii. Fiind pasăre migratoare, iernează pe continentul african.
Habitat. Preferă zonele mlăștinoase unde sunt și zone cu tufe și copaci (de regulă sălcii), dar și deltele cu mult stuf unde își construiesc cuiburi din crengi și stuf (și femela și masculul participă la construirea cuibului.
Hrana. Se hrănește in ape puțin adânci și liniștite, unde stau la pândă și vânează pești mici, amfibieni, insecte, dar și, pe câmp, reptile, mamifere și păsări mici.
Reproducere. De regulă, formează colonii de cuibărire și depun o singură montă pe an, 3-4 ouă, perioada de incubație - 21-25 de zile - fiind asigurată de ambii părinți. Puii golași stau in cuib 30 de zile, dar până învață să zboare și să vâneze sunt hrăniți de părinți.
Amenințări. Principala amenințare e reducerea zonelor umede, de stufăriș, prin gestionarea proastă practicată de om, in special. Navigația excesivă și apropierea omului de zonele de cuibărire sunt alte cauze care influențează negativ rata de reproducere. Poluarea cu substanțe chimice și/sau deșeuri menajere ucide multe păsări, in general.
Egreta mare (Ardea alba)
E o specie de stârc de talie mare. Înălțimea e de cca. un metru. Penajul e alb imaculat. Ciocul e masiv, lung, galben (in perioada de reproducere devine închis la culoare, aproape negru). Masculul e un pic mai mare decât femela - la fel și în cazul egretei mici.
E o specie larg răspândită, fiind întâlnită pe toate continentele (nu și în Antarctica). In România cuibărește in special in zonele joase extracarpatice, Delta Dunării, sistemul lagunar fiind cele mai importante zone. In interiorul arcului Carpatic numărul coloniilor e redus - majoritatea exemplarelor din interiorul Transilvaniei pleacă la începutul perioadei de îngheț.
Specia e clasificată ca Risc scăzut. In Europa se consideră că ar fi între 20 de mii - 35 de mii de perechi, tendința populațională fiind considerată nesigură. In România e estimată prezența a 210-265 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind necunoscută.
Habitat. Nu e deosebit de cel al egretei mici. In perioada de migrație egretele sunt prezente in număr mai mare in Transilvania, mai ales în zonele lacurilor de acumulare.
Hrana. Ca și egreta mică. In zonele acvatice: pești, broaște, șerpi, crustacee, insecte acvatice; pe câmp: reptile, amfibieni, păsări și mamifere de talie mică, insecte.
Reproducere. Perioada de reproducere începe în aprilie. Femela depune 3-5 ouă; incubare 25-60 de zile; puii învață să zboare după 42-60 de zile. Perechile cuibăresc in colonii (uneori mixte cu alte specii de Ardeidae); cuiburile sunt mari, din crengi și stuf.
Amenințări. Aceleași ca și în cazul egretei mici.
Sursa bibliografică: pasaridinromania.
E prima data cand citesc astfel de detalii. Asa ca multumesc frumos, Diana draga! Poza este deosebita. Mai rar pasari pe 'nocturna' in felul acesta!
RăspundețiȘtergerePupici si weekend placut!❤️😘
As zice că și eu am citit pentru prima dată despre egrete, nehotarandu-ma ce sa scriu și ce să omit. 😊
ȘtergereȘi mie îmi place poza, dar nu sunt sigură că egreta chiar a zburat noaptea și a fost fotografiata. 😊
Mulțumesc, Suzana draga! 😘💗 Weekend plăcut și pentru tine! Pupici!
