Pescăruşul

Pescăruşii sunt pasari acvatice care traiesc, de regula, pe coasta marilor. Am scris „de regula” deoarece in ultimii 20 de ani sunt intalniti inclusiv in orase precum Brasov, Sibiu, Satu Mare, Tirgu Mures... care numai orase „de coasta’ nu pot fi numite.

Ca dimensiuni, sunt intre marimea unui porumbel si a unui vultur (30 – 80 cm) si fac parte din Familia Laridae care cuprinde 6 genuri cu 55 de specii.

Pescarusii obisnuiau sa locuiasca pe stanci in apropierea apelor, insa au inceput sa se obisnuiasca cu viata de la oras, mai ales pentru ca hrana este mult mai disponibila si isi fac cuiburi pe cladirile inalte, motivul principal fiind disponibilitatea hranei, de la oamenii care ii hranesc, dar si din gunoaie.

Hrana pescăruşilor este atât animala cât si vegetala, ea constand din deseuri de la navele de pescuit sau de la fabricile de conserve, din peşte, crustacee, moluste, sau alte animale marine mai mici, ca si din rozatoare. In orase se hranesc inclusiv cu resturile aruncate de oameni.

Speciile mari de pescăruşi, care au marimea unei raţe, ca de exemplu „Larus marinus”, jefuiesc cuiburile altor pasari sau chiar vaneaza pasarile adulte care sunt de obicei bolnave. Speciile mici de pescăruşi se hranesc cu insecte si viermi. Ei pot sa atinga varsta de 30 de ani.

In general pescăruşii au cuibul pe sol, dar unii cuibaresc pe stânci. Indiferent unde se afla cuibul, ei formeaza colonii. Pescarusul depune oua incepand cu luna mai, intre doua sau patru. Cuiburile sunt pazite de parintii care pot ataca inclusiv omul. Perioada de incubatie dureaza intre 3 si 6 saptamani ceea ce inseamna ca primi pui de pescarus vor fi vazuti la inceputul lunii iunie. Puii cresc foarte repede si sunt foarte activi, ei putand sa alerge si sa inoate din prima zi, insa sunt hraniti la cuib de parinti până la varsta de 3 - 9 saptamani. Daca se intorc, puii vor fi hraniti de catre parintii lor. Puii de pescarus sunt frecvent de culoare cenuşie punctaţi cu negru, devenind pasari adulte la patru ani de la eclozare.

Pescarusii sunt printre putinele pasari care isi pot misca ochii pe orbita. Pot invata, aminti si transmite comportamente. Sunt capabili sa imite caderea ploii pe pamant pentru a determina ramele sa iasa la suprafata.

Sunt pasari curioase si inteligente, demonstrand metode complexe de comunicare si o structura sociala dezvoltata. Anumite specii (de ex. Pescarusul argintiu) au manifestat un comportament asemanator pescarilor, folosind bucati de paine (ca momeala), pentru a prinde caraşi aurii. Multe specii s-au acomodat cu prezenta oamenilor. Altii se bazeaza pe cleptoparazitism, pentru a-si obtine hrana. Pescarusii au fost vazuti cum vaneaza pe balene vii, ajungand pe balena atunci cand aceasta iesea la suprafata, pentru a ciuguli bucati de carne dintre dintii acesteia.

Pescarusul cu picioare galbene (Larus michahellis) este raspandit aproape peste tot. Apare pe tarmurile unor mari, sau pe diferite insule, ca de exemplu: Marea Mediterana, Marea Adriatica, Golful Biscaya, Peninsula Iberica, Marea Egee, Creta, Cipru, Marea Marmara, Stramtoarea Dardanele, Marea Neagra. Sunt colonii care populeaza regiuni din Elvetia, Austria, Slovacia, Germania, Marea Britanie, Polonia si altele. Acesta este cel intalnit prin alte orase decat cele de pe langa mari.

Pescarusul cu picioare galbene face parte din ordinul Charadriiformes si familia Laridae.

Pe litoralul nostru trebuie sa-si imparta teritoriul cu pescarusul pontic. Cum acesta prefera sa cuibareasca pe sol, pe nisipuri, s-a concentrat mai mult pe zona salbatica si neconstruita a nordului tarmului marin romanesc. Pescarusul cu picioare galbene nu numai ca vine dinspre sud dar prefera pentru cuibarit stancile si prefera jumatatea intens urbanizata a litoralului nostru unde blocurile, hotelurile, cladirile monumentale de orice tip ii ofera o varianta moderna de "stancarie" unde sa cuibareasca. 

Pescarusul cu picioare galbene e un pescarus de talie mare, cu o lungime totala de 52-58 cm, coada de 5-7 cm si deschiderea aripilor de 120-140 cm. Penajul pe spate si aripi este gri, coada are pene albe si negre. Restul corpului este alb. Ciocul este masiv, galben-portocaliu, cu o pata rosie aproape de varf, picioarele sunt lungi si galbene. Penele aripilor au marginile albe. Ochiul este inconjurat de un inel de culoare rosie. Femelele si masculii au un colorit identic.

La noi doar cateva exemplare izolate din alte specii ce se mai ratacesc pe aici il intrec in marime - pescarusul argintiu propriu-zis venit dinspre vest ar fi o idee mai mare, pescarusul negru este mai mare si cam atat din speciile care mai sunt -rar- semnalate la noi.

In perioada de reproducere traiesc in colonii. Isi construiesc cuibul intr-un mod dezordonat, din diferite vegetale, pe o suprafata plana, pe sol, pe bancurile de nisip, pe insule sau acoperisuri. Femela depune unu sau doua oua, o singura data pe an.

Pasarile adulte emit o mare varietate de sunete si zgomote, prin care transmit diferite mesaje intre ele. Pasarile tinere sunt usor de recunoscut dupa strigatele lor putin diferite, dar stridente.

Hrana acestor pescarusi consta din peşte, sobolani, chiar si animale moarte. Desi nu are caracteristicile unui pradator, uneori are obiceiul sa manance oua de porumbei, pe care le fura din cuiburile acestora.

Chiar si vara pescarusii cu picioare galbene sunt pasari destul de gregare, acolo unde sursa de hrana abunda exista grupuri destul de mari de pescarusi. Pe de alta parte se pricepe bine si sa-si caute hrana si traiul pe cont propriu. E o pasare foarte adaptabila si inteligenta.

In raport cu ciorile care cutreiera si ele plajele si orasul dupa oportunitati pescarusi sunt mult mai indrazneti, mai puternici, in situatii de rivalitate la hrana ciorile ies mereu invinse.

In raport cu oamenii pescarusii sunt inca destul de sfiosi, se apropie de om doar cu mare precautie daca cineva reuseste sa le castigi increderea.

Cele mai grele momente le trec pescarusii peste iarna. Nu migreaza dar hoinaresc pe distante mari in cautare de hrana. Cauta in special lacurile ramase neinghetate, de multe ori acele lacuri se intampla sa fie in orase. Cand inghetul vine brusc si nemilos cativa dintre acesti refugiati ai iernii pier, lupta pentru existenta intre specii si intre indivizii aceleiasi specii devine si mai nemiloasa. Aceste episoade sunt insa exceptia de la regula, in general colaborarea si solidaritatea ajuta la trecerea perioadelor critice, de aceea iarna vedem pescarusii si alte specii in grupuri mari.

Pentru mai multe informatii:

http://www.pasaridinromania.com/2014/04/pescarus-cu-picioare-galbene-larus.html

http://destepti.ro/pescarus-cu-picioare-galbene

http://www.zoo.ro/pescarus

http://www.animalutul.ro/pasari/pasari-exotice/pescarusul/1634/http://www.animalutul.ro/pasari/pasari-exotice/pescarusul/1634/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pesc%C4%83ru%C8%99

sursa foto:

http://destepti.ro/pescarus-cu-picioare-galbene

Cum înveţi câinele să meargă in lesă

Până in anul 2014, berlinezii erau obligati sa plimbe câinii in lesă numai prin paduri, parcuri, cladiri publice, mijloace de transport in comun si scari – pe strada aveau voie si fără lesă. Din 2014 lesa a devenit obligatorie si pe strada. Vor putea lasa câinii liberi numai aceia care vor obtine o adeverinta care sa ateste ca animalul raspunde la comenzile stapanului, adeverinta care se obtine (contra cost) in urma unui test din care reiese faptul ca e receptiv la comenzi. De asemenea, se pot plimba fără lesă pe strada si acei caini pe care stapanii ii au de mult timp.

In România eu nu stiu sa existe vreo lege (adica un act normativ care sa emane de la Parlament, sau vreo ordononanta de guvern), care sa ne oblige sa plimbam (toti) cainii in lesa, dar stiu ca exista in acest sens hotarari de consiliu local in mai toate localitatile, ceea ce inseamna ca o hotarare locala are putere mai mare decat legea data de parlamentari, ceea ce este inadmisibil. Poate, insa, ma insel, si parlamentarii sau guvernantii au scos o astfel de dispozitie pentru toate categoriile de caini, nu doar pentru cei considerati agresivi si care trebuie sa poarte, obligatoriu, si botnita cand sunt pe strada – unii au scris in hotararile lor locale ca e obligatorie botnita pentru toti cainii mai mari de 10 kg. Daca as avea un pechinez obez ar trebui sa-l plimb cu botniţă?

Revenind la lesa. Obligatorie sau nu lesa este indicata din mai multe motive si toti cainii trebuie invatati cu aceasta.

Unii caini se acomodeaza foarte repede cu zgarda si cu lesa, dar altii se sperie sau pur si simplu nu le place sa se simta „incorsetati” – sunt spirite libere.

ZGARDA

Trebuie obisnuit de mic cu zgarda, in primul rand. Trebuie sa fie o zgarda fina, sa nu-l jeneze, sa nu-l sperie - poate fi si una impotriva puricilor, o curea de ceas (daca are gatul subtirel) sau o zgarda din nailon, o funda. In general, cainele mic trebuie tinut in casa (adapost) in primele 3 luni de viata, cand se fac primele deparazitari, primul vaccin, si e momentul ideal de a-l obisnui si cu zgarda si cu lesa.

Zgarda nu trebuie sa fie nici prea stransa, dar nici prea larga, sa-si poata scoate capul (o fac foarte rapid) :) si nici prea grea, sa-i oboseasca gatul.

Inainte de a i-o pune la gat obisnuiti-l cu ea, lasati-l sa o miroasa, lasati-o in preajma lui, sa inteleaga ca nu e ceva periculos.

Chiar daca incearca sa-si scoata zgarda, tragand cu labutele sau rostogolindu-se etc,. nu cedati tentatiei si lasati-o acolo – ii distrageti atentia cu ceva bun de papa sau cu joaca. Daca nu sta si nu sta sa ii puneti zgarda nu insistati – se va speria si va asocia zgarda cu ceva „rau”. Incercati sa i-o prindeti in timpul jocului sau cand manaca, pentru ca nu e prea atent la altele.

Exista zgarda de dresaj (de forta sau de corectie numita): sunt unele cu „ţepi”, dar ţepii au capetele rotunjite, nu ranesc pielea cainelui, insa il tempereaza; sunt altele cu un „mecanism” care se aseaza pe capul cainelui si cand acesta trage in lesa capul ii va fi usor rasucit spre stanga sau dreapta. Nu, nu se va rani, doar ca unui caine ii place sa mearga privind direct inainte, iar rasucirea capului ii e neplacuta.

E periculos sa lasati cainele sa traga in lesa daca are zgarda – isi poate afecta chiar si corzile vocale si poate suferi vreo problema chiar la cap (strangulandu-se, practic, circulatia sangelui va fi defectuoasa, respiratia va fi ingreunata, cainele va tusi, daca nu va pati ceva chiar mai grav).

Nici in ham nu e sanatos pentru caine sa traga in lesa. De asemenea, hamul nu e tocmai indicat pentru a dresa cainele sa mearga in lesa, dar nu e nici contraindicat, mai ales in cazul cainilor mici sau al celor docili – la cei mici sa aveti mare atentie daca trage in lesa pentru ca hamul i-ar putea afecta oasele fragile sau ligamentele.

LESA

Abia dupa ce se obisnuieste cu zgarda treceti la obisnuirea cainelui cu lesa. Alegeti o lesa subtire la inceput – poate fi o curea ce poate fi prinsa cu un carlig de zgarda – si relativ scurta (si cele retractabile sunt bune, pentru ca au buton de blocare la dimensiunea dorita). La fel ca si cu zgarda: lasati-l sa o „cunoasca”. O agatati la zgarda, la inceput cand nu e atent. Il lasati sa se plimbe un timp cu ea atarnand – se va obisnui. Cand nu o poarta, la inceput e bine sa o lasati in apropierea lui, langa vasele cu apa si cel pentru mancare sau in / langa culcus.

Dupa ce cainele da semene ca e obisnuit cu lesa alunecand in urma lui prindeti capatul liber, dar sa nu smuciti, ci doar chemati-l. Inainte de lesa probabil ati observat cum va urmeaza peste tot, deci n-ar trebui sa fie greu nici cu lesa. Intai il lasati de capul lui, tinand de lesa, apoi il veti obisnui sa mearga in partea stanga, in paralel cu voi. Il invatati „pe stanga”, apoi il puteti ţine pe ce parte doriti – uneori iarba e pe dreapta cand va deplasati, deci ar fi aiurea sa-l tineti in partea stanga. Capatul lesei ar trebui tinut cu mâna dreapta, iar cu stanga tineti mai jos, de lesa, pentru a avea control mai bun asupra cainelui. Din ce am facut eu de-a lungul timpului nu mi se pare o regula pentru ca am invatat cainii sa mearga in lesa tinad-o cu o singura mâna si controlandu-l foarte bine. Practic, e si o chestiune de cum va e mai comod, mai simplu pentru ca, in timp, veti face din instinct exact ceea ce trebuie.

In momentul in care cainele trage in lesa (indiferent că inainte sau inapoi) va opriţi si ţineţi lesa strâns, nu-i permiteţi să înainteze. Nu trageti de lesa, nu smuciţi, nu il certaţi, doar va opriti si il chemati (puteti folosi si o recompensa gustoasa cand vine si / sau mângâieri). Daca nu se potoleste schimbati directia plimbarii. Repetati figura cu oprirea de cate ori il simtiti ca trage in lesa sau ramane in urma. Cainele va trebui sa inteleaga ca nu va ajunge nicaieri daca trage in lesa. E contraindicat sa il obisnuiti sa mearga cu lesa in tensiune – lesa trebuie sa fie lejera cand iesiti cu animaluţul la plimbare. Mai tarziu, cand stie exact ce trebuie sa faca, atunci cand va intelege comenzile numai din miscarea lesei ii puteti lasa lesa si mai lunga, sa-si faca nevoile, de exemplu sau sa socializeze cu alti caini, sa inspecteze zona etc. dar imediat ce se termina cu acestea scurtati lesa, il readuceti „la picior”.

Daca permiteti cainelui sa traga in lesa si pastrati pasul de plimbare e ca si cum l-ati invata sa traga – greu il veti dezobisnui mai apoi.

Lasati lesa la o lungime de cca. 1,50 m si lasati cainele sa se plimbe (fara sa va miscati din loc); cand lesa e relaxata il recompensati cu „bravo”, cu mangaieri, cu bunatati. Apoi incepeti plimbarea si ii spuneti „la pas” sau doar „pas”; daca incepe sa traga va opriti si nu va miscati până când nu va fi lesa din nou relaxata – il recompensati pe blănos. Daca e un caine mare trebuie sa va fixati serios si sa tineti lesa cu ambele mâini. Straduiti-va sa nu smuciti de lesa.

Cand va pregatiti sa iesiti ii spuneti ceva de genul „hai afara” – va asocia cuvintele cu plimbarea si cu lesa – le place sa se plimbe! – dar si cu nevoile fiziologice. Sunt caini care desi nu au fost dresati in acest sens ajung sa aduca stapanului lesa – sau sa se aseze in faţa usii de la intrare – cand au nevoi stringente. Cu cat aveti orele de plimbare mai fixe cu atat veti avea mai putine probleme cu animaluţul.

Daca nu vrea sa porneasca il momiti cu ceva bun, il mangaiati si il indemnati cu „hai”. Il plimbati si prin casa cu lesa, sa se obisnuiasca.

Cainii s-ar opri sa adulmece fiecare fir de iarba daca ar fi dupa ei; trebuie lasati sa faca si asta, dar cand o face va opriti si cand porniti ii dati comanda „hai”, tragand scurt de lesa.

Cand da sa fuga dupa vreo pasare, pisica, la vreun om, la alti caini, va opriti din plimbare si ii spuneti „nu” pe un ton hotarat.

Puii, la primele iesiri, trebuie lasati sa exploreze, dar aveti grija sa fie un mediu prietenos, sa nu se accidenteze, sa nu se sperie – sa nu asocieze iesirile cu spaima sau durerea etc. Plimbarile vor fi scurte.

Cainele trebuie lasat sa isi consume energia inainte de a incepe educatia. Daca a stat mult inchis in cusca, sau in culcusul lui cand erati plecat, lasati-l sa se joace puţin inainte sa incepeti plimbarea, dar nu-l obositi pentru ca nu va mai fi prea atent la ce vreti de la el. Si trebuie sa mai retineti un lucru: cainele e ca un copil mic, nu se poate concentra prea mult timp asupra exercitiilor si nici nu au toti aceeasi rapiditate in a invata - fiecare cu ritmul lui - deci trebuie sa il educati in etape. E nevoie de multa rabdare in cazul unor caini. Imbinati educatia cu joaca, indiferent daca aveti de educat un caine adult sau unul foarte tanar. O „sedinta de lucru” nu trebuie sa depaseasca 10 - 15 minunte (chiar mai putin cu puii) si se pot lucra doar 2-3 sedinte pe zi. In timpul plimbarii, insa, pentru obisnuirea cu lesa, devine un fel de reflex, si educatia poate dura cat dureaza plimbarea.

Folositi numele cainelui, orice incercati sa-l invatati si dati-i comenzi cat mai scurte.

In timp ce il invatati sa mearga in lesa ii dati comanda „stai” cand doriti sa se opreasca si trageti usor de lesa. E bine sa ii spuneti „stai” de cate ori aveti de gand sa va opriti pentru ceva, decat sa smuciti lesa si cainele sa nu stie cu ce a gresit. Daca executa comanda corect de 2-3 ori recompensati-l cu o bucatica din mancarea preferata. Mai tarziu va stie exact ca trebuie sa se opreasca atunci cand simte ca trageti de lesa.

In cazul in care ati ales sa cresteti un caine adult care nu e obisnuit cu zgarda si lesa urmati aceiasi pasi – e nevoie de ceva mai multa forta cand trebuie obisnuit sa mearga in lesa (mai ales daca e un caine mare).

Ideile de aici nu sunt „dresaj standard”, ci mai mult sunt explicatii din practica personala – am invatat sa mearga in lesa si caini adulti care cantareau cca. 50 de kg, fiind foarte puternici nu doar prin greutate, dar si caini din rasa Boxer sau Pitbull. Am invatat sa mearga in lesa un pechinez atat de mic incat nu eram sigura ca il am la capatul lesei. Si o pisica.

Se zice ca ai un caine perfect educat sa mearga in lesa atunci cand in mâna care ţine lesa ai un pahar cu apa si apa nu se varsa in timpul plimbarii. Ei, nici chiar asa nu putem reusi daca nu suntem profesionisti, dar ne descurcam bine si plimbarile raman o placere.

Cand educati cainele sa mearga in lesa faceti numai asta, mai ales pe strada, nu discutati la telefon, nu socializati in mod constant, ci concentrati-va la cainele care, imediat ce simte ca nu mai sunteti atent, face ce vrea si asa, incetisor, invata exact ceea ce nu vreti sa invete. Mai tarziu veti avea timp si pentru telefon si pentru altele in timp ce va plimbati cu prietenul patruped.

Nu acceptati la un caine pui un comportament pe care nu l-ati accepta la un caine adult – cum il educati cand e pui asa il veti avea.

Pare usor... Cu unii caini chiar este, dar nu cu toti. E nevoie de multa rabdare, in primul rând, de intelegere, de dragoste si de timp, de hotărare. Nu va lasati induplecati de privirea lui atat de blajina, de „gudurelile” lui atunci cand vrea sa obtina ceva – daca o faceti câinele va fi cel care vă va controla si o sa va doara braţele, câinele va face ce vrea si plimbarea numai placere nu va fi.

Aveti placerea sa aveti câine dar atunci când sunteti in locuri publice, mai ales in cele aglomerate si nu dedicate cainilor, ţineţi lesa scurta.

(fotografiile sunt ale unei prietene)

Caine pierdut – ce trebuie sa faci cand pierzi cainele

Se pierd o multime de caini, mai ales in perioadele de imperechere, cand masculii parca-si pierd mintile si aproape ca nu mai asculta comenzile prietenilor lor bipezi, luand-o la goana dupa orice catelusa care-si tine coada ridicata.

Multe cateluse au fost sterilizate dar nu toate operatiile au fost reusite si cainii le simt mirosul si dau navala. Cand catelusa e cu stapanul, e bine, proprietarul masculului are o sansa sa-si gaseasca prietenul blanos, dar daca e o catelusa comunitara sansele se micsoreaza.

Ma doare sufletul cand tot citesc anunturi despre caini pierduti... Atunci cand la catelusa noastra alearga cate un caine avem grija sa ne uitam dupa stapanul cainelui lasat liber. Fie-va mila de ceilalti stapani de caini si daca aveti o catelusa in calduri incercati sa gasiti stapanul cainelui care vine sageata la ea – daca plecati in viteza e posibil sa se rataceasca acel caine care, probabil, a venit de la o distanta apreciabila si posibil sa fi fost pierdut din vedere de stapanul sau. De ce nu-l tine in lesa? Aceasta e o alta discutie si, pe langa dispozitiile legii, sunt multe motive pentru care trebuie plimbati cainii in lesa.

Daca, totusi, ai ghinionul ca patrupedul sa se rataceasca – fie ca nu-l tii in lesa, fie ca fuge din curte, trebuie sa iei urgent masuri pentru a-l gasi, pana sa ajunga sa se departeze prea mult. De regula, cei mai multi gasesc drumul spre curtea de unde au fugit dar numai daca sunt si plimbati prin zona de resedinta, daca ei cunosc bine aceasta zona. Desigur, pot reveni acasa si cei care nu-s plimbati des, dar sansele sunt mai mici, pentru ca blanosul nu e obisnuit cu „mirosurile zonei”.

Specialistii afirma ca sansele de a gasi cainele sunt in primele 12 ore, dar au fost gasiti caini si dupa cateva zile, luni si chiar dupa cativa ani.

Ce ar trebui sa faci:

1. Daca fuge din curte intreaba intai membrii familiei cand si unde l-au vazut ultima data, apoi intreaba vecinii inainte de a porni in cautare.

2. Cainii mai fricosi sau speriati, in special, se pot ascunde in locuri neobisnuite, asa ca ar trebui sa-i cauti chiar si pe sub masini pe cei de talie mica, in spatiile inguste, printre tufe dese dar chiar si in scarile de bloc – ingroziti ca s-au ratacit ei s-ar putea strecura pe orice usa gasita deschisa si care le pare cunoscuta. Sa ai cu tine o lanterna, sa poti vedea in locurile stramte si intunecoase.

3. In timp ce esti in cautarea lui striga-l pe nume, tare – daca regula e sa folosesti un nume de alint atunci foloseste acest nume (il strigi asa cum e el obisnuit sa te auda).

4. Ia cu tine mancarea lui preferata sau ceva carne cruda si striga-l asa cum il chemi, de obicei, la masa. Daca are o jucarie care „piuie” ia-o cu tine si fa-o sa „sune”.

5. Daca nu-l gasesti in primele ore insista seara, cand zona e cufundata in liniste si sunetul vocii tale are sanse mari sa ajunga la urechile cainelui. Dimineata de vreme e la fel de indicat sa pornesti in cautare strigandu-l. Dimineata si seara sunt (si) „ore de masa” pentru catel. Sa fii atent si la latraturi, pentru ca s-ar putea sa fie cainele tau.

6. Priveste cu atentie si tufele, poate vezi blana de-a lui agatata in crengute (daca nu e dintre cei cu par scurt); cauta „urmele pe pamant”, daca e un teren care permite aceasta.

7. Lasa un tricou purtat in zona unde erai cand l-ai pierdut. Poti sa rupi bucati dintr-un obiect de imbracaminte pe care inca nu l-ai spalat si iti poarta mirosul si sa legi bucati prin tufe, de exemplu, „marcand” traseul cainelui spre casa.– e posibil sa simta si sa apara. In acel loc unde erai cand l-ai pierdut lasa si un vas cu apa, in caz ca revine – nu lasa mancare pentru ca s-ar putea sa vina si alti caini si s-ar putea sa il alunge pe al tau daca apare si el in acelasi timp. Cautarea poate fi facuta de unii pe jos si de ceilalti cu masina, cu geamul coborat, strigandu-l – acoperind o zona mai mare. Cainii pot ajunge repede departe de zona de confort atunci cand pornesc dezorientati in cautarea stapanului, ghidandu-se dupa fel si fel de mirosuri care li se par cunoscute, si multe sunt aduse de vant, dezorientand cainele. Imprastiati continutul sacului de la aspirator - acolo trebuie sa fie destul păr de-al cainelui si, deci, mirosul lui.

8. Extinde cautarea si pana la 10-15 km, daca nu il gasesti din prima zi. Cainele se departeaza, in general, cam 1-2 km, dar daca nu il gasesti pe aceasta raza trebuie sa cauti la distante mai mari – cu cat trece mai mult timp cu atat mai mare va fi distanta pe care ar trebui sa cauti.

9. Cere ajutor si prietenilor sau vecinilor care cunosc cainele si la a caror voce si miros cainele ar reactiona. Cere ajutor in cautare celor care au caini care se joaca, in general, cu prietenul tau blanos si fiecare va cauta in alta directie.

10. Lipeste afise cu fotografia cainelui (dar si o descrie succinta, numele la care raspunde, zona in care a disparut plus macar un numar de telefon de contact) pe o raza de un km sau doi; anunta-i pierderea in ziarul local sau pe siteurile de gen, pe paginile grupurilor formate pe siteuri de socializare si care au ca tema „caini pierduti / gasiti". Lasa afise si pe la cabinetele veterinare, la adaposturi. Daca postezi pe siteuri de socializare ai grija sa setezi anuntul ca „public”, sa poata fi vazut si distribuit de cat mai multe persoane. Anuntarea unei recompense pentru gasirea cainelui e o idee buna – sunt gasti de pustani care aduna cainii care par rataciti si ori cauta sa ii dea inapoi pentru recompensa ori vor cauta sa-l vanda, de regula pe mai nimic, dar cand e vorba despre recompensa acesti pustani fara capatai se toarna intre ei.

11. Cauta la adaposturile locale dar si pe siteurile cu anunturi pe tema si in ziarele locale.

12. Noaptea sa nu pleci singur in cautarea cainelui si sa ai cu tine un telefon mobil, o lanterna, lesa (si zgarda). Sa nu mergi singur sa te intalnesti cu cei care te suna sa iti spuna ca au gasit cainele – cere persoanei care afirma ca are cainele sa-l descrie si intreaba despre ceva ce nu ai scris in anunt.

Atunci cand cainele fuge de langa tine e bine sa ramai in locul unde erai cand a plecat – el va reveni si pentru ca nu te gaseste va pleca in cautarea ta. Poate se intoarce singur acasa, dar nu risca daca stii ca nu se descurca singur. Cheama pe cineva care sa plece sa-l caute.

Nu renunta la cautare daca nu-l gasesti intr-o zi sau doua – cainii rezista destul de bine departe de casa. Verifica regulat la adaposturile din zona, in special.

Cand plimbi cainele fara lesa ai macar grija sa nu-l pierzi din ochi – daca discuti cu vecinii sau la telefon e posibil sa n-ai idee de directia in care a plecat cainele. Ideal este sa plimbi cainele in lesa sau dreseaza-l sa nu se ia dupa alti caini, dreseaza-l sa vina singur acasa – ceea ce nu e deloc indicat., pentru ca nu se stie ce se poate intampla. La finalul plimbarii, in drum spre casa, spune-i clar: „Hai acasa!” sau ceva de genul pentru a-l obisnui ca „hai acasa” e „comanda” de a ajunge la locul lui caldut  – cine il gaseste si il pune in lesa ar putea fi condus acasa de caine spunandu-i variante ale lui „hai acasa” (asa am dus acasa doi caini pe care i-am gasit).

Crezi ca daca mergi in padure sau in zone izolate e indicat sa lasi cainele liber si sa nu-l supraveghezi ca pe copii = sa nu-l pierzi din ochi? Gandeste-te de doua ori: cainele s-ar putea speria din orice (fiind si intr-o zona necunoscuta) si ar putea s-o ia la goana. Sau, poate, vede ceva care-i starneste interesul si pleaca intr-o aventura care-i poate fi fatala.

Daca va iubiti cainele veti avea grija sa il plimbati in lesa si sa il lasati liber numai in locurile ingradite, unde nu exista nesansa sa „evadeze”, iar daca il tineti in curte veti avea grija sa fie tinut cumva izolat de zona portii pentru a nu se strecura cand vin musafiri, cand iesiti sau intrati cu masina etc. si veti avea grija sa verificati gardul, sa nu sape cainele pe sub el si sa iasa – cei din rasa Beagle, de exemplu, sunt experti in evadarea pe sub gard, iar cainii precum ciobanescul german, boxerii s.a. sar cu succes si garduri inalte de doi metri.

Cea mai buna solutie de a gasi repede cainele, in caz ca se pierde, este sa il duceti la veterinar sa-i introduca microcip-ul de identificare, dar nu ezitati sa ii agatati de zgarda un medalion cu numele si un numar de telefon de contact – sa va gaseasca cei care, eventual, il gasesc si nu stiu ca se pot adresa oricarui cabinet veterinar pentru a fi verificat daca are microcip. La cainii cu blana foarte lunga si deasa exista nesansa ca microcipul sa nu poata fi citit, asa ca o zgarda sau un medalion cu datele voastre de contact sunt utile. Sub nicio scuza sa nu lasati cainele liber si cu botnita! Risca sa moara de foame sau sa fie batut de cainii comunitari fara a se putea apara.

Aveti grija de cainii vostri! 

Va puteti inspira si din modul in care se cauta pisicile:

Ce trebuie sa faci cand pierzi pisica

Taxa pentru caine in asociatia de proprietari. Rautate sau necesitate?

Din cauza unor proprietari nesimtiti nu trebuie “persecutati” toti proprietarii de caini, in special.

Citeam pe undeva ceea ce scria o individa… I se adresa unei persoane (detinatoare de caine la bloc): “sa nu-mi spuneti ca animalul dv nu-si face nevoile pe holul blocului, ca nu va cred!” M-am intrebat atunci si ma intreb acum: cat de mult poate uri cineva oamenii (de caini nu mai zic!) pentru a face astfel de afirmatii? Mai rau: oare unde traieste acea sarmana individa si unde a fost educata daca poate gandi astfel?

Multi administratori de asociatii de proprietari urmaresc sa treaca la plata intretinerii cainii pe care unii proprietari ii detin. Motiveaza: mizerie, microbi, consum mare de electricitate cu liftul si altele de gen.

Cainii, conform legii, nu pot fi trecuti la plata intretinerii pentru ca nu sunt asimilati persoanelor. Din acest motiv au inceput sa fie taxati proprietarii de caini, in special pe motivul ca-si plimba cainii mai des cu liftul (de doua-trei ori pe zi) si nu-i sterg pe labe cand intra cu ei in scara blocului ceea ce – chipurile! – da de lucru in plus femeii de serviciu.

Sa vedem, daca e necesitate sau doar rautate sau s-au gandit unii sa speculeze dragostea unora pentru animale si sa adune bani pentru “fondul de reparatii” al asociatiei.

Cainii fac mizerie, consuma electricitate si uzeaza liftul.

Caz real, concret: la etajul 7 al unui bloc locuieste o familie compusa din doi parinti, un bunic, patru copii la scoala; total 7 persoane pentru care se plateste intretinere si se calculeaza cheltuielile per persoana. Copiii pleaca si vin de la scoala la ore diferite – liftul functioneaza numai pentru ei de 8 ori, consumand energie electrica si… se uzeaza; nu? Aceeasi copii ies si intra in casa de la joaca de cateva ori pe zi – liftul se uzeaza, energia electrica se consuma. Parintii merg la munca si vin de la munca, ies apoi si insotind copiii… Bunica duce si aduce copiii la si de la scoala… Toti acestia se plimba cu liftul zilnic de nu li se poate tine socoteala. Cand afara ploua sau e zapada urmele lor sunt in tot holul scarii, alaturi de alte zeci de urme (intre care ale eventualilor oaspeti, postasului etc) – femeia de serviciu nu e acolo in regim non-stop, ci numai cateva ore, dimineata… Intre sutele de urme lasate de toti locatarii care se plimba pe acolo se vor regasi si urmele unor labute de animale! Daca e sa calculam “cantitatea” de mizerie a urmelor de pasi ajungem la concluzia ca patru labute – oricat de mari ar fi – nu lasa o urma la fel de mare ca cea a labei unui biped fara pene.

Calculand plimbarile zilnice si firesti ale tuturor locatarilor dintr-un condominiu ajungem la concluzia ca animalele nu sunt la fel de multe ca bipezii fara pene si nu fac la fel de multa mizerie si nu se plimba la fel de des cu liftul, vizitandu-si si amicii de la alte etaje. Bineinteles, nu se iau in calcul aici bipezii nesimtiti care nu si-au educat sarmanul caine sa nu faca pe ziduri si pe unde apuca. Chiar si asa! Sa zicem ca se instituie taxa pentru acesti indivizi! Atunci, toti ceilalti locatari ar trebui sa tina ciocul mic si sa nu mai comenteze pentru mizerie. Doar bipedului in cauza i se iau bani pentru curatenie; nu?!

Oricum o dai taxa nu are sens. Iar daca are sens, bipezii care au vrut taxa pentru caine ar trebui sa-si tina pliscul si sa suporte. Ar fi putut sa actioneze in alt fel (exista dispozitii legale) si sa oblige bipedul nesimtit sa faca el curat dupa caine sau pur si simplu sa-l oblige la educatie si chiar sa il reclame si acesta sa fie amendat. Dar nu! Unii bipezii s-au lacomit la bani. Cei care s-au lacomit sa taca si sa inghita!

In plus! Cand afara nu ploua cainii nu mai lasa urme de apa / noroi prin scara de bloc – deci n-ar trebui sa se calculeze taxa – in acelasi cuantum -  pentru acele zile.

Daca vii cu sacii de cartofi si-i duci in camara lasi urme de praf in urma ta… Esti de bun simt si cureti praful (desi n-ai caine!) dar n-ar trebui s-o faci! Doar platesti femeia de serviciu sa curete… Cam asta ar fi logica celor care pretind taxe pentru cainii din bloc…

Cainii transmit boli si lasa par.

Da, desigur, doar ca un biped civilizat isi vaccineaza cainii si are grija de sanatatea acestuia daca nu pentru alt motiv macar pentru a-si proteja sanatatea personala si a familiei.

La cat par lasa cainii prin holurile blocului sau prin lift… sa-mi fie cu iertare! Intr-un an de zile nu poti aduna nici macar pentru o pernuta de ace!

Dar sa zicem ca-i de rau! O taxa lunara ii scapa pe ceilalti proprietari de boli si de parul cainilor?! Nicidecum, dar… se bucura ca-i fac rau unui mosneag care si-a permis sa creasca un caine pentru a-si mai alunga singuratatea si care prefera sa se plimbe in compania unui animalut decat sa sada pe banca din faţa scarii, alaturi de cei care n-au ocupatie.

Caz concret: intr-un bloc cu 28 de apartamente cu subsol umed vin de la deratizare impotriva gandacilor… In trei apartamente nu era urma de gandac, dar acolo erau: in doua apartamente cate un caine si in unul o pisica. Agentii de la deratizare stiu: gandacii simt unde se afla fiinte care le sunt dusmani naturali si evita zonele. Si hotii si cersetorii evita “zonele” unde sunt caini.

Cainii ii sperie pe unii vecini.

Da, exista caini mari, unii considerati periculosi, dar pentru acestia legiuitorul a instituit obligativitatea botnitei. Si pentru toti cainii exista obligativitatea purtarii cainelui in lesa.

Pe unii oameni, insa, ii sperie si un pui de caine. Exemplu concret: o femeie tanara la brat cu iubitul… Un pui de caine lup, in varsta de o luna (abia reusea sa-si mentina echilibru si sa mearga drept) e pe trotuar, in lesa. Femeia incepe sa urle ca-i e frica de caini! Tipa, si da din picioare! Catelusul incepe sa schelalaie disperat, de frica…

Alt exemplu: stapanul merge linistit pe marginea zonei verzi, tinandu-si cainele boxer in lesa. In jur, alti oameni isi plimba cainii in liniste… Un copil, cu ma-sa de mana, râde catre cainele boxer de la marginea cealalta a trotuarului (cca trei metri) si intinde manuta, bucuros ca vede animalul si dorind sa se joace. Boxeru-ul il ignora. Dar ce faca muma acestui copil?! Incepe sa urle! “Nu! Nu-i voie! Te musca! Vai!” Ţipa strident, isteric! Oamenii din jur se intorc speriati sa afle ce se intampla, cum ar putea ajuta… Un caine incepe sa latre cu furie, apoi si ceilalti ii tin isonul. Din cauza unei femei isterice si needucate s-a declansat o larma dementa in cartier.

Chiar nu-i educa nimeni pe unii bipezi, sa le spuna ca nu-i in regula sa urli langa caini, ca-i sperii si pot reactiona imprevizibil crezand ca sunt in pericol ei sau stapanul?!

O taxa pentru caine in mod sigur va lecui de frica irationala (sau de rautate) astfel de bipezi fara pene!

Cainii latra.

Ca sa vezi! Ce tupeu are un caine care latra cand suna cineva la usa sau la interfon. Prin definitie, cainele e animal de paza. Cei care latra fara oprire cand sunt singuri acasa trebuie, obligatoriu, educati. Nu e vina lor ca latra, ci a proprietarului neglijent. Dar! Multi proprietari de caini nu sunt constienti ca latra cainele toata ziua cand e singur, deci ar trebui sa li se atraga atentia si el sa urmareasca faptul pentru a se convinge. Un proprietar care nu vrea sa-si educe cainele sa nu mai latre cand e singur in apartament trebuie reclamat si trebuie amendat pentru tulburarea linistii. O taxa lunara va rezolva problema?! Cu taxa platita ceialti ar trebui sa nu se mai arate deranjati de latraturi!

**

Sunt unii care afirma: apartamentele sunt pentru oameni! Haida-de! Unde scrie asta?! Sunt unii care au apartamente cumparate pe numele cainilor! Sunt milionari care si-au lasat averile… cainilor sau altor animale pe care le-au iubit. Vorba vine, dar ca idee! Argumentele unora sunt chiar hilare si ma intreb daca ei isi dau seama cat sunt de caraghiosi, mai ales cand la bloc, la parter, unii oameni au un caine - si nu un caine mare, nu un caine care face galagie si nici nu-si face nevoile pe holuri…

Cat timp nu deranjez vecinii cu prezenta cainelui meu ar trebui ca fiecare sa-si vada de ale lui. Dar, sunt prea multi oameni care se hranesc din conflicte, prea multi oameni care mor de grija altuia, prea multi oameni fara ocupatie. Dar mai toti acestia merg regulat la biserica si se saluta cu “Doamne ajuta!” Pentru a fi pe intelesul lor: “Sa le dea Dumnezeu dupa sufletul lor!”

Sa fie clar! Nu ma refer aici la bipezii fara pene care sunt nesimtiti prin definitie! Pentru ca nesimtiti prin definitie sunt toti aceia care scuipa seminte in faţa blocului (si nu numai), toti aceia care arunca pe fereastra pampersul murdar al bebelusilor; toti aceia care-si plimba copiii in carucior aliniindu-se si ocupand un intreg trotuar; toti aceia care arunca gunoiul sau isi fac nevoile in zone verzi; toti aceia care urineaza in public pe pomi si / sau pe colturile cladirilor sau in holurile blocurilor… Astora cine le impune o taxa?!

O taxa lunara nu rezolva problemele pe care le au unii locatari cu nesimtitii care au caini! Ba chiar le poate agrava… Altele sunt solutiile, dar administratorii de asociatii sunt prea comozi sa rezolve si atunci taxeaza, iar daca vine la ei vreun vecin nemultumit ca a calcat in kk de caine in fata liftului acesta ar trebui sa ridice din umeri: femeia de serviciu vine abia dimineata… In logica taxei caca de caine va ramane acolo pana vine cineva sa curete… S-ar putea folosi dispozitiile legii care cere ridicarea rahatilor de caine (si amendati cei care n-o fac) dar…. E dificil… Cum dovedesti al cui caine a facut? Mai ales daca nu-l vezi?! Asa ca, voi, cei mai catolici decat papa, acceptati taxa si rahatul in blocurile unde locuiti.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><> 

Repostare de pe alt blog personal, din motive ”categorie blog”.

Ce faci cand gasesti o pasare ranita sau un pui de pasare

Nu sunt expert in ingrijirea si hranirea pasarilor, dar am gasit, de-a lungul timpului, cateva pasari ranite si cativa pui de pasare. Am gasit un porumbel care nu putea zbura - l-am dus la cel mai apropiat veterinar si mi-a recomandat sa il tin la caldura si sa ii dau anumite picaturi cu vitamine; am respectat indicatiile si porumbelul si-a revenit si a plecat in treaba lui, revenind un timp, stiind ca gaseste hrana. Am gasit un pui de cotofana si l-am hranit cum m-am priceput si l-am invatat sa zboare cum m-am priceput - am reusit. Am reusit si cu alte pasari, dar cu unele nu am reusit si au murit - e trist cand se intampla asa, dar se intampla, trebuie sa te astepti si la asta mai ales daca in oras nu exista un adapost pentru pasari - si in România nu prea exista astfel de adaposturi, iar medicii veterinari - stiu din experienta - se pricep mai mult la caini si pisici decat la alte vietati; e o realitate conturata in jurul faptului ca in România oamenii ingrijesc mai mult caini si pisici, iar medicii veterinari au si de castigat specializandu-se in medicina veterinara privind aceste dragalase patrupede.

Ideal ar fi sa ai unde sa duci pasarea dupa ce i-ai oferit primul ajutor, dar daca nu exista un loc special pentru pasari, atunci va trebui sa te descurci singur - daca vrei.

Astfel stand lucrurile am invatat cam ce ar trebui sa fac pantru a salva si viata pasarilor, nu doar a cainilor si pisicilor. Am invatat din experienta si am invatat citind in unele carti dar si articole descoperite pe internet.

In primul rand, cand gasesti un pui de pasare te asiguri ca este ranit - s-ar putea sa fie doar cazut din cuib, sau cazut cand invata sa zboare si se odihneste. Ideal este sa gasesti cuibul si sa il asezi acolo - sau cat mai aproape de cuib: parintii il vor gasi si il vor hrani. Lasandu-l pe jos e periculos pentru pui, chiar daca il gasesc parintii, pentru ca l-ar putea ucide vreo pisica. Daca localizezi locul cuibului, dar acesta e distrus poti face unul dintr-un recipient de plastic, cu gauri in partea de jos pentru ca apa de ploaie (daca e cazul) sa aiba pe unde se scurge, in care sa asezi frunze, prosoape de hartie, servetele sau hartie igienica groasa - mama si-ar putea descoperi puiul si l-ar hrani acolo.

Un pui il poti recunoaste dupa pielea rozie, dupa puful care se mai vede printre pene sau dupa partile unde se vede pielea, nefiind acoperit total cu puf sau pene, dar si dupa ochi - daca ochii nu sunt inca deschisi - su dupa "caşul" din zona ciocului. Un pui „adolescent” are ochii deschisi si puful mai e foarte putin, iar el se misca sau zboara mai mult sau mai putin.

Puii, in general, e indicat sa fie asezati inapoi in cuibul din care, probabil au cazut.

Uneori, daca gasesti cuibul si il asezi acolo, s-ar putea sa moara - de frig sau de foame (poate au murit parintii sau cine stie ce s-a intamplat), asa ca ar fi bine sa verifici, dupa un timp, ce s-a intamplat cu puiul.

Daca e ranit, trebuie dus la veterinar (nu intotdeauna iti dai seama singur daca are vreo aripa ranita, de exemplu). Inainte de a-l lua asigura-te ca nu poate merge sau zbura - daca poate, lasa-l acolo. Daca nu se misca din locul unde l-ai gasit si nu e, aparent, ranit si nu il poti lasa langa cuib atunci il duci acasa si il asezi intr-o cutie de pantofi - sau orice alta cutie mai mica - dar ai grija sa faci gauri in capac, sa poata respira. Pune in cutie frunze, prosop de hartie, servetele sau hartie igienica groasa - oricum, sa fie ceva in care sa nu isi incurce picioarele si sa ii fie cald.

Nu-ti fie teama sa atingi puiul, pe motiv ca il vor respinge parintii daca simt alt miros pe el - pasarile au simtul olfactiv slab dezvoltat - si isi recunosc puii dupa glas, dupa cum ciripesc, dar e bine sa folosesti manusi sau sa te speli bine pe maini dupa ce ai atins pasarile.

Daca ai gasit pasarea intr-o zi friguroasa e posibil ca aceasta sa fie doar inghetata, nu ranita sau bolnava, asa ca cel mai bine e sa ii oferi un loc cald. Iti dai seama daca e voba despre frig cand pasarea are pielea purpuriei/vinetie si nu rozie, cum e in mod normal. Pasarea trebuie tinuta in cutie, in apropierea unei surse de caldura pentru a se evita pneumonia. Daca pasarea respira adanc sau agitat las-o sa se linisteasca, la caldura, dar nu asezata direct pe sursa de caldura.

Cu hranirea poate fi ceva mai dificil, dar nu e foarte greu daca ti-e draga vietatea. Cand crezi ca familia puiului gasit e pe aproape ai putea plasa cutia in apropierea acestora si parintii il vor hrani. Poti agata in apropiere si o ”hranitoare" pentru pasari, pe care sa o umpli cu seminte si atunci se vor descurca mai usor si parintii puiului (sunt cateva modele usor de facut - gasesti indicatii destule pe net).

Daca familia puiului nu poate fi descoperita vei avea nevoie de o pipeta, sa-l hranesti si sa ii oferi apa - apa doar in cantitate foarte-foarte mica, pic cu pic, avandu-se grija sa nu ii ajunga in nari - si numai in cazul in care pasarea e gasita in zile toride. Hranirea se face din jumatate in jumatate de ora si poate consta din paine inmuiata in apa (chiar daca, zic unii, nu e tocmai recomandata in cazul meu a functionat bine si pentru pui), galbenus de ou fiert tare, umezit cu apa - pentru pui - iar pentru adulti pot fi si seminte. E adevarat, hrana ar trebui sa fie diferita de la specie la specie, dar nu toti recunoastem speciile, asa ca le hranim cam cu ceea ce manaca toate: galbenus, paine, seminte... sau ce recomanda, eventual, veterinarul, in comertul specializat existand mai multe sortimente de hrana pentru diverse specii de pasari.

Un pui de pasare poate rezista si 24 de ore fara hrana, dar trebuie neaparat tinut la caldura - il poti inveli intr-o panza moale, il poti tine la oarecare distanta de o veioza aprinsa, dar nu direct pe sursa de caldura (pe calorifer, de exemplu). Trebuie hranit la interval de 30 de minute (de dimineata pana seara), de preferinta de aceeasi persoana pentru a se limita contactul cu oamenii. Mancarea trebuie data direct pe cioc deoarece pasarea nu va manca singura in acel cuib temporar. Nu incerca sa-i deschizi ciocul cu forta - daca ii e foame o va face singur la un moment dat. Atinge usor (ca si cum perii usor) partile laterale ale ciocului cu pipeta sau cu degetul si pasarea il va deschide. Apa e de evitat in cazul puilor pentru ca s-ar putea sa se sufoce - isi vor lua apa din hrana umezita (cu exceptia amintita mai sus: zile toride). Cand e mai mare, un recipient cu apa in apropiere e in regula - va bea daca va dori. De asemenea, trebuie sa te asiguri ca mancarea nu va ajunge sub limba pasarii pentru ca exista riscul sa se sufoce.

Puii nu pot sparge seminte, deci acestea ar trebui macinate si amestecate in putina apa. Cateva seminte de mei asezate in cuib ar fi indicate pentru ca se va interesa de ele si la un moment dat va reusi sa le sparga. Pasarile nu suporta lactoza, deci preparatele care contin lactoza trebuie evitate. Pentru pui nu sunt indicate nici insectele, viermii sau ramele, pentru ca s-ar putea asfixia.

Un pui ajunge aproape de dimensiunea adultului cam intr-o luna - moment in care se va putea hrani singur cu hrana lasata in cuibul improvizat (cutie sau alt recipient asemanator). Pentru pui ar trebui sa se evite si painea, dar in caz de urgenta... Se poate oferi ca hrana mancare de pisici sau caini inmuiata in apa, dar tot in caz de urgenta.

Veterinarul e cel mai in masura sa ofere sfaturi, dar pana ajungeti sa intrebati un veterinar cele scrise mai sus ofera sanse de viata puilor rataciti sau pasarilor ranite.

Rahat de câine

Nebunia aceasta cu adunatul rahatului de caine a inceput sa exaspereze pe toti posesorii de caini. Trecatorii - aparent indiferenti - trag cu coada ochiului la fiecare detinator de patruped scos la pascut in lesa. Cum il vede pe unul ca se face ca ploua privind rahatelul din iarba, cum striga la el - nu conteaza ca patrupedul e plimbat de o femeie gravida prin luna a opta de sarcina, nu conteaza ca e plimbat de o persoana varstnica sau o persoana foarte corpolenta - genul de persoane care nu prea se pot apleca dar care - culmea! - si-au permis sa aiba un caine. Nu, dom’le! Legea e lege si se aplica tuturor! Ghici ce! Pe langa litera legii mai exista si spiritul legii si in spiritul legii - si al moralei, daca vreti - persoanele amintite mai sus n-ar trebui “admonestate” pentru ca nu ridica rahatul de caine din iarba (daca-i pe trotuar - mai rar la cainii cu stapan - e suficient sa-l impinga in iarba). Dar nu! Românul e om cu mult respect pentru lege si morala, cu spirit civic, nu gluma, cand e vorba de rahat! Oh, da! Scuipa oriunde coji de seminte, nu selecteaza gunoiul, isi barfeste vecinii, prietenii si neamurile dar face urat daca vede un caine ca se rahateste in zona verde unde picior de om nu trece.

Se pricepe românul la caini? Haida-de! Se pricepe la politica, la fotbal, de ce nu s-ar pricepe si la caini? Vede unul o catelusa ca-si ia pozitia pentru pipi… Se apropie zambitor de stapan si-i spune mieros: “Banuiesc ca veti aduna…” (nu zice cuvintele rahat sau caca, pentru ca i se pare rusinos probabil). Stapanul priveste spre comentator: “Desigur, cand va aface caca; aceasta e femela si acum face pipi - femelele nu prea ridica piciorul pe pom”. “Ah, da?!” o da in spate comentatorul si pleaca, tinandu-si coada intre picioare.

Catelul isi ia pozitia de caca, pe un colt de zona verde izolat. O blonda cu parul valvoi, de la prea mult permanent si de la vant, se opreste si-i spune stapanului de caine: “Sa adunati ce face, pentru si pe aici ar putea trece candva un om”. Stapanul o priveste lung si zice: “Categoric va trece pe acolo cineva, cand va dori sa faca acelasi lucru”. “Domnule, dar legea asa spune: fiecare sa adune”. “Duduie, te bagi ca musca sub coada calului. De unde stii ca nu adun? Uite, am punga, dar pentru ca-ti place sa fii musca o sa las rahatul acolo. Daca vrei, ia-l tu” - ii pune punga in sacosa si-si vede de drum, lasand blonda sa dea din buze ca peştele.

Unde se arunca punga cu rahatul de caine? In cel mai aproiat cos de gunoi. Ghici unde-i, uneori, cel mai apropiat cos de gunoi? Acasa, si acasa poate fi si la doi kilometri distanta. Plimbi punga cu rahat printre trecatori. Perfect. Unii baga-n ei saorma si tu te plimbi cu rahatul pe langa ei - perfect igienic, perfect civilizat.

Arunci punga cu rahat in cel mai apropiat cos de gunoi. Seara vin ecologistii sa curete cosurile - rahatul se aduna la groapa de gunoi de la marginea orasului unde incepe sa… dospeasca, fiind in punga. Apoi, vin unii si dau foc gunoiului… ca asa inteleg ei sa diminueze gunoiul… De ce le-o zice gropi de gunoi cand, de fapt, sunt munti de gunoi? Başca, mai sunt si cautatorii prin gunoaie, dupa resturi de mancare, doze din aluminiu, peturi si altele… Ce placere pentru ei sa dea si de ceva moale… Unii ar avea nevoie de jumatatea de corn din cos, de doze si de plastic sau hartie… Ce fac unii dintre acesti cautatori cu pungile pline cu rahat?! Unii le arunca pe trotuar, altii in containerele asezate din loc in loc pentru ca cei care au haine de prisos sa le puna acolo, de unde vor fi impartite celor care au nevoie… Igienic si civilizat, categoric.

Până sa ajunga gunoierii mai ajung la cosuri betivi care-si descarca nervii sau surplusul de energie pe cosurile de gunoi, imprastiind tot ce-i in ele, inclusiv pungile cu rahat… La fel de civilizat si igienic. Parca ti-ai dori sa nu mai adune nimeni rahatul de caine din zonele verzi unde nu calca cineva altfel decat in mod exceptional, impins de o acuta nevoie fiziologica!

Cand cainele se rahateste pe trotuar sau in locuri pe unde trece chiar si numai un om, in 24 de ore, nici nu trebuie lege pentru a intelege ca trebuie sa-l aduni, sau sa-l impingi in zona verde, dar unde nu calca cineva altfel decat intamplator si foarte rar cei care cosesc iarba (cand rahatul e deja deshidratat) ce sens are? Ca de putit nu pute decat, eventual, in momentul in care e facut. E toxic pentru pamant? Haida-de! Ca-n muntele de gunoi nu-i deloc toxic, mai ales cand arde, in punga, la foc mocnit. Cum o fi pentru cei care, in unele localitati, lucreaza la selectarea gunoiului?!

Cand se rahateste un copil prin astfel de zone verzi - ba chiar in parcuri sau pe la coltul cladirilor - zice lumea ca nu-i bai, doar e copil… Face un barbat pe pom sau pe zidul cladirilor? Eh, lasa-l, ca doar are vezica mica si nu poate tine… In astfel de cazuri unuia sa i se adune rahatul iar celalalt sa faca in borcan - ce mare lucru?! Daca-i lege pentru pastrarea curateniei sa fie pentru toti; nu?

De ce n-are câinele coada

Imagini si text care pot afecta emotional!

Pe scurt: pentru ca niste bipede fara pene i-au taiat-o!

Unii sar in apa inghetata pentru a salva un lup, il resusciteaza, il ingrijesc, iar altii… isi inraiesc cainele taindu-i coada!

sursa: Dog Rescue Shelter

Zilele trecute, patru fiinte cu aspect umanoid din satul Tătaru, comuna Dudeşti, Brăila si-au gasit ca distractie sa taie coada unei cateluse in varsta de numai cateva luni. Doi au tinut cainele, unul filma si al treilea i-a retezat coada. Râsetele grohaitoare ale derbedeilor nu au reusit sa acopere schelalaitul cainelui. Mandri de isprava pe care o considera traditie au postat filmul pe YouTube. Reactiile au fost imediate. Sute de persoane au sunat la Politie pentru a-i reclama si cateva zeci (unii din strainatate) au depus plangere impotriva lor pentru schingiuirea animalului. Politistii i-au audiat cateva ore pe stapanul catelusei (varsta 30 de ani), pe cei doi care au tinut cainele (varsta 18, respectiv 21 de ani) si pe cameramanul de ocazie (26 de ani). Stapanul a sustinut cu seninatate ca n-au facut decat sa urmeze un obicei din strabuni: taiatul cozii sau arsul pe bot pentru a face cainele rau, bun de paza, asa - dupa cum spun ei - se face in fiecare gospodarie din sat. Satenii i-au sustinut afirmatia!!!

Filmul a ramas pe retelele de socializare si in editiile online ale publicatiilor românesti si straine.

Fotografiile celor trei implicati direct sunt peste tot pe net (desi si-au sters conturile de FB intre timp), povestea cainelui depasind granitele statului, ca sa stie lumea ce buni crestini sunt in România, tineri care au facut la scoala ore de religie unde au invatat - se presupune - sa respecte tot ceea ce tine de Creatie. Peste hotare a ajuns si petitia in care se cere identificarea si pedepsirea persoanelor care in vara au torturat un caine si i-au scos ochii, lasandu-l in agonie.

Politistii le-au deschis dosar penal si isi continua cercetarea privind comiterea infractiunii de ranire sau schingiuire a animalelor (cf. art. 25, alin.1, lit. e, Legea 205/2004) si trimiterea in judecata. Directia Sanitar-Veterinara i-a amendat pe proprietar si pe cel care a taiat coada cu cate 1500 de lei. Mii de români au semnat o petitie online in care cer pedepsirea vinovatilor (pedeapsa pentru astfel de cazuri fiind inchisoare de la 3 luni la un an sau amenda).

Voluntarii MDPA Miscarea Dreptate pentru Animale impreuna cu reprezentantul Asociatiei pentru Protectia Animalelor Kola Kariola s-au mobilizat si au plecat sa salveze bietul suflet chinuit. Catelusa a fost preluata in final de Asociatia Dog Rescue Romania si dusa la o clinica din Bucuresti unde medicul Rudi Hofmann i-a acordat ingrijiri medicale.

Tot in România, in ianuarie 2015, in noaptea de Anul Nou, barbati mascati au fost filmati tragand dupa ei pe strazile din localitatea Puieşti (jud. Vaslui) cadavre de caini si de pasari! Localnicii se distrau – au filmat scena si au postat imaginile pe o retea de socializare.

Pe vremuri, in prima zi din Postul Mare, se obisnuia sa se faca jujeul (tărbacul cainilor, altfel spus), un ritual crud care consta in gonirea, chinuirea si baterea cainilor; se zice ca ritualul nu se mai practica... Dar oare, chiar nu se mai practica prin vreo zona?! Ritualul consta din asezarea cainelui pe o scandura legata cu doua funii; funiile erau torsionate cat de mult posibil iar cand erau eliberate reveneau repede la starea initiala, imprimand scandurii o rotatie care arunca animalul cat colo! In acelasi timp cu chinuirea cainilor erau rasfatate si indopate gastele. Se presupune ca obiceiul a fost preluat de la romani, care comemorau astfel salvarea Romei de invazia celtilor, cand orasul nu a fost alertat de cainii de paza, ci de gastele Capitoliului. Locuitorii de pe aici, in amintirea stramosilor latini, obisnuiau sa pedepseasca patrupedele care dormeau cand stapanii lor aveau nevoie de ajutor.

Vecinii nostri, bulgarii, au si ei un obicei barbar, care se repeta an de an desi e interzis prin lege: in satul Brodilovo, din sud-estul Bulgariei, in fiecare an, la inceputul lunii martie, localnicii infasoara cainii intr-o funie care are capetele legate de doi pari infipti pe malurile unui râu; animalele sunt invartite la o viteza mare, inainte de a cadea in apa. Cetatenii afirma ca ritualul lor are scopul de a feri cainii de turbare, nu de a le face rău.

Poate e răutate ceea ce scriu, dar astfel de oameni chiar se inmultesc! Ei au impresia ca pot iubi o alta persoana si aduc pe lume copii pe care ii educa in stilul evului mediu intunecat! 

Lily, alt caine ingropat de viu

Imagini si text care pot afecta emotional! 

Un alt caz de caine ingropat de viu s-a petrecut in Africa de Sud, cu trei sau patru ani inainte de Athena – dar cine stie cate cazuri au mai fost, sunt si vor fi si nimeni nu le stie, nu le va sti?

Se numeste Lily si isi petrecea viata in Cape Town, cautand mancare pe strazile orasului si intr-o zi a ajuns in curtea unei scoli, ceea ce l-a enervat pe director. Era piele si os, semiparalizata la picioarele din spate - afectiune dobandita cand era pui, de la o lovitura. Pentru ca a indraznit sa faca mizerie intr-o sala de clasa, directorul scolii a ordonat portarilor sa scape de ea. Acestia au tarat-o afara din curtea scolii, dar directorul a insistat sa o faca sa dispara. 

Ce s-au gandit atunci?! S-o ingroape de vie. Au asezat cainele pe fundul unei gropi adanci si aproape au acoperit-o, indiferent la scancetele animalului in suferinta – de mila, probabil, i-au lasat capul afara. Douazeci de minute a stat cainele ingropat, pana au venit salvatorii, anuntati de un om cu suflet - una dintre femeile care spala vasele la scoala a sunat la International Fund for Animal Welfare’s Mdzananda Animal Clinic, organizatie infiintata in anul 1969 in Canada si care acum salveaza animale / populatii de animale si habitate din peste 40 de tari, oferind asistenta tuturor animalelor in nevoie, fie ca e vorba despre caini si pisici, animale salbatice sau animale salvate in dezastre. De asemenea, sunt preocupati si de educarea populatiilor in vederea stoparii cruzimii impotriva animalelor sau a vanatorii in exces, cum sunt cazurile balenelor si focilor care sunt ucise in scop pur comercial.

Lily a fost dusa la o clinica veterinara unde s-a constatat ca avea coloana vertebrala afectata in doua locuri. A urmat unele tratamente de hidroterapie, acupunctura si altele, care au ajutat-o sa-si recapete mobilitatea picioarelor din spate si i-au tratat incontinenta. A castigat in greutate si muschii s-au dezvoltat. Tratamentul a fost de durata, dar dragostea oamenilor a ajutat-o sa invinga toate neajunsurile. Acum si-a gasit un camin definitiv in casa unei jurnaliste liber profesioniste, voluntar la organizatia care a avut grija ca Lily sa fie salvata. Desi mai are de recuperat, Lily e acum un caine fericit si iubit.

Unul dintre portari, Poto Mfengu, mai tarziu, a afirmat ca n-ar fi vrut sa faca asa ceva, dar era disperat sa-si pastreze slujba – in final, tot a pierdut-o. Avocatii directorului au sustinut ca declaratiile celor doi sunt mincinoase. Cei doi portari au fost arestati si acuzati de cruzime impotriva animalelor, fiind pedepsiti la 150 de ore de munca in folosul comunitatii la Mdzananda Animal Clinic, unde era ingrijita si Lily. Cainele si tortionarul lui s-au intalnit pentru prima data dupa acele momente de cosmar. Bineinteles ca animalul nu ii purta ranchiuna si ii accepta mangaierile. Poto Mfengu a ajuns sa fie voluntar in acea clinica, declarand ca si-a gasit vocatia.

Nici directorul nu a scapat, si a fost acuzat de neglijenta, tortura si cruzime pentru ingroparea cainelui, precum si acuzatia ca a provocat suferinte inutile – toate acuzatiile fiind facute in baza legii privind protectia animalelor. Pentru ca a scapat de pedeapsa, cei de la clinica au facut plangere si directorul a fost arestat si inchis. In iulie 2015 a inceput un program privind educatia... umanitara si trebuie sa il termine daca vrea un dosar penal din nou imaculat.

Povestea catelusei Lily a retrezit constiinta oamenilor din Africa de Sud cu privire la faptul ca si animalele trebuie protejate. Lucrand pentru astfel de organizatii unii dintre cetateni si-au gasit primul lor loc de munca unde sunt platiti bine si tratati omeneste, reusind sa se salveze din saracia lucie in care traiau.

Photo credit: IFAW / Mdzananda Animal Clinic 

Athena, cainele ingropat de viu

Imagini si text care pot afecta emotional!

In data de 1 august a.c., intr-o suburbie a Parisului, un tanar se plimba pe o strada de sub podul pe unde trece A14, alaturi de o prietena si de cainele său, cand catelusa s-a grabit, hotarata, catre un loc anume; tanarul a descoperit ceea ce probabil nu si-ar fi imaginat ca poate face o fiinta umana: un caine ingropat de viu pana la gât; era legat cu o lesa groasa la capatul careia se afla o punga incarcata cu pietris pentru ca animalul sa nu aiba vreo sansa de a se elibera de sub moloz.

sursa 

A eliberat cainele din moloz si i-a dat sa bea apa, apoi a chemat politistii si pe cei de la protectia animalelor. A doua zi a impartasit pe Facebook descoperirea pe care a facut-o. Nu doar francezii au fost revoltati si au cerut – printr-o petitie – pedeapsa maxima pentru cel care a facut asa ceva unui animal...

Proprietarul inuman, un tanar in varsta de 21 de ani, a fost descoperit in seara aceea deoarece dogul de Bordeaux avea tatuaj. A fost arestat la domiciliul sau din Carrières-sur-Seine si acuzat de cruzime impotriva animalelor, iar daca va fi gasit vinovat risca o pedeapsa cu inchisoare de pana la doi ani si o amenda de 30 de mii de euro (la noi,  Legea 205/2004 privind protectia animalelor republicata in 2014 prevede in art. 25, al 1) pentru o astfel de fapta inchisoare de la 3 luni la un an sau amenda). In timpul arestarii a insultat un politist. In apararea lui a invocat faptul ca animalul a scapat, dar e greu de crezut ca un caine in varsta de 10 ani, bolnav de artrita, ar fi putut sa strabata o distanta atat de mare. Procesul sau se va judeca in luna martie 2016.

Clinique Vétérinaire V24 

In stare de soc, complet deshidratata, suferind de hipertermie, Athena (numele i l-au dat ingrijitorii, dupa zeita greaca a intelepciunii) a fost dusa la clinica veterinara din Levallois-Perret, unde a primit ingrijirile de care a avut nevoie. Acum este in siguranta, la o asociatie de protectie a rasei Dog de Bordeaux. Dupa o saptamana i-a fost mult mai bine; e blanda si prietenoasa si veterinarii sunt convinsi ca va depasi cu bine trauma prin care a trecut si se va mai bucura de timpul care i-a mai ramas de trait. Recuperandu-se atat de repede dupa calvarul de neimaginat, dezvaluind o personalitate minunata, face ca fapta impotriva ei sa fie si mai dezgustatoare.

Dogul de Bordeaux (Mastiff Francez) este unul din cei mai vechi caini francezi, stramosii lui fiind cainii de lupta romani (Pungaces); a fost folosit la ocrotirea cirezilor impotriva ursilor si lupilor, la paza macelariilor si a carciumilor, dar si la sporturi sangeroase: lupte intre caini sau cu tauri, ursi si alte animale salbatice, castigandu-si o faima de gladiator temut. Este raspandit atat in Europa cat si in SUA.

Este un caine impunator, inteligent, vigilent, foarte curajos, calm, echilibrat, latra putin, curios si mandru. Este foarte devotat si atasat de stapan si familia acestuia. Ofera mult devotament si afectiune si simte nevoia sa primeasca aceeasi afectiune din partea stapanului. Strainii nu sunt primiti decat cu acordul stapanului. Este protector si tolerant cu copiii. Nu trebuie tinut sub un soare puternic deoarece pot face insolatie.

(http://www.infocaini.ro/rase-de-caini/rasa/dog-de-bordeaux)

Mai in gluma, mai in serios, dar indignata, cunoscuta militanta pentru cauza animalelor, Brigitte Bardot, ar dori aceeasi soarta pentru proprietarul Athenei. Va dati seama?! Daca oamenii sunt capabili de asa ceva ei nu mai sunt fiinte umane, sunt monstri! Mi-ar placea ca si proprietarul Athenei sa aiba parte de aceeasi soarta – a spus ea, intervievata de cei de la Europa 1.

E oribil! N-am cuvinte! Daca nu mai vrei animalul de companie sunt oameni care il preiau in adapost... Dar asta e sadism pur – a spus secretarul general al Asociatiei pentru Protectia Animalelor din Franta.

Datorita unui tanar aflat la locul potrivit in momentul potrivit (cum a declarat el ca replica la toate laudele) o catelusa a fost salvata de la o moarte crunta. Si, desigur, catelusa lui are un rol important: fara aceasta probabil ca nu ar fi descoperit cainele ingropat pentru ca nu ar fi avut drum chiar pe acolo, si de vazut nu l-ar fi putut vedea. Pe scurt: un caine a salvat alt caine.

Roiul de albine

Foto de June Elaine Taylor

Cand vedeti un roi de albine in locuri pe care le considerati improprii nu chemati exterminatorii, ci pe cineva care stie cum sa le mute intr-un stup. Albinele sunt prietenele omului!

Se spune ca Albert Einstein a avertizat despre ceea ce s-ar putea intampla daca albinele ar disparea: Daca albinele ar disparea, nu ne-ar mai ramane decat patru ani de trait. Daca nu mai sunt albine, nu mai e polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni.

Procesul de disparitie al albinelor e numit “Anomalia Colapsului Coloniei” (CCD – Colony Collapse Disorder) si se produce in momentul in care albinele dintr-un roi dispar brusc, lasand in urma lor, neajutorate, regina si larvele.

Pentru ca exista riscul extinctiei, albinele descoperite in locuri improprii nu trebuie ucise, ci salvate – apicultorul care prinde roiul nu poate decat sa se bucure, pentru ca, intre altele, economiseste ceva bani si isi creste productia de miere, de produse apicole, in general.

Asociatia Apicultorilor Britanici a estimat ca pana in anul 2018 albinele vor disparea in proportie de 99% din Marea Britanie. Cam in aceeasi situatie sunt si americanii. Fenomenul nu este singular: peste 20.000 de specii de plante si 5.000 de specii de animale sunt clasificate ca fiind pe cale de disparitie. Principalele cauze ale acestui fenomen catastrofal sunt distrugerea habitatelor, exploatarea comerciala si poluarea.

Dupa zeci de ani de utilizare a substantelor chimice impotriva daunatorilor din agricultura, pomicultura etc., s-a ajuns la pericolul disparitiei albinelor. Cele mai nefaste rezultate ale utilizarii chimicalelor la scara larga s-au identificat in S.U.A., cand, in anul 2006, s-a descoperit ca milioane de albine au murit – unele insecticide ataca memoria albinelor, iar acestea nu se mai intorc la stup si mor, altele le ucid pur si simplu.

Albinele isi parasesc uneori stupul in care traiau initial si pleaca in cautarea unei noi case, conduse de matca, si unde se vor organiza si dezvolta. Au nevoie de un loc pentru a se dezvolta: uneori gasesc un copac, alteori o crapatura in zidul vreunei cladiri sau un horn. Albinele isi mai pot cladi fagurii pe langa streasina caselor, langa balcoane sau chiar la tocurile usilor.

Printre cauzele care determina familiile de albine sa roiasca se numara si neglijenta apicultorului, supraaglomerarea stupului – situatii in care albinele isi urmeaza regina, pentru ca intr-un stup nu poate exista decat o matca - cand apar concomitent mai multe regine tinere (matci) acestea se lupta intre ele. Uneori, cand colonia devine prea numeroasa (mai sunt si alte cauze), o matca isi formeaza propriul alai si pleaca in cautarea unui salas: roiesc. Momentul e critic deoarece roiul se opreste pe unde considera ca se poate dezvolta. Trebuie prins si dus intr-un stup, altfel toata munca apicultorului care le-a crescut e in zadar.

Atunci cand descoperim un astfel de roi e obligatoriu sa nu speriem albinele prin zgomote puternice, prin aruncarea cu apa pe ele sau – mai rau! – cu benzina, pentru a le da foc. Atunci cand sunt deranjate albinele pot deveni foarte periculoase. Primul lucru: trebuie sunat la numarul de urgenta 112 (sau la un apicultor). Pompierii colaboreaza cu apicultori si, unele sectii, au personal pregatit pentru astfel de interventii. Cei de la Protectia Animalelor au si astfel de atributii dar, din pacate, ei actioneaza mai rar pentru ca cetateanul nu stie unde sa-i gaseasca.

Apicultorul va linisti albinele – ori cu putin fum, ori cu substante speciale - va unge o rama de stup cu putina miere si va ademeni albinele in stup. Cand e gasita matca e cel mai simplu: albinele o vor urma de la sine.

Albinele au un rol vital in polenizarea (reproducerea, altfel spus) a mii de specii de plante. De milioane de ani, de cand au aparut pe Pamant, albinele - la inceput doar cele salbatice, apoi si cele crescute de om - au contribuit la evolutia regnului vegetal.