E greu să ai un câine in România

In România, daca ai un caine sau o pisica sau doar hranesti animalele fara stapan care iti ies in cale esti ori baba nebuna sau bosorog fara ocupatie, sau esti o cretina care mai bine ar face copii decat sa plimbe caini, ba esti un imputit – 'ca numai imputit poti fi daca ai un caine in casa si asa mai departe.

Cetatenii români stau foarte rău la capitolul educatie – dar si la capitolul bun simţ. Nu au cultura protejarii mediului, a animalelor, implicit, dar multi se aud vorbind despre dragostea pentru natura si alte texte care dau bine pentru un anumit auditoriu dar cand trebuie sa dovedeasca prin fapte nu stiu cum se face ca au reactii exact contrare.

Ceea ce nu stiu multi, sau nu isi imagineaza, este ca cei care au animale contribuie din plin la economia nationala (indirect). Ei isi vaccineaza cainii si vaccinurile nu-s tocmai ieftine – din profitul facut de cei care vand/administreaza vaccinuri si alte produse medicale de uz veterinar se plateste impozitul de 16 % catre bugetul statului (beneficiind astfel si toti ceilalti). Cei care au caini cumpara mancare pentru animalele lor si pentru animalele fara stapan – profitul celor care vand e impozitat, de asemenea. Cumpara alte produse pentru caini (si alte necuvantatoare) si iar se calculeaza un procent din profituri, procent care ajunge tot la bugetul comun (local sau nu).

Mai sunt o multime de alte cheltuieli pe care le au cei care-si permit sa creasca un caine, dar despre asta nu vorbeste nimeni. Pe scurt: cainii sunt producatori de venituri la bugetul de stat. Chiar daca veti sari ca muscati de sarpe tot scriu: copiii nu-s, nici somerii, nici batranii cu pensii mai mici de 1000 de lei, nici asistatii social s.a.m.d. Da, da, si unii si altii au platit candva, platesc pentru ei parintii… Adunand sumele “cotizate” in 40 de ani de munca nu se aduna decat pentru doua-trei pensii, restul se ia de la buget, din ceea ce muncesc altii. Cainii din adaposturi pot fi intretinuti din banii care se aduna din veniturile obtinute de stat din banii pe care acesti iubitori de caini si alte vietati ii cheltuiesc ingrijindu-si prietenii necuvantatori – asa ca nu de la cei care n-au caini ajung la adaposturi bani (sau doar in procent foarte mic). Produsele pentru animale sunt destul de scumpe, deci producatorii si vanzatorii au profituri mari si sunt impozitati si producatorii si vanzatorii. Asa ca, incetati sa ziceti ca din banii vostri, ai celor care dispretuiti cainii, sunt intretinuti cei din adaposturi. Bugetul e la gramada, dar daca ar fi separati de gramada banii obtinuti din impozitarea profiturilor producatorilor/vanzatorilor de produse pentru animale ati fi surprinsi de suma foarte mare care ar rezulta.
Mai amintesc ca datorita necuvantatoarelor pe care le iubim sunt si locuri de munca: personalul din fabricile unde sunt produse cele necesare necuvantatoarelor (secretare, contabili, muncitori, ingineri, chimisti, electricieni etc.), vanzatorii din magazinele de profil, medici veterinari, asistenti, ingrijitorii din adaposturi etc.

Bigotii, in special, jignesc pe cei care plimba caini, imaginandu-si ca mai corect e sa cresti copii. Bigotii si nefericitii (poate sunt sinonime in anumite cazuri) n-au idee daca ai sau ba copii (multi dintre cei care plimba caini au si nepoti, ei plimband cainele copilului sau al nepotului), ci iti arunca in faţă sa faci copii. Ei isi imagineaza ca poti infia, daca nu poti face, sau poti suporta tratamente excesiv de scumpe, care nu-s pentru toate buzunarele, isi imagineaza ca poti fi tratata si parca te obliga sa suporti o sarcina care ti-ar pune viata in pericol. 

Esti un imputit daca ai un caine in casa mai zic unii (sau aceiasi), pentru ca e plin de par in casa ta. Si daca ii intrebi cand au intrat ei ultima data in casa unuia care are caine iti vor spune ca n-au intrat niciodata pentru ca… nu le plac cainii. Cei care au animale in casa pastreaza curatenia si chiar numai pentru a-si proteja prietenii necuvantatori. Parul pe care il lasa animalele poate fi inspirat chiar de acestea, ceea ce le-ar pune viata in pericol. Cei care au animale au casele curate si pentru ca nu vor ca prietenii lor cuvantatori sa se umple de par cand sunt in vizita sau sa le fie scarba de a manca la ei pentru ca pisica umbla libera prin bucatarie. Si cainii si pisicile pot suferi de diverse alergii – inclusiv la praf. Cei care au un caine in casa (sau au o pisica) spala des prin casa si spala asternutul cainelul pentru ca un eventual miros neplacut sa nu-i deranjeze nici pe ei nici pe cei care trec pe acolo.

Vor unii sa nu hranim animalele fara stapan pentru ca se aduna prea multe si lor le e frica de caini, in special, si de purici, in general. Daca se aduna prea multi caini undeva se poate depasi starea de frica si se pot domoli cainii care par mai agresivi oferindu-le, din cand in cand, macar resturile de mancare pe care oricum le arunca cei mai multi. Cainele il tine minte pe cel care-l hraneste si nu-l va latra cand il vede (poate doar de bucurie).