Zau ca nu mai stiu daca am trimis comentariul la aceasta postare... Tu publici comentariile ulterior...ma gandesc ca azi ai fost pe aici si...intr adevar nu am trimis comentariul, chit ca am admirat articolul... Hm! Imi cer scuze 🤗
RăspundețiȘtergereSa (re)incep cu inceputul. Egreta este stârc?! Eu asa stiam... Am cercetat si eu specia, pe vremea cand o egreta venea dimineata pe la 4 si lua micul dela noi in curte 😁 Tot dispareau pestisori aurii din iaz si am banuit ca ii vâneaza vreo pisica de prin vecini. Intr o zi insa vecina ne a spus ca nu a avut somn si iesise pe scarile casei cu o ceasca de cafea in mana, sa savureze linistea zorilor de zi. Cand, zice ea, a auzit un wuf-wuf...un zgomot ce nu il putea identifica... Venea de la noi din curte si atunci a observat cum o egreta fâlfâind aripile, se ridica peste gard, lansandu-se in zbor... Atunci am inteles de ce dispareau pestii! Aceste egrete, sunt inteligente, cunosc adresa unde gasesc usor de mancare, o memoreaza si isi face "abonament". Asa ca urgent am construit un contur din sarma forjata, identic cu conturul iazului nostru, l am dus la un alt vecin care avea aparat de sudura, l a lipit si i a montat 4 picioare. Am intins peste aceasta rama o plasa cu ochiuri mici si seara, ne am facut bunul obicei sa punem aceasta rama de protectie peste iaz. In cursul zilei, cand eram acasa, rezemam rama de un perete al casei, sa putem admira nuferii si pestii, dar seara, il acopeream. Asa am scapat de egreta pofticioasa! 😂😊
Pupici si imbratisari, draga Diana 💞🤗😘 ganduri bune de la trio pentru Quattro 😘🍀🐾💞🫶🏻🤗
Pe acest blog scriu cel mai rar și n-o să renunț la "moderare" pentru că e mai complicat. 😊
ȘtergereDa, e stârc, am scris in text ca-i mai zice și stârc sau bâtlan. Cred că îmi amintesc de o pasăre care va "răpea" peștișorii, dar nu-mi mai aminteam care era (daca nu erau vreo două). Sunt inteligente păsările! Și, vorba ta: își fac abonament când dau de un loc unde găsesc papa. 😊 Având un lac in relativă apropiere a cartierului mă gândesc că sunt ceva egrete și pe acolo, iar în zborul lor (mai ales când migrează) poposesc pe unde mai găsesc papa bun. 😊 Dragii peștișori! 💗 Egreta va dat ceva de lucru...
Mulțumesc, Carmen dragă! 🌹 Îmbrățișări și gânduri bune de la quattro pentru trio! 😘🐾💗🍀💖☕💞
😊 Da, noi ne am gandit ca egretele poposesc in Gradina Zoo....Sau se stabilesc pe lacurile din jurul orasului. Augsburgul este recunoscut pentru verdeata si distemul de ape si lacuri.
Ștergere👍🏻 Apropo de apa si verdeata, puritate si ecologie, "Augsburger Wassermanagement-System"/ " Augsburg Water Management System" a si fost preluat in patrimoniul UNESCO din 2019.
Pupici. O duminica seara placuta! 😘🤗
Sunt sigură că și grădina zoologică are oaspeti noi când sunt egretele in zona. 😊
ȘtergereMulte lucruri interesante în orașul vostru! 😍
Mult mi-ar placea sa spun și despre Bv "verdeață, puritate, ecologie"... dar... dacă se mai muta multi în oraș o sa cam rămânem nu doar fără campuri și zone verzi, dar și fără păduri... Se construiește în neștire, haotic... Până și pe dealuri argiloase (cumpărătorii nu știu cât sunt de conștienți că au/vor avea locuință pe argila (m-aș mira să investească foarte mult constructorul pentru o fundație extra rezistenta). 😔
Mulțumesc, Carmen dragă! Seară plăcută în continuare! Pupici! 😘💕
What a beautifully detailed post! I love the way you’ve described both the Little and Great Egrets, their habitat, and the role they play in the ecosystem. It’s fascinating how these birds adapt to their surroundings and contribute to the balance of nature. Your information about their nesting habits and the threats they face is also eye-opening. I’m sure many will appreciate learning more about these magnificent creatures.
RăspundețiȘtergereRead my new blog post: https://www.melodyjacob.com/2025/03/follow-on-instagram-melodyjacob1.html
Thank you for your appreciation! I love nature, with all it encompasses, I like to know about it and when I have the opportunity to "pass on" informations I do it.
ȘtergereI wish you peaceful days! 🌹