Nu ne nastem cu frica, ci invatam frica. Copiii nu se nasc cu teama de caini, ci sunt educati sa le fie teama de caini, pentru ca insotitorii lor adulti urla cand vad un caine, striga la micuti sa nu se apropie, cainii se sperie de isteria zgomotoasa si latra, si e firesc sa se sperie copilul. Copiii ii vad pe adultii lor lovind sau alungand animale si vor face acelasi lucru; unii adulti isi invata copiii ca e boala curata sa mangai un animal si mult altele.

Cred ca multi dintre cei care au ceva impotriva cainilor (in special) nu au ceva atat impotriva cainilor cat impotriva persoanelor care au caini sau au grija de caini (si alte animale), ca si cum i-ar invidia pe cei care n-au alta treaba decat sa ingrijeasca animale si sa lupte pentru a li se acorda protectie.

Bineinteles ca exista exceptii – intotdeauna exista exceptii - dar acestea nu fac decat sa confirme regulile si, de regula, cei care plimba caini si nu au copii au motivele lor; cei care au animale in casa pastreaza o buna curatenie si asa mai departe.

Unii ma intreaba: de ce caini si nu copii sau batrani sau altii? Si aceia, dar aici este vorba despre caini. Cand e vorba despre oameni altele sunt conditiile deoarece in cazul oamenilor trebuie sa avem acordul lor, in primul rand – nu ne permite legea sa-i luam (pur si simplu) si sa-i ducem intr-un adapost pe cei de care nu are nimeni grija. Cu oamenii e mult mai complicat si legislatia nu ingreuneaza degeaba ajutorul pe care putem sa-l oferim anumitor categorii – trebuie asigurata o protectie pentru aceste persoane. Un caine nu-l poti trimite la cersit asa cum poti exploata un om in acest sens (dar exista adevarate retele care fura caini si apoi ii… vand, ori proprietarului, spunand ca l-au gasit, ori celor care vor un caine). Desi pare ca nu prea multi se lupta pentru o viata mai buna a oamenilor nu e asa, doar ca un om nu ai unde sa-l angajezi nici intr-un an (pentru ca nu are studii, in principal) sau… nu vrea sa mearga sa munceasca, din cine stie ce considerente (unele reale, cele mai multe doar motive). Orice viata e importanta dar viata oamenilor este mai importanta, cred. Cu oamenii nu-ti poti permite orice risc. In plus, in cazul cainilor (si altor animale) exista o multime de medici veterinari care se ofera sa efectueze gratuit anumite operatii, care suporta ei anumite cheltuieli cu ingrijirea animalelor ranite si ale nimanui, sau care apartin persoanelor care nu-si pot permite un tratament scump, dar necesar, pentru animalul sau. Deci, cand vor exista si mai multi medici pentru oameni care sa faca asta va fi, poate, mai usor si cu tratarea oamenilor fara ajutor si saraci.
Nu putem publica fotografiilor celor care au nevoie de ajutor - si nici alte date personale - si nu doar pentru ca suntem obligati prin lege sa le respectam intimitatea, ci si pentru ca si acei oameni au demnitate si nu vor sa stie toata lumea cine sunt si in ce situatie sunt.

In multe cazuri, in situatii de vitregii ale naturii, asociatiile de protectie a animalelor – cu zeci de voluntari – au fost intre primii care au ajuns in locurile lovite de natura si le-au dus oamenilor din zona nu doar mancare pentru animalele lor, ci si alimente, paturi, apa, medicamente pentru ei.

Pentru oameni exista mult mai multe asociatii – guvernamentale sau nu – multe servicii de stat sau private decat exista pentru animale, iar toti cei care plang ca de ce nu se ocupa unii de oameni, ci se ocupa de animale, ar putea sa se ocupe ei de oameni, sa se inscrie voluntari in asociatiile care ajuta oameni. Oare cei care striga sa nu mai avem grija de caini, ci de oameni, cand au fost ultima data intr-un orfelinat, intr-un camin pentru batrani, cand au dus o oala cu ciorba unor oameni care nu au dupa ce bea apa?

Lupul moralist ar trebui sa se uite in oglinda inainte de a arata spre cei care fac ceva pentru fiintele din lumea in care traiesc. Iei cainii de pe strada, ii hranesti, le faci un bine si celor care urasc cainii: nu-i mai vad pe strazi, nu sunt flamanzi si, deci, mai putin violenti… De ce sunt, totusi, asa multi caini pe strazile unor orase? Aici e alta poveste… dar toti cei care dispretuiesc cainii ar putea avea atitudine si ar putea sa se implice pentru a fi adunati de pe strazi si pastrati in adaposturi. Daca mi-e teama pentru sanatatea mea ma implic si fac in asa fel incat cainii sa fie dusi in adapost, nu stau si scriu pe retelele de socializare ca “e un caine aici care ma latra si n-am curaj sa-mi las copilul afara” – pui mana pe telefon si suni unde trebuie sau te imprietenesti cu patrupedul, hranindu-l.

Mai e mult până departe